Cãtãlin Vasile Bobb

Petru Moldovan

Moshe Idel. Dinamica misticii iudaice

Provopress, Cluj, 2005

previous

home

Primul lucru pe care îl sesizeaza cititorul cartii lui Petru Moldovan este dificultatea temei abordate, dublata de scriitura complicata si uneori chiar criptica a tânarului autor. Cu toate acestea, Petru Moldovan pare a fi singurul autor din România care reuseste sa trateze într-o maniera exhaustiva o problema atât de complexa cum este cea a misticismului iudaic, asa cum este el teoretizat în opera lui Moshe Idel. Rigoarea si meticulozitatea exasperante, care uneori îti lasa impresia ca cel ce se revendica a fi ucenicul lui Moshe Idel vrea sa spuna mai mult decât magistrul sau, îl recomanda pe tânarul cercetator clujean ca un nume ce nu mai poate fi ocolit atunci când vrei sa vorbesti despre Moshe Idel. În acelasi timp, ma bucura în aceasta carte tentatia specializarii, a cunoasterii cât mai vaste a unui anumit subiect singular. Înca din începutul cartii, Petru Moldovan marturiseste ce anume îsi propune sa prezinte în lucrarea sa: ”cabala teozofica, alaturi de curentul contemporan ei, cel extatic; rolul lor în cultura europeana, aspectul mesianic al acestor curente, hasidismul, hermeneutica cabalistica, si, nu în ultimul rând, modalitatile de percepere a Torei si motivul Golemului”. Cultura occidentala recunoaste, fara ocolisuri, a purta înauntrul sau amprenta palimpsest a iudaismului. Crestinismul canonic nu-si refuza dreptul de a apela la cartea sfânta, Tora, fara a face din acest recurs o posibila tipologie axiologica. Influentele fac parte din firul firesc al istoriei. E îndeobste cunoscuta recuperarea, mai mult sau mai putin afirmata, a lui Platon în patristica, a lui Aristotel putin mai târziu, în scolastica etc, ca sa numesc aici exemplele cele mai celebre. Adica, în orice opera vom putea regasi împrumuturi, idei similare, într-un cuvânt sincretisme culturale absolut naturale. Însa, ceea ce m-a frapat în cazul cartii de fata este ca Petru Moldovan, urmarind modul de gîndire al magistrului sau, sustine ideea imacularii aproape totale (probabil ca fortez usor lucrurile, însa ideea ramâne) a misticismului iudaic. Anume, daca înauntrul iudaismului putem regasi o dinamica, în sensul unei miscari pe axa istoriei, aceasta este neutra oricarei influente exterioare; adica este singulara, în sensul pastrarii identitatii proprii si unica, în sensul regasirii în întreaga cultura a unui singur curent mistic, cel al misticii iudaice. Urmarind firul gândirii lui Moshe Idel, Petru Moldovan prezinta Cabala teozofica (o modalitate ritualica de a intra în contact cu divinitatea) analizînd problema celor 10 Sefirot ca pluralitate a antrophos-ului divin. Pe de o parte, daca deslusim între copierea (mimesis-ul) Sefirot care creeaza omul, atunci putem regasi o varianta cunoscuta a panteismului, iar pe de alta parte, în contra-partida putem discuta, ne spune Petru Moldovan, si despre o alta tendinta cabalistica, aceea de a vedea cei zece Sefirot ca facând parte din om, nefiind altceva decât o reflectare a decadei divine. JSRI • No.11 Summer 2005 p.81 Cabala extatic-profetica este discutata în special în legatura cu Abraham Abulafia - care propune o serie de tehnici mistice pentru a putea intra în contact cu Divinitatea. Printre acestea putem aminti: recitarea numelor divine, numerologia, etc. În acest context, problema hermeneuticii devine una de o reala importanta. Petru Moldovan analizeaza cu claritate cele sapte modele interpretative ale sensului Torei propuse de Abulafia. Dintre acestea tin sa mentionez doua modele de interpretare a sensului. Mai întîi, restauratio literarum, metoda prin care „literele sunt întoarse în starea lor de materie primordiala ”. Se poate observa, astfel, cu usurinta, importanta literelor care refac traseul initial al creatiei ceea ce revine la a spune ca exista o metoda umana de cunoastere ontologica. În al doilea rînd, cea de a saptea metoda analizata de autor, Sfânta Sfintelor, al carei scop este acela de „a aduce contemplatorul Torei la stadiul profetiei prin transformarea versetelor Torei în alte propozitii, adica în Nume Divine”. Fundamentala aici este tentatia cunoasterii creatiei, unde contemplatorul poate intra în contact direct cu Divinitatea. Petru Moldovan reconstruieste gândirea lui Moshe Idel într-o maniera, cum îi place sa afirme, aparent cronologica punând în evidenta metodologiile dispersate pe care magistrul sau le foloseste. Fiind vorba de work in progress, maniera interpretativa pe care Petru Moldovan i-o atribuie lui Moshe Idel pare a fi cea a tool box-ului adica, cea a diferitelor metode utilizate pentru subiecte care nu sînt foarte diferite. Daca spre exemplu filologia, recursul la textele disponibile pe acest subiect, nu da roade în analiza Golemului, atunci se poate analiza istorico-psihologic impactul fiintei umano-divine asupra perioadei în care acesta ar putea fi regasit. Registrul analizei lui Petru Moldovan poate fi cu greu sistematizat. Autorul nu resimte nici o dificultate în a-si apropia, spre exemplu, metoda istorica în analiza fenomenului studiat. Apoi, pare-se, pregatirea filosofica de care dispune îi permite si o abordare fenomenologica. Desigur, nu în sensul husserlian al cuvântului, ci într-unul care îi permite regasirea anumitor tipologii fenomenale în contexte diferite. Însa, ceea ce i sar putea reprosa tânarului autor este faptul ca nu-si acorda destula libertate hermeneutica, ramâne apropiat si prea fidel textului magistrului sau. Se pare ca paricidul, atât de natural în cultura, va surveni în acest caz mult mai târziu. JSRI • No.11 Summer 2005 p.82 JSRI • No. 11/Summer 2005

previous

home