CLAHR – publicatia trimestriala a Centrului de Studii Coloniale Spaniole (SCRC) al Universitatii din New Mexico – este dedicata cercetarilor privind problematica Americii lusitano-spaniole, în special studiilor istorice asupra perioadei coloniale.

Întîrzierea cu care apare recenzia acestui numar nu o transforma într-un demers anacronic, date fiind caracteristicile materialelor publicate în aceasta publicatie - studii istorice privind aspecte punctuale, particulare ale vietii sociale, politice si economice ale Americii latine a secolelor XVI-XVIII – adevarate micrologii, rod al unei munci migaloase de arhivist, facute cu o rabdare pe masura rabdarii timpului din colonii.

Volumul cuprinde trei studii, consistente, detaliate, ireprosabil documentate. Ne vom referi în cele ce urmeaza doar la doua dintre acestea, lasînd deoparte articolul lui Luis Millones, El pleito contra don Juan Vázquez, curandero de Cajamarca, 1710: un estudio revelador).

Articolul lui Bruce A. Castleman, Tentacles of Commerce or Links of Empire? Roads, Merchants, and iceroys in Late Bourbon Mexico, este o fresca a realitatilor politico-economice ale Noii Spanii coloniale a perioadei, pornind de la chestiunea (necesara politico-administrativ si militar dar si economic) amenajarii drumului de legatura dintre Mexico City si portul Veracruz. Iata „plot”-ul: bogatii comercianti locali au nevoie de drumuri bune si sigure pe rutele interne ale marfurilor, administratia coloniala, asijderea – trebuie sa puna la punct infrastructura necesara provinciei. Agendele celor doua parti sunt în consecinta identice în principiu, foarte diferite cînd vine vorba practic, dar nici una din parti nu dispune, separat, de resursele economice pentru punerea în practica a unei hotarîri (unilaterale). Viceregii se schimba destul de des, proiecte înaintate sub unul sunt abandonate sau refacute sub urmatorul, în functie de prioritatile resimtite, sau sugerate de diferite grupuri de interese. Daca, pe de o parte, pe ruta Mexico-City – Toluca se construieste relativ rapid un drum, datorita participarii si interesului potentatilor locali – desi asta e în directie opusa Veracruzului – înpre Est ruta viitorului drum e stabilita pîna la Puebla, o hotarîre definitiva privind varianta de traversare a muntilor (prin NV: Perote – Las Vigas – Jalapa – Paso de Ovejos sau prin SV: Orizaba – Cordoba?) pare aproape imposibil de luat, cît timp cetatenii oraselor de pe cele doua posibile rute alcatuiesc „partide” ce

JSRI • No.9 Winter 2004 p.157

vor lupta cu toate mijloacele pentru a determina autoritatile sa decida în favoarea lor. În plus, si pe ruta neaflata în litigiu, lucrarile de constructie vor avansa extrem de greu: pentru oligarhia locala, segmentul de drum New-Mexico – Puebla este lipsita de interes imediat, si nu contribuie financiar la realizarea ei. Iata de ce Camino Luisa (numele destinat sa-l poarte soseaua cu pricina) duce lipsa de fonduri si forta de munca, în ciuda taxelor care se colecteaza de pe portiunile deja date în folosinta. Povestea ia amploare: specialisti militari elaboreaza strategia de aparare a provinciei, în contextul conflictelor epocii. Drumurile sunt bune daca ataci, dar ar fi poate mai bine sa nu le ai, daca te aperi. Or, provincia va avea o strategie defensiva. Pe parcurs mai apar si alte personaje: foametea si niste tunuri. Las cititorii sa ghiceasca delectarea cu care am citit pîna la capat aceasta poveste.

Articolul lui J. Michael Francis, The Resguardo, the Mita, and the Alquiler General: Indian Migration in the Province of Tunja, 1550 – 1636, e la fel de interesant, orientat însa mai degraba spre demografie si dinamica populatiei (prin dinamica vrînd sa spun aici atît evolutie numerica, statistica, cît si deplasare spatiala). Provincia Tunja are o singura bogatie: forta de munca, reprezentata de indigeni. Prin urmare, eforturile autoritatilor coloniale vor fi orientate de dorinta de a folosi aceasta resursa, de a o „domestici” (în sens foucauldian, daca vreti). Trei metode sunt puse în lucru: „alquiler general” – adica munca fortata în folos public (dar adesea si privat, pe domeniile colonistilor) -, „mita” – munca fortata în minele de argint din regiunile învecinate – si campaniile de reasezare a indigenilor Muisca în localitati mai compacte, mai mari si astfel mai usor de controlat si în care se putea realiza mai usor si educarea lor religioasa – asezari numite „resguardos”. Toate aceste trei moduri de exploatare a fortei de munca presupuneau deplasari de populatie. Alaturi de indigenii de pe teritoriile statului exista si cei de pe domeniile particularilor – toti datori sa faca fata si unor obligatii fiscale, care nu erau tocmai usoare. Tuturor acestor forme de organizare atît de moerne în intentie localnicii le rezista nu prin revolte ci, pur si simplu „dînd bir cu fugitii”, ca sa aduc aminte o expresie neaosa aparuta, pare-se, în perioada fanariota. Autorul documenteaza migratiile – impuse sau voluntare – ale indigenilor, facînd apel la toate sursele istorice si la tote mecanismele explicative cu putinta. Aflam astfel o multime de amanunte privind organizarea sociala a indigenilor Muisca si cîstigam o imagine despre o stapînire coloniala, la urma urmelor, nu atît de inumana pe cît ne lasa istoria „mare”, de scoala, sa credem.

Ca sa încheiem pe un ton înalt – CLAHR ne aduce aminte de acea frumusete a istoriei care nu sta atît în fapte glorioase si mari idei, cît în intimitatea unor povesti simple, despre oameni de demult si de departe.

JSRI • No.9 Winter 2004 p.158

JSRI • No. 9/Winter 2004