Hasidism între extaz si magie

Ed. Hasefer, Bucuresti, 2001

previous

menu

next

Demersul lui M. Idel îsi are punctul de plecare în cateva aspecte ale hasidismului care au fost considerate drept marginale în abordarile academice. Potrivit acestuia, magia si mistica, trebuie analizate dintr-un punctul de vedere al unui model religios complex în care aceste doua aspecte sunt considerate ca faze ale unei conceptii mai cuprinzatoare. Propunînd o asemenea abordare, M. Idel accentueaza ideea ca în cele mai multe cazuri, hasizii nu considerau extazul ca un tel final al demersului lor, deoarece aveau un scop spiritual în plus: sa antreneze emanatia divina în sprijinul comunitatii. Magia este descrisa ca un mod de viata coerent din care fac parte misticismul si arta conducerii. Acest mod de viata încorporeaza experienta celor drepti, tzadikimii, alaturi de un ideal mai larg, adica o încercare de a contribui la bunastarea umililor discipoli ai tzadikului. În acest context se JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 193 accentueaza ideea unei întoarceri a misticului hasid de la experienta lui extatica, la calitatea lui de “învatator”, de stâlp al comunitatii sale. În descrierea diferitelor fenomene hasidice drept mistice sau magice, M. Idel este înclinat sa vada în ele încercari de explicare pe de o parte, a contactului cu divinitatea, iar pe de alta parte, a rolului pe care misticul îl are în comunitatea iudaica, precum si atitudinea acestuia fata de materialitate. Prin sublinierea magiei si a teoriei ei, autorul doreste conturarea unei imagini mai cuprinzatoare care sa fie în stare sa justifice aspectele legate de experienta în toata diversitatea lor si, totodata, sa tina cont de mai multe surse decât au au avut în vedere alti autori. M. Idel propune o perspectiva diferita atât de abordarea lui Buber cât si de istorismul lui Scholem. Pentru M. Idel, aparitia hasidismului nu este rezultatul unei confruntari între cartile antice cu cele moderne; deoarece, motiveaza M. Idel, prin raspândirea unei carti nu se naste un fenomen spiritual major. Asumptia lui Idel este ca maestrii hasizi au avut la dispozitie o literatura mistica variata. Criteriul cantitativ ar avea importanta doar daca este pus în legatura cu dovada raspândirii unor concepte calitativ diferite, iar propunerea lui M. Idel este luarea în considerare a cât mai multor posibilitati înainte de a alege una ca fiind cea mai influenta. Aceasta abordare poate avea ca rezultat un punct de vedere mai larg în ceea ce priveste importanta misticii evreiesti în întelegerea misticismului hasidic. Problema centrala în dezvoltarea gândirii mistice evreiesti pentru M. Idel nu este legatura dintre diferite scoli în cadrul unui continuum istoric, ci ideea ca se poate observa, în fiecare dintre manifestarile gândirii mistice iudaice, si foarte bine în hasidism, ca o serie de alegeri au fost facute dintr-o varietate de alternative existente. Coexistenta unei varietati de paradigme mistice în cadrul misticismului iudaic poate explica modul în care hasidismul a reusit sa repuna în circulatie un întreg set de concepte mistice care erau marginale în lurianism sau sabatianism. Prin luarea în considerare a tuturor paradigmelor, ceea ce Idel numeste “panorama mistica”, si din posibila întrepatrundere a acestor elemente unele cu altele, putem ajunge la o întelegere mai corecta a fenomenului complex care este misticismul hasidic. Prin folosirea unei teorii a modelelor, M. Idel vizeaza o metodologie care se adreseaza numitorilor comuni ai multor forme de mistica iudaica pentru a descrie interactiunile si integrarile lor, dar care lasa loc si schimbarilor istorice. Aceste modele apar ca moduri de organizare a uriasului si disparatului corpus hasidic într-un meta-limbaj religios semnificativ. În acest context gânditorul spune ca formele importante ale spiritualitatii evreiesti nu au aparut ca rezultat al confruntarii istoriei, crizelor istorice sau a altor situatii socio-economice cu misticismul, ci din sinteze între aspiratii religioase, personalitati, idealuri, nomenclaturi si temeri, pe de o parte, si diferite modele mistice, pe de alta parte. Cuvântul “model”, în acceptiunea lui M. Idel, trimite mai degraba la acele moduri de gândire despre care se crede ca existau în mistica iudaica JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 194 prehasidica, decât la sistem sau structura. Aceasta se datoreaza faptului ca modelul propus combina un modus operandi cu un modus vivendi. Termenul de extaz este folosit de Moshe Idel cu sensul de stergere temporara a personalitatii proprii, situatie care apare atunci când cineva este posedat de puterea divina sau de prezenta ori spiritul divin. Iar datorita accentului pus pe controlul naturii se poate face deosebirea clara între magie si teurgie, cea din urma fiind încercarea misticului de a determina o schimbare în infrastructura divina. M. Idel admite ca desi conditiile istorice pot modela nevoile si aspiratiile indivizilor care apartin unei anumite generatii, totusi, acele tipare care ofera un raspuns, existau deja, prin adaptare si selectare. Dar modelul devine semnificativ pentru un tip de literatura ulterioara, nu prin simpla citare, ci daca a fost fecund. Privitor la termenii “mistica” si “mistic”, M. Idel restrânge discutia la una din formele de mistica iudaica care constituie mistica hasidica: forma extatica asa cum a fost ea formulata de Abraham Abulafia si inclusiv de cabalistii safedieni.  Din punct de vedere istoric si fenomenologic modelele mistic si magic împartasesc câteva trasaturi importante. Chintesenta modelului mistico-magic este definita de M. Idel ca desfasurarea unei experiente interioare, mistice, care consta într-o unire cu Dumnezeu, adesea precedata de un sentiment auto-provocat al “nimicului”, o extindere a constiintei urmata de reîntoarcerea la aceasta lume si atragerea în jos a energiei divine prin realizarea ritualului, iar apoi prin distribuirea acestei energii si altora. Modelul mistico-magic este omniprezent în literatura hasidica, ceea ce demonstreaza caracterul central pentru toate formele majore ale hasidismului secolului al XVIII-lea, dar si pentru gândirea hasidica ulterioara. Aspectul mistic al acestui model poate fi conceput ca tehnica magiei care se straduieste sa realizeze idealul, si anume atragerea magica în jos a influxurilor divine. În el se îmbina experiente mistice intense, atinse prin folosirea practicilor anomice, cu practica ulterioara a poruncilor care în acest caz au o încarcatura mistico-magica; ele sunt cele care atrag si contin divinul în lumea aceasta, la fel cum o fac Sefirot în lumea cereasca. M. Idel presupune ca o abordare sistematica a dezvoltarilor în gândirea mistica iudaica, ce poate explica mai bine modificarile ulterioare în hasidism, este mai bine ajutata de un punct de plecare experiential, decât de premise teoretico-teologice. Magie si extaz, realizari materiale si spirituale, cuprind, sub diferite aspecte, fenomene de intensa viata religioasa, iar concentrarea asupra modului în care ele interactioneaza asigura o mai buna explicatie a hasidismului. Pentru aceasta, M. Idel analizeaza doua tipuri de practica iudaica: rugaciunea si studiul Torei. Atunci când modelul mistico-magic se refera la rugaciune, poate fi privit ca o combinatie a celor doua modalitati religioase: misticul si profeticul. Atitudinea mai putin personalizata a religiozitatii mistice poate fi comparata, în opinia lui M. Idel, cu partea mistica a modelului, în timp ce aspectul atragerii în jos, JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 195 întoarcerea în societate pentru a împarti înfluxul si abundenta, ar corespunde religiozitatii profetice. Studiul Torei, în practica, însemna o atomizare a textului studiat si credinta magica în textul canonic, considerat a fi un talisman sacrosant. Subliniind aspectul rostirii rugaciunii, mistica hasidica raspunde în acest mod la kavanot din rugaciunea lurianica ce accentua contemplarea literelor scrise.Pierderea caracterului de suprematie al kavanot lurianice printre hasizii secolului al XVIII-lea este conform lui M. Idel o consecinta a adoptarii si raspândirii conceptului talismanic al rugaciunii, deci nu o impunere a unei alternative mistice. Accentele magice ale lui Cordovero sunt vizibile la primii învatatori hasizi, doar ca, în discutiile lor, este perceptibila o transformare a magiei în mistica. Aceasta tendinta a devenit ulterior dominanta în dezvoltarea rugaciunii hasidice. În cazul hasidismului, cele doua modele, cel mistic si cel magic, au contribuit la aparitia unor tendinte similare printre misticii evrei din secolul al XVIII-lea. Modelul mistic a influentat presupunerea hasidica conform careia presupozitia spirituala este una cruciala în vederea dezvaluirii secretelor textului sau pentru întâlnirea experientiala a acestora; în timp ce modelul magic prefera sa priveasca textele canonice, în special Biblia, ca pe o entitate talismanica. Abordarea psihologica, ne spune M. Idel, este cea care argumenteaza ca sistemele teozofice complexe trebuie întelese asa cum sunt reflectate în personalitatea umana, mai ales sub aspect spiritual. Aceasta predispozitie catre abordarea unui text sfânt pare cruciala pentru atitudinea hasidica, si nu doar în privinta problemelor de hermeneutica, ci si pentru modul de viata hasidic în general. Fara presupunerea unei asemenea abordari entuziaste a vietii mistice par greu de înteles unele atitudini hasidice. Presupunerea ca simpla citire a Torei atrage influxul ceresc în litere ridica, în opinia lui M. Idel, problema statutului recitarii altor texte canonice. Textele canonice au un statut ontologic, iar continutul lor specific reprezinta un tip special de eveniment care poate fi reprodus prin recitarea textului respectiv. Tzadikul este persoana care îndeplineste modul de rugaciune hasidic si studiaza Tora pentru sine, el este unealta actiunii divine. Tzadikul imita, jos, pe cel de sus,  primind ordin sa transmita influxul spre lumile de jos. Studiul lui M. Idel a încercat sa arate ca maestrii hasizi au adoptat si au transformat o varietate de elemente mistice si magice, concepte si practici. Prin analiza modelului mistico-magic a aratat ca gândirea si experienta hasidica sunt caracterizate de un efort sustinut de a mentine la un loc cele doua extreme, spiritualul si materialul, ca parte a unui sistem atât religios cât si social. Hasidismul nu este doar o popularizare a Cabalei. El are si un continut care reprezinta atât o continuare cât si o semnificativa divergenta  în raport cu tipurile anterioare de gândire. Astfel, hasidismul apare descris într-o maniera densa ca o modalitate religioasa care a combinat trasaturile preaxiale si axiale. Aceasta sinteza a fost decisiva pentru întelegerea raspândirii ei în rândul maselor si a atractivitatii ei pentru elita. JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 196 JSRI • No. 4/Spring 2003

previous

menu

next