„Istorie si imaginar” a doamnei Simona Nicoarã este o colectie de eseuri pe marginea relatiei dintre imaginarul social si istorie. Unui astfel de discurs i se adecveazã cel mai bine forma eseisticã, care permite înglobarea atât a unui discurs care poate contine si reflectiile personale si date concrete. Dupã cum declarã autoarea, lucrarea apare în urma unui proces de maturizare, dar si datoritã necesitãtii de adoptare a unei discipline în plinã expansiune: studierea imaginarului, mai precis a imaginarului social.

Ignorarea imaginarului nu mai poate avea loc într-o cercetare istoricã fãrã a se simti mari lipsuri. Însã introducerea imaginarului în rechizitoriul istoricului presupune schimbarea meotodologiei si trecerea de la un discurs pozitivist-stiintific la unul narativ literar. Aceastã trecere nu poate însã sã nu lase urme, si acestea se observã la nivelul vocabularului unde apare o usoarã urmã de ambiguitate, inerente însã unui discurs literar, chiar poetic. Însã doar în acest fel se pot surprinde nuantele, esenta materialului cercetat si legãturile dintre istorie si imaginarul social.

Într-o astfel de abordare este firesc sã aparã nevoia interdisciplinaritãtii, mai ales pentru cã telul este pânã la urmã încercarea de a oferi o definitie a umanitãtii. Nevoia de definire a umanitãtii apare într-un moment de crizã a europocentrismului: momentul descoperirii si constientizãrii existentei Celuilalt. În preajma acestei crize apare o puternicã influentã din partea antropologiei, care reuseste sã reducã din rigiditatea atitudinii pozitiviste din stiintele care studiazã omul. Astfel, antropologia îsi lãrgeste aria de studiu, ocupându-se acum de conditia umanã în general, nu doar de cercetarea unor grupuri umane arhaice si exotice, devenind o disciplinã de granitã care va facilita traficul dintre istorie, sociologie, entologie. În aceste conditii, imaginarul devine obiectul de studiu a mai multor discipline ca reprezentant al spiritului uman.

Imaginarul este înteles ca ansamblul imaginilor si al relatiilor dintre imagini. Ca structurã, imaginarul nu este o entitate staticã, ci

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 225

dimpotrivã: se înregistreazã un dinamism clar. Existã o alternantã la nivelul imaginarului colectiv (rationalism-empirism, idealism-realism, impresionism-expresionism) explicabilã dacã facem apel la un mecanism de refulare pedagogicã urmatã de o proiectie în plan imaginar. Imaginarul mai este îmbogãtit si de reactia de împotrivire în fata Devenirii si a Mortii si de încercarea de ameliorarea a situatiei omului în lume. Imaginarul încearcã sã echilibreze spiritul uman si sã îi ofere o alternativã în fata implacabilului destin. Relatia aceasta dinamicã din interiorul imaginarului nu poate fi surprinsã decât fãcând apel la un vocabular poetic. Între mit si expresia artisticã existã o strânsã legãturã, simbolul fiind liantul dintre realitatea miticã si cea concretã. Simbolul este un act de evocare a unei realitãti transcendente.

Relatia dintre imaginarul colectiv si istorie este una complexã. Existã un conflict între încercarea istoriei de a elimina petele albe ale trecutului si memoria colectivã care introduce mereu o viziune miticã asupra trecutului. Memoria istoricã si memoria colectivã sunt într-un raport conflictual generat de cele douã facultãti care le sustin: memoria si imaginatia. Istoria ca stiintã încearcã sã purifice memoria de infiltrãrile imaginatiei, însã aceasta duce la o limitare a perspectivei asupra trecutului. Trebuie gãsitã o cale medianã de cercetare a trecutului, care sã tinã cont în acelasi timp si de faptele concrete, dar si de dimensiunea miticã din jurul acestor fapte.

Tipul de investigatie propus de Simona Nicoarã este temerar tocmai prin încercarea de conciliere a douã domenii aparent incompatibile: pe de-o parte istoria ca stiintã pozitivistã, care încearcã sã redea cât mai fidel si mai coerent un fir al evenimentelor din trecut, punând în luminã deosebirile diferitelor perioade, iar pe de altã parte studiul imaginarului social, care este un rezervor de mitologie, în care existã mai multe fire narative paralele si care pãstreazã în memorie asemãnãrile. În acelasi timp, acest sol este fertil, punând în contact o multitudine de discipline, si îndeamnã la interdisciplinaritate, care se dovedeste a fi cea mai potrivitã dintre abordãri.

În concluzie, „Istorie si imaginar” este o bunã introducere în problematica si metodologia cercetãrii antropologiei istorice. Sunt prezentati termenii principali si temele predilecte de cercetare ale istoricului care doreste sã extindã domeniul de cercetare si asupra unei pãrti din spiritul uman ignoratã pânã nu demult.

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 226

JSRI • No. 5/Summer 2003