Sorin Adam Matei a reusit sa provoace un mic cutremur în „viata” intelectuala romaneasca prin analizele pe care le face si prin criticile pe care le aduce celor ce trec drept „intelectuali publici” în Romania, dar si statutului intelectualilor romani în genere. Înca din Introducere S. A. Matei precizeaza ca este interesat de intelectualii aflati în preajma puterii înteleasa în sens larg, de acei „public intellectuals” în sensul american al termenului.

Dilema veche a consacrat într-un final doua numere consecutive undelor de soc ale cutremurului produs de S. A. Matei, dar si de alti autori mai putin citati precum Ciprian ªiulea, sub titlul „De ce se cearta intelectualii?” Au scris în aceste doua numere nume binecunoscute ale vietii intelectuale romanesti. Care este concluzia la care s-a ajuns dupa aceste doua numere si dupa o pseudo-dezbatere între mai multe monologuri, unele mai tolerante si altele mai conservatoare? Nici una, în afara celei pe care deja o puteam presupune, si anume aceea a necesitatii „reformarii” culturii si a vietii intelectuale romanesti sau mai bine spus a cresterii receptivitatii sale pentru ceea ce este nou si diferit, cu alte cuvinte pentru ceea ce este modern.

„Boierii mintii” a deranjat pare-se „grupurile de prestigiu” sau cel putin grupul de prestigiu „dominant”, cum îl numeste Caius Dobrescu în textul sau din Dilema veche nr. 25 din 2-8 iulie 2004. Trei intelectuali de marca au respins violent criticile aduse de S. A. Matei. Ne referim la Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si H.-R. Patapievici. Argumentele sînt diferite, cel mai limpede argumentat fiind textul lui Patapievici din acelasi numar al Dilemei Vechi, oscilînd de la imposibilitatea de a modifica comportamentul economic al zecilor de mii de oameni care au cumparat cartile sus-numitilor si pîna la categorisirea lui S. A. Matei drept reprezentant al socialismului academic de tip politically correct ce ar impune anumite cote de reprezentativitate.

Personal nu cred ca S. A. Matei ar putea fi circumscris unei gîndiri ideologizate de stînga americana. „Criticismul” sau pune problema re-modernizarii vietii intelectuale si culturale romanesti, însa nu o face dintr-o perspectiva de stînga tipica sa spunem unor curente feministe sau multiculturale.

De asemenea, nu cred ca autorul sa fi dorit o confruntare sau o revansa cu liderii grupului dominant al intelectualitatii romanesti. Mai degraba el a diagnosticat o problema mocnita a culturii intelectuale romane, mai precis cea a neasumarii

JSRI • No.9 Winter 2004 p.150

modernitatii si deci a unui mod de productie si evaluare a ideilor si operelor în concordanta cu piata. Aceasta din urma sufera si acum de influenta din perioada comunista unde relatia dintre public si privat a fost una total diferita de cea existenta în Occident.

Tranzitia culturii romane cu ai sai intelectuali la modernitatea tîrzie occidentala nu s-a putut face rapid si fara probleme dupa revolutia confiscata de partidul-stat mostenitor al Partidului Comunist Roman. De altfel si tranzitia economica, cum stim prea bine cu totii, a necesitat foarte mult timp si este în fond înca în derulare. Mi s-a parut la un moment dat ca Matei sugereaza o anume „vindecare” a naravurilor culturale si intelectuale romanesti prin evolutia economica spre o economie de piata si o disipare a puterii grupurilor de prestigiu dominante din aceasta cauza, un exemplu constituindu-se scaderea profitabilitatii editurii Humanitas. Aceasta este însa o aproximare, probabil valoarea lantului de distributie de carte Humanitas va aduce tot mai multi bani o data cu integrarea în UE, si va salva astfel editura.

S. A. Matei îi vede pe acesti intelectuali aflati în preajma puterii ca un motor al remodernizarii societatii romanesti post-comuniste, de unde rezulta si duritatea analizei sale critice. Acesti intelectuali la care se refera Matei sînt însa înca dominati de un ideal para-modern al culturii, fapt ce se reflecta si în organizarea lor sub forma unor grupuri de prestigiu (Stand sau grupuri de status), termen preluat în filiera weberiana. Aceste grupuri au fost o consecinta fireasca a perioadei dictaturii comuniste, ele constituindu-se ca un mijloc de supravietuire a culturii presupus „autentice” si în cele din urma si a societatii civile, total absenta în acea vreme din spatiul public.

„Boierii mintii” priveste însa în mare masura intelectualii aflati în contact cu puterea, pe vremea dictaturii comuniste grupurile de prestigiu functionînd si în contextul public al nomenclaturii si nu doar în cadrul privat oferit de Noica la Paltinis. H.-R. Patapievici si modul în care a fost „creat” tin însa de perioada post-comunista. Pentru S. A. Matei el nu ar fi ajuns însa niciodata la faima binecunoscuta fara afilierea la si sustinerea sa de catre liderii grupului de la Paltinis, mai precis Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Autorul este destul de pertinent în argumentarea sa, iar daca ar fi sa aplicam procedeul reducerii la absurd, publicarea lui H.-R. Patapievici la editura Dacia din Cluj nu ar fi provocat nicicînd nivelul de vînzari pe care îl are acum. Ceea ce dovedeste ca în competitia dintre grupurile de prestigiu actuale, grupul de la Paltinis s-a impus net.

Per ansamblu acest volum este unul care merita citit tocmai pentru ca pune problema locului intelectualilor în contextul remodernizarii Romaniei post-revolutionare si sustine aceasta analiza cu diferite argumente pasoptiste, junimiste, socialiste (Constantin Dobrogeanu-Gherea) si marxiste (Patrascanu) prezentate în capitole separate ce trateaza despre aceste conceptii în detaliu. Însasi reactia mediului intelectual autohton a dovedit ca analizele lui S. A. Matei nu sînt simple elucubratii. Ne asteptam deci, o data cu mult asteptata integrare, si la o normalizare a practicilor culturale si intelectuale romanesti.

JSRI • No.9 Winter 2004 p.151

JSRI • No. 9/Winter 2004