Halbertal vizeaza prin aceasta lucrare analiza diverselor pozitii ale teoriilor ezoterice evreiesti. Pentru aceasta atentia sa a fost îndreptata asupra secolelor XII si XIII, pe care le considera perioada specifica ezoterismului si dezvaluirii lui.

Moshe Halbertal considera ca raspandirea setului de învataturi care constituie cunoasterea ezoterica a fost restrictionata. Datorita acestei restrictionari s-au dezvoltat strategii de codificare, limbaj dual si scriere, precum si o retea de tehnici exegetice unice.

Domeniul magicului, de exemplu, este ezoteric datorita faptului ca exista pericolul ca puterile creatoare sa fie transmise celor care nu le merita. Dar domeniul ezotericului apare ca unul închis si nu poate fi efectiv controlat. Ezoterismul, spune Halbertal, depinde de relatia dintre onoare si tainuire, mai degraba decat de cea dintre dezvaluire si eroare.

Ezotericul nu reprezinta un set de cunostinte care nu pot fi raspandite, ci mai degraba, vizeaza întruchiparea unui taram pe care omul nu-l poate vedea, în realitate sau imaginatie, este domeniul ascuns în sensul literal al cuvantului.

Ascensiunea mistica si magia sunt strans legate una de cealalta, iar în literatura Hekhalot, de exemplu, fiecare reflecta o maniera diferita de abordare a ezoterismului. Magia apare ca o forma de putere ce nu poate fi încredintata unei persoane nevirtuoase. Este motivul pentru care calea de transmitere este cea ezoterica. Halbertal afirma ca în acest tip de ezoterism se vizeaza stabilirea unei relatii cu puterea.

Este scos în evidenta faptul ca din sursele timpurii ale ezoterismului se contureaza doua acceptiuni, o data unde se accentueaza legatura dintre sublim si ezoterism si probeaza granita dintre viziune si pangarire, dar, pe de alta parte, se refera si la cunoasterea magica, acolo unde ezoterismul este vazut ca un mijloc de reglementare a puterii. Halbertal considera ca o criza istorica puternica ce ar ameninta însasi existenta cercului ezotericilor a dus la decizia de raspandire a secretului, iar o posibila consecinta ar fi încredintarea traditiilor orale – scrisului. Dupa cum a fost cazul lui R. Eleazar din Worms, “teama” de a nu se pierde misterul ca urmare a închiderii canalului de comunicare, cunoasterea era dusa mai departe prin întreruperea lantului transmisiei orale, diminuarea numarului de studenti, iar secretele au fost dedicate scrisului.

JSRI • No.9 Winter 2004 p.171

Halbertal afirma ca secolele XII si XIII, prin scrierile lui Abraham Ibn Ezra, Maimonide sau Nahmanide reflecta acele miscari de esenta care s-au produs în iudaismul medieval, comentarii ezoterice ale nivelului ascuns al canonului iudaic.

Prin analiza lui Ibn Ezra, se scoate în evidenta ca ezotericul devine un nivel semantic care transforma structura de baza a textului într-una cu sens dublu – si se dovedeste a fi acel nivel semantic care va influenta întreaga arie religioasa. Evul Mediu, se constata, este cel în care ezoterismul a înglobat astrologia, ermetismul, aristotelismul, neoplatonismul, si gnosticismul, curente care au avut locul lor în gandirea iudaica. A fost mediatorul dintre traditia iudaica, particularizata, si celelalte, chiar a permis încorporarea diferitelor tipuri doctrinare în traditia iudaica. Astfel, în dinamica sa, ezoterismul s-a transformat într-un instrument care permite receptarea si transformarea ideilor într-o componenta a traditiei. Într-o realitate de o comunicare interculturala larga, misterul se prezinta cu o functie dubla: pe de o parte, faciliteaza integrarea într-un mecanism amplu, iar pe de alta parte, creeaza posibilitatea constientizarii separarii si izolarii.

Pe buna dreptate Halbertal evidentiaza faptul ca studiul Cabalei nu este un tip de proces de transmitere exclusiva a cunoasterii pecetluite, nerelevate, ci este de fapt un proces de descoperire, sau mai precis de re-descoperire, si inovare. Misterul permite absorbtia si integrarea de noi elemente, deoarece existenta sa extinde spre infinit disponibilitatea textelor de a-si apropria întelesuri noi. Asta pentru ca, spune Halbertal, ezotericul oscileaza între “tainuire” si “revelare”.

JSRI • No.9 Winter 2004 p.172

JSRI • No. 9/Winter 2004