Ciprian Lupse

Key words: kabbalah, technics,
Jewish misticism, Moshe Idel

Faculty of History and Philosophy
Babes-Bolyai University
Cluj, Romania

Moshe Idel

Cabalistii nocturni

Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2005, 81 pp.
previous

Cabala, cabalist. Termeni care „profanilor" le-ar sugera cel mult proximitatea misterului, iar exegetilor le indica spatiul unei vaste polisemii ce îndeamna la travaliu hermeneutic, sunt analizati de Moshe Idel ca specii proprii registrului nocturn al spiritualitatii ebraice.

Cabalistii nocturni aduce în fata celor interesati probleme de baza ale ceea ce generic s-a numit stiinta cabalei. Un accent deosebit se pune, titlul fiind aici definitoriu, pe statulul oniric al tehnicilor de inducere a revelatiei sacrului si, respectiv, pâna acolo, pe tehnicile de declansare a viselor revelatorii. Un prim pas în acest demers îl face Moshe Idel indicând diferenta neta între tehnicile iudaice cabaliste si necabaliste si cele „clasice" (ale antichitatii grecesti si, ulterior, eleniste) marcate de obligativitatea existentei unui centru eminent de sacralitate, cum ar fi sanctuarul si templul. Daca forma clasica a onirismului revelator presupunea prezenta unui genius loci, a unei zeitati tutelare asociata spatiului arhitectonic sacru, cea iudaica îsi regaseste agentii în persoana mesagerilor angelici, reprezentantii unei puteri divine mobile.

Cabalistii secolului 13 considerau starea de vis ca o forma specifica a constiintei, stare a carei articulatie liminara cu cea de veghe este susceptibila sa produca revelarea divinului. Conform lui Moshe Idel este de retinut faptul ca în cabala extatica aspectele de ordin teoretic, de doctrina, mai precis studiul lor, tin de de registrul diurn, iar cele practice, în esenta tehnicile mistice se supun recomandarii de a fi efectuate noaptea. Astfel îsi fac aparitia în cabala doua pozitii distincte, complementare dealtfel, nemarcate de vreo forma oarecare de radicalism, care privilegiaza, fiecare în parte, onirismul sau starea de veghe, si care se constituie concomitent drept cadre de referinta axiologice si ontologice în definirea experientelor mistice traite de subiectii ce recurgeau la una din tehnicile extatice. Asa se face ca, între tehnicile de acces la divinitate, o importanta parte a literaturii cabalistice concede pozitiv cu privire la statutul înalt al visului. Totul în ideea ca, oficial, adevaratul autor al acestei literaturi este Dumnezeu si, uneori, anumiti arhangheli.

Problema tehnicilor onirice este tratata de Moshe Idel în cadrul delimitat de scrierile cabaliste aparute în Spania celei de-a doua jumatati de secol 15, preluate ulterior de alti autori si îmbogatite prin noi interpretari. Pe baza acestui corpus de lucrari sunt prezentate cititorului probleme de nuanta care marcheaza diacronic pseudo-istoria curentului cabalist. Întâlnim aici un mod specific de ierarhizare axiologica a revelatiilor contaminat de idealizarea unui trecut utopic în întrupate, cu rostire (din trecut) si onirice, personale (din prezent). Medierea între divinitate si recipientul mesajului este rezolvata în diverse modalitati: fie prin apelul la conceptia vesmântului (similara teoriilor neoplatoniciene si gnostice ale spiritului care descende în lume, asumându-si progresiv o corporalitate materiala), o entitate angelica transcendenta care îl ia în stapânire pe cabalist, fie recurgând la mediatori cu un

JSRI • No.11 Summer 2005 p.76

grad ridicat de „personalizare", cum ar fi Ilie sau chiar diverse forte malefice, invocate pentru atingerea unor scopuri practice. De aici decurge modul specific conform caruia cabalistii percep paralelismul dintre „felul în care îngerii si demonii apar în aceasta lume".

Statulul înalt al onirismului nocturn este accentuat de cabala prin apelul la dihotomia metodologica între rationalitatea prezentului, vazuta ca decadenta, si visare, considerata de cabalisti drept compromisul cu istoria care permite recuperarea partiala a starii originare de gratie. Activitatea literara în stare de veghe, rationalitatea (în esenta filosofia greaca), au contaminat cultura iudaica de o asa maniera încât registrul diurn al spiritualitatii a devenit indezirabil. Modalitatile specifice de manifestare ale acestui registru, finalizate în uitarea Torei, sunt vazute ca fiind direct responsabile de exil. În acest context cabala, tehnica de electie a registrului nocturn, este singura care mai poate apropria initiatului o oarecare autenticitate. Onirismul cabalistic este suma de reguli ce trebuie respectate, este organonul care permite aplicarea corecta a tehnicilor de acces la divinitate în vis. Starile onirice sunt tehnici mistico-magice de obtinere de la entitatile transcendente a unor raspunsuri la întrebarile cabalistului. Cel mai adesea întrebarile vizeaza dezvaluirea unor aspecte ascunse ale istoriei fixate de Dumnezeu. În pofida determinismului strict, rolul cabalistului nu este unul pasiv; interesul sau pentru atari probleme reprezinta în cultura iudaica o forma specifica de religiozitate. În plus, ca o accentuare si o adeverire a acestui mod de a privi lucrurile, se observa ca subiectii mai bine pregatiti, mai bine dezvoltati spiritual, pot avea contacte cu „tarâmurile îngeresti si divine" chiar în stare de veghe. Pregatirea misticului este aici hotarâtoare. Sub aspect general Moshe Idel mentioneaza existenta a doua pozitii în cabala: unii cabalisti considera realitatea acestei lumi, si implicit trairile extatice în stare de veghe, ca fiind
inferioare, în timp ce pentru altii realitatea în stare de veghe are un ascendent asupra extazelor onirice. Abtinându-se sa dezavueze radical si explicit visul, ultimii continua sa îl considere „o modalitate licita de abordare a necunoscutului".

Din punct de vedere tehnic Moshe Idel ne prezinta diverse practici ale unor personaje renumite si ale unor miscari din interiorul cabalei. Asa este un Sabbatai Tzevi cu modul sau specific de atingere a extazului prin succesiunea: izolare de societate-disocierea sufletului de corp-concentrarea mentala. Totul sub imperiul registrului nocturn. Tot aici sunt mentionate tehnicile she'elat halom la hasizii askenazi, care induc un anumit tip de vise ce intermediaza legatura dintre divinitate si lume. La hasizii askenazi visul presupune o dimensiune interpretativa; visul e text de descifrat în vederea cunoasterii ordinii introduse de catre divinitate în lume si pentru identificarea, regasirea, divinului din „aceasta ordine". Prin restrângere la anumite cazuri personale decurge de aici ca nu toate visele constituie experiente mistice ci numai acelea care aduc informatii despre statutul cuiva „în lumea care va veni". Reciproc, manifestarea viselor mistice, revelatorii, reprezinta proba religiozitatii, a venerabilitatii, în lumea materiala a celui care le traieste.

Prin modalitatea concisa de expunere a surselor, faptelor si argumentelor Moshe Idel atinge în lucrarea de fata un dublu deziderat: specialistii si, dupa caz, initiatii regasesc aici o întemeiere suplimentara a informatiilor detinute, sistematizându-si-le din nou (pentru a câta oara ?), în timp ce lectorilor mai putin avizati le înfatiseaza panorama unor puncte de reper în abordarea unui subiect a carui aprofundare academica, si nu numai, le poate aduce satisfactii pe masura pasiunii potentiale de care sunt chemati sa dea dovada prin însesi paginile acestei carti.

JSRI • No.11 Summer 2005 p.77

JSRI • No. 11/Summer 2005

previous