Prin aceasta lucrare Moshe Idel propune analiza unui motiv pe care-l considera componenta magica a literaturii mistice evreiesti. Demersul lui Idel tinde spre o apropiere a diferitelor sinteze dintre traditii magice evreiesti si neevreiesti; astfel ca acorda o mai mare importanta “transmiterii subterane” decat a facut-o ilustrul sau predecesor Gershom Scholem.  Pentru Idel, istoria Cabalei este mai degraba dezvoltarea unor idei latente dintr-o epoca trecuta, în toata plenitudinea lor într-o etapa ulterioara a evolutiei Cabalei. Accentul cade pe analiza acelor practici magice si mistice care au fost folosite si expuse de maestrii iudaismului.

Moshe Idel prezinta existenta a trei categorii de discutii privind crearea unui om artificial: descrierea naturii Golemului, tehnicile care vizau crearea acestuia, crearea de statui animate (straina de traditia evreiasca). Apoi prezinta cele cinci practici de creare a Golemului, dintre care trei sunt de origine askenaza, a patra este cea a lui A. Galante, iar a cincea este cea a lui Abraham Abulafia. Idel subliniaza importanta a patru tehnici considerate fundamentale: a lui Eleazar din Worms, cea din textul anonim Peulat ha-Ietira; comentariul la Sefer Ietira din secolul al XVIII-lea, din nordul Frantei, precum si versiunea compilata de A. Galante. Din cercetarea lui Idel reiese existenta unui aspect demiurgic al magiei si misticii iudaice.

Idel analizeaza Sefer Ietira, lucrarea despre care spune ca a avut o influenta covarsitoare asupra descrierilor tarzii ale crearii Golemului, deoarece majoritatea autorilor medievali si moderni fac referire la ea în problema crearii unui antropoid. Ea a avut rolul de “ghid” în demersurile de imitare a actiunilor lui Dumnezeu. Astfel ca în Evul Mediu, Sefer Ietira ajunge sa fie validata ca “ghid” care permite în mod concomitent crearea lumii si a omului. Iar daca la cabalistii provensali si catalani nu se manifesta un interes deosebit pentru natura si tehnica crearii omului artificial, Idel constata interesul destul de ridicat la Abraham Abulafia, care se pare ca a formulat o “reteta” pentru realizarea unei creaturi. Doar ca la acesta, Idel observa o reelaborare intelectualista a unei tehnici si a unui ideal religios din traditia askenaza, formulat din perspectiva aristotelismului medieval, de filiera maimonideana, avand în vedere influenta acestuia asupra lui Abulafia.

Este o continua mutatie de la cabalistii din nordul Europei la cei din Spania si Provence, pana în hasidismul polonez. În contextul Renasterii, Moshe Idel subliniaza interesul crescut în vederea crearii unui antropoid, atat la crestini, cat si la evrei, dar si ca, în privinta evreilor, tehnica medievala de creare a unui Golem reprezinta raspunsul la magia

JSRI • No.9 Winter 2004 p.176

astrala si talismanica. Din scrierile lui Iohanan Alemanno, Idel constata o mutatie în conceptia evreiasca despre Golem, iar aceasta pe baza parasirii caii vechilor traditii, care puneau accentul pe “gnoza lingvistica”, prin angajarea într-o abordare mult mai complexa din care facea parte naturalismul arab si vechea magie evreiasca.

Din 1480, pentru Idel influenta surselor cabalistice asupra cercurilor crestine devine semnificativa; iar interesul crestinilor ca Ludovico Lazzarelli, J. Reuchlin, Cornelius Agrippa din Nettesheim, pentru crearea unui antropoid este semnificativ. Însa la mijlocul secolului al XVI-lea, în Italia, acest interes devine din ce în ce mai atenuat, si se pare ca doar Paracelsus nu se va rezuma la repetarea discutiilor din surselor lor. Privitor la evreii italieni, Idel afirma ca erau mult mai interesati de stiinta decat cei din afara Italiei. Aceasta conduce la ideea ca în cazul Golemului avem de-a face cu un amalgam de magie, stiinta si mistica, dominant în mediul italian renascentist. Doar ca în legatura cu cercetarile lui Paracelsus, Idel nu gaseste nici o relatie între conceptia homunculus-ului si sursele privitoare la Golem.

În perioada moderna abia în 1674, spune Idel, se face referire la o legenda despre Golem, iar discutiile hasidice referitoare la acesta sunt într-un numar destul de scazut. Idel considera ca legendele confirma ipoteza referitoare la functia sociologica a documentelor referitoare la Golem din cultura evreiasca. Sunt traditii care vizau atribuirea calitatii de magicieni unora dintre conducatorii spirituali ai iudaismului, deoarece erau maestrii ai doctrinei magice si mistice. Absenta aparitiei temei Golemului este pentru Idel rezultatul acumularii dezbaterilor la aceasta tema. Motivul Golemului nu apare ca un “protest” la adresa iudaismului clasic care este cel ce a contribuit la confirmarea caracterului de exceptie al ebraicii, împreuna cu cel al conducatorilor religiosi. Iar tehnicile despre Golem se întalnesc cu celelalte practici “anomice”; “noutatea” unor elemente din cateva texte cabalistice reprezinta pentru Idel mai degraba o re-descoperire a unor traditii mai vechi, decat “inovatii”. Tema Golemului, constata Idel, în cadrul traditiilor ezoterice, îsi face aparitia în centre diferite, în diverse modalitati, iar lucrul acesta este ceea ce numeste “ramificare” – ceea ce se întampla dupa o perioada de gestatie si ocultare a unei traditii unice, ipotetic în faza initiala. Iar daca ia întreaga istorie mistica evreiasca în discutie, Idel constata ca în Cabala teosofico-teurgica se evidentiaza o “indiferenta” la problema omului creat artificial, pe cand în Cabala extatica se poate observa dezvoltarea ideii pe doua planuri, fie ca una magica, fie ca o tehnica mistica. Iar faptul ca legenda si tehnica lipseste din hasidism este pentru Idel semnificativa, deoarece din secolul al XII-lea si pana în secolele XIX-XX asistam la complexul proces de creare a hasidismului, cel care a respins în mod deliberat aceasta legenda datorita caracterului sau de tehnica profund anomica.

Lucrarea lui Moshe Idel face ca demersul lui Scholem sa fie nu numai un pas mai departe, ci si continuarea într-un mod critic si de repozitionare a subiectului în cadrele sale.

JSRI • No.9 Winter 2004 p.177

JSRI • No. 9/Winter 2004