Stefania Mihalache

Key Words: socialism, communism,
woman, body, emancipation, power,
eroticism, suppression, gender, otherness

Assistant Lecturer
Dimitrie Cantemir University
Brasov, Romania
E-mail: stefi_miha@yahoo.com

Socialismul si camuflarea de gen

Socialism and gender camouflage

previous

Abstract: Eroticism seems to be the essence of individuation and the freedom that brings Otherness into being. For this reason eroticism had to be disguised and softened by a mechanism of control within the society of any monolithic communist power. Therefore, one of the images that were altered was that of the woman. This was done under the pretext of a project of emancipation, initiated by the Communist party, which made claims in women’s name but utilized women’s organizations for socialist-communist propaganda. The article analyzes this manipulative politics and it’s effects on the social imagery: it created the image of a New woman - the aggressive woman with the profile of a communist warrior and a masculine body in a carnival-like movement that was biased, restrictive, and gender-blind.

“Laudat fii tu, doamne, stapīnul nostru si al īntregii lumi, care nu m-ai facut femeie”, spun evreii la rugaciunea de dimineata, īn timp ce evreicele murmura: “care m-ai facut dupa vrerea ta.”

Articolul de fata urmareste sa analizeze viziunea asupra femeii in discursul propagandistic de emancipare promovat de PCR ca practica politica si implicit rezultatele pe care acest discurs le are īn conturarea „feminitatii noi” ca parte a imaginarului social. De asemenea, se va avea īn vedere si drumul invers, adica motivatiile femeilor educate care au luat parte la

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 117

miscare, felul īn care deziteratele socialismului interactioneaza cu articularea si legitimarea unei agende feministe proprii. Raspunsul la aceasta īntrebare va fi schitat prin raportare la cazul sovietic.

Antrenarea unei miscari de emancipare a femeii face parte din pro­gramul socialist care vizeaza īnlaturarea exploatarii omului de catre om. Aceasta initiativa apare īnsa si ca o critica a societatii capitaliste īn care statutul femeii este inferior celui al barbatului.

Īnainte de analiza propriu-zisa trebuie spus ca toate modelele teoretice ce vizeaza emanciparea femeii au la baza mult din perspectiva marxista, dar si contradictia pe care o contine: pe de o parte ideea ca relatiile dintre sexe sunt un dat natural  īnscris īn actul sexual iar pe de alta parte concluzia ca ele pot fi abolite odata cu proprietatea  privata ceea ce implica faptul ca sunt construite ca urmare a unui mod de organizare economica.

Tarele sistemului capitalist īn ceea ce priveste relatiile dintre sexe sīnt amanun­tit abordate īntr-o lucrare clasica a teoriei socialiste, Femeia si socialismul, apartinīnd lui August Bebel. Afirmatiile sīnt, de la īnceput, transante: “Īn lumea burgheza, femeia are o pozitie subordonata. Īn primul rīnd vine barbatul, apoi femeia. (…) Īn numeroase pasaje din Biblie, barbatul e considerat adevaratul om, asa cum īn limba engleza si īn cea franceza nu exista decīt un singur cuvīnt pentru barbat si om. Tot astfel, cīnd vorbim despre popor ne gīndim de obicei numai la barbati. Femeia este o cantitate neglijata si, īn tot cazul, barbatul este stapīnul ei. Barbatii gasesc aceasta si­tuatie cu totul fireasca, iar pīna acum majoritatea femeilor o accepta ca pe o fatalitate inevitabila. Īn aceasta conceptie se reflecta situatia sexului feminin.

Independent de faptul ca femeia este oprimata ca proletara, īn lumea proprie­tatii private ea este oprimata si ca fiinta care apartine unui anumit sex. (…) Multe din cele ce-i sīnt īngaduite barbatului, femeii īi sīnt inter­zise; o multime de drepturi si libertati sociale de care se bucura barbatul devin greseli sau crime īndata ce femeia vrea sa faca uz de ele.” [1]

O astfel de afirmatie poate fi completata īn teoria miscarii de emanci­pare a femeii, de una apartinīnd lui Engels, o proiectie asupra culturii din perspectiva (superficiala) gender: “Noua forma de familie ne apare īn toata severitatea ei la greci. Pe cīnd, dupa cum remarca Marx, situatia zeitelor īn mitologie ne īnfatiseaza o perioada mai veche, cīnd femeia era mai libera si mai respectata, īn epoca eroica gasim femeia īnjosita prin suprematia barbatului si concurenta sclavelor. Cititi īn Odiseea cum Telemac o repudiaza pe mama sa si īi impune sa taca. La Homer, tinerele femei capturate devin prada poftelor īnvingatorilor; comandantii īsi aleg pe rīnd si dupa rang pe cele mai frumoase; īn

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 118

Iliada, toata intriga graviteaza, dupa cum se stie, īn jurul certei dintre Ahile si Agamemnon pentru o astfel de sclava. Alaturi de fiecare erou homeric mai īnsemnat este pomenita fata cu care el īmparte cortul si patul. Fetele sīnt aduse chiar si īn patrie si īn caminul conjugal, asa cum la Eschil, de pilda, procedeaza Agamemnon cu Casandra.” [2]

Īn viziunea socialista a eliberarii (Bebel), si organele sīnt egalitare: necesitatile (si performantele) sīnt īn strīnsa dependenta de cele “corpo­rale”. Sub aparenta unei revolutii sexuale afisata ca emancipare de sub ipocri­zia pudica a burgheziei, socialismul ascunde, de fapt, domnia genitalitatii reproductive acuzata de Pascal Bruckner si Alain Finkielkraut. Consecvent cu viziunea marxista, Bebel subliniaza importanta satisfacerii instinctului sexual pentru garantia sanatatii care sta sub semnul unei discipline a orga­nismului: “Fiecare organ trebuie sa-si īndeplineasca functiile pentru care este destinat de natura, sub sanctiunea unei grave prejudicieri a organismului.” [3]

Revenind, centrul de greutate al criticii lui Bebel apasa pe institutia casatoriei vazuta ca un contract īncheiat pe baza relatiilor burgheze de proprietate. Casatoria capitalista este o afacere, īndepartata tot mai mult de rostul firesc al acestei institutii care ar fi “satisfacerea instinctului natural si reproducerea propriei fiinte prin perpetuarea rasei.” [4]

Nu este greu de observat ca, si īn viziunea socialista, pasiunea erotica este eludata, ba chiar se recomanda controlul atent: “Este necesara, de asemenea, o anumita doza de ratiune care sa tina īn frīu pasiunea oarba.” [5] De fapt, se doreste un cadru de satisfacere a instinctului reproductiv care sa nu fie bazat pe interese financiare.

O mica incursiune īn viata privata, īn casnicia burgheza si proletara releva doua tablouri antitetice. Īn prima situatie rolul barbatului este de a īntretine metrese sau de a-si petrece timpul cu prostituate, īn timp ce femeia, care este pazitoarea casei, se deda trīndaviei si ocupatiilor care o corup. Eliberarea socialista nu poate ocoli totusi o anumita etica: “Hrana ei spirituala consta adesea din romane echivoce si carti pornografice, vizionarea de spectacole frivole, din muzica excitanta, din stimulente ale nervilor, stupefiante ametitoare si conversatii despre tot felul de scanda­luri mondene.” [6] Casatoria este pentru femeie institutia de asigurare a subzistentei. “Pentru barbat, femeia este īn primul rīnd un obiect al placerii sale; din punct de vedere economic si social ea nu este libera si trebuie sa-si caute asigurarea existentei īn casatorie; ea depinde deci de barbat si devine proprietatea acestuia.” [7]

Pe de alta parte, muncitorul se casatoreste din dragoste, īnsa problemele financiare sfīrsesc prin a ucide iubirea. El este mereu īn pericol de somaj, copiii sīnt de obicei īn numar mare

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 119

īnghesuiti īn locuinte insalubre. De cele mai multe ori femeia trebuie sa munceasca si ea, iar seara este coplesita de treburile casnice. Īn timpul zilei copiii ramīn nesupravegheati si nu beneficiaza de o educatie corespunzatoare. Ignoranta este īnsa caracteristica si pa­rintilor. Sterilizarea spirituala a cuplului proletar este mai mult decīt frecventa.

Pentru a accede la casatorie, concurenta īntre femei este acerba. Īncercīnd sa fie cīt mai atragatoare, ajung ele īnsele sa se considere niste obiecte. Sansa femeii este educatia. Directiile acestei educatii o transfor­ma īn “femeia viitorului”. “Toti medicii sīnt de acord ca pregatirea femeii pentru menirea ei de mama si de educatoare a copiilor lasa mult de dorit.” [8] Īn plus, constitutia fizica a femeii īl īndeparteaza pe barbat de la consumarea “scopului” casatoriei. “Īn ziua de azi” femeile sīnt slabe, anemice si ner­voase. “Īn locul unei tovarase sanatoase si vesele, al unei mame viguroase, al unei sotii care sa poata raspunde īndatoririlor ei casnice, barbatul are o sotie bolnava si nervoasa care are permanent nevoie de īngrijire medicala, nu suporta nici un curent de aer si nici cel mai mic zgomot.” [9]

Femeia trebuie educata si “antrenata” fizic pentru o mai mare eficienta a īndepli­nirii destinului ei de femeie. Pe care, īnsa, acum este “libera” sa si-l urmeze. Corpul ei trebuie sa se conformeze standardelor necesitatii. Si pentru ca deghizarea sa fie completa, poate sa munceasca īn productie la egalitate cu barbatul. Semiotica corpului feminin este orientata īn directia unei multilaterale dezvoltari a capacitatilor productive īn care nu se mai īntrezareste nici o sugestie a periculosului erotism al femeii.

Egala cu barbatul, libera si demna, femeia este deghizata īn trecerea de la Obiect erotic la Subiect muncitor. Soarta pe care este īnsa pe deplin stapīna. “...ea īsi alege acele domenii de activitate care corespund dorintelor, īnclinatiilor si aptitudinilor ei si va munci īn aceleasi conditii cu barbatul. Pe līnga munca īn productie, ea va fi o alta parte a zilei educa­toare, īnvatatoare, infirmiera, o a treia parte se va ocupa de arta sau de stiinta, iar a patra parte a zilei va īndeplini o functie administrativa oarecare.” [10] Īntelegem astfel cum a fost posibila o Evdokia Vinogradova care sa con­duca īn acelasi timp 284 de razboaie de tesut automate.

Discursul socialist care afirma femeia, o deturneaza de la erotism si o introduce mascata īn lumea (noua) barbatului, bazata pe valorizarea muncii si īn special a efortului fizic. Pentru ca noua lume are nevoie de strungar, otelar, zidar, femeia va dobīndi īntreaga consideratie si ea īnsasi se va autodeghiza īn mīndria de a apartine īn sfīrsit mult doritei lumi a virilitatii.

Desigur ca logica perversa a discursului de emancipare va afirma cu atīt mai insistent femeia cu cīt o va deghiza mai mult. Modelul care suscita

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 120

impulsurile de emancipare este femeia tuturor performantelor, femeia sovietica. Maria Constantinescu, autoarea unui articol despre femeia sovietica, noteaza cu invidie dar si cu elan: “Niciodata īn istoria omenirii si nicaieri īn lume, femeia n-a avut si nu are mai multe drepturi si mai multa consideratie decīt īn Uniunea Sovietica. Guvernul sovietic (...) schimba cu totul existenta ei. O dezrobi, īi dadu drepturile unui om liber, o chema sa participe īn mod activ la viata, la cladirea statului si a economiei si facu din ea egala barbatului. (...) Sovietele, īntreprinderile, institutiile si ogoarele au fost scolile unde femeia noua, femeia sovietica s-a educat prin munca.” [11]

Paradoxul acestui feminism consta īn faptul ca el nu este initiat de femei. Revendicarile nu sīnt ale lor, sīnt pentru ele. Īn plus, ele nici nu apar īn prim-plan, ci conexate (si subsumate) miscarii proletare. Īn acelasi fel, feminismul romanesc pare sa se “aprinda” prin lupta Partidului Comunist Roman.

Etapele acestei lupte de constientizare a femeilor asupra drepturilor lor sīnt consemnate de Paraschiva Cancea īn lucrarea Miscarea pentru emanciparea femeii īn Romania. Dupa cum anunta titlul capitolului al VI-lea, crearea PCR reprezinta “o noua orientare īn problema drepturilor femeii.” Mai 1921 – proiectul de statut al partidului include si un paragraf referitor la organizatiile feminine: “Pentru īnlesnirea propagandei socialiste se pot organiza īn sīnul sectiunilor cercuri feminine formate din membrele sectiilor. Pentru propaganda īn rīndul femeilor, cercurile īsi vor avea organizatia autonoma si cu un comitet ales. Cercurile se pot constitui īn uniuni alegīndu-si si comitetele centrale si organizīndu-si congrese avīnd administratia si conducerea sub controlul comitetului executiv. Cercurile feminine pot īntreprinde tot felul de actiuni, precum si actiuni politice dar numai īn īntelegere cu sectiunea locala. Īn Comitetul cercului femi­nin va fi un delegat al Comitetului sectiunii, iar īn Comitetul Central un delegat al Comitetului Executiv. La congresele partidului va lua parte cu drept de vot cīte un delegat al Comitetului Central feminin.” [12] (s.n.)

Īn primul rīnd este de remarcat intentia centrala a acestui program “de emancipare” – propaganda socialista. Este vorba de fapt de o organizare a fortei feminine īntr-o lupta pentru cauza socialismului deghizata īn miscare de emancipare. Apetenta PCR pentru comitete si comitii, reprezentanti si delegati se vadeste īnca de pe acum. Simptomatic este ca femeile sīnt organizate pe modelul piramidal, dupa chipul si asemanarea PCR, īnsa separat de structura acestuia. Emanciparea cu voie de la politie este, de fapt, orientarea organizata a femeilor spre obiectivele luptei comuniste si a constructiei noii societati. Femeile deghizate devin luptatori īn

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 121

carnavalul unei cauze deghizate. Ba chiar se formeaza o grupa provizorie a femeilor comuniste “cu scopul de a propaga printre femei principiile de activitate ale partidului [13] Gruparea, ni se spune īn continuare, “se ocupa serios de cultivarea comunista a tovaraselor de partid ca si a acelora din grupa [14] (s.n.)

Urmeaza defilarea congreselor si stimularea de tip “mai mult si mai bine”. La al doilea congres (3-4 octombrie 1922), ecograful gaseste miscarea feminina insuficient dezvoltata. 8 martie devine ziua bilantului si a strigatului de goarna. 8 martie 1923 – femeile sīnt chemate īn sindicate “sa lupte pentru drepturi politice, ziua de lucru de opt ore, salarii egale la munca egala.” [15] 8 martie 1924 – femeile comuniste raspīndesc chemarea Catre muncitoare, functionare, intelectuale, gospodine, īntr-un cuvīnt catre femeile care muncesc, īndrumīndu-le la lupta pentru drepturile lor si asigurīndu-le succesul daca se īnscriu īn sindicate si īn Partidul Comunist.

Militantele Comisiei Centrale de propaganda printre femei sīnt: Elena Filipovici, Ecaterina Arbore, Ana Pauker. Sinceritatea afirmatiilor alunga orice urma de suspiciune, s-ar parea ca, īn cadrul si numai īn cadrul luptei comuniste, feministele au reusit rezolvarea tutror aspectelor „chestiunii” lor.Mai mult, barbatii, camarazii lor proletari lupta pentru ele indemnandu-le sa le urmeze exemplul. Asa se contureaza īn imaginarul discursului de emancipare profilul femeii luptatoare: “...marea masa a femeilor zace īn īntuneric... Fara trezirea lor, fara atragerea lor īn lupta de dezrobire victoria revolutiei este imposibila... comunistii lupta hotarīt pentru cucerirea egalitatii īn drepturi a femeilor si cauta prin trezirea si īmpingerea la lupta a femeilor muncitoare sa le prefaca īn luptatoare hotarīte si entuziaste pentru dezrobirea muncii [16] (s.n.)

Femeia este asadar o luptatoare facuta si nu nascuta. Femeia noua este un prefabricat masculin. Adam īnsusi īsi scoate din coasta o Eva muncitoare si razboinica pe gustul lui. Īn imaginar se propaga o adevarata obsesie a amenintarii (capitaliste) si se doreste cultivarea unui reflex al ripostei: “...capitalismul īsi īndreapta spre femei tentaculele, le atrage īn angrenajul exploatarii si se foloseste de lipsa de organizare si de rezistenta a acestora ca sa le īnaspreasca conditiile de munca, sa reduca salariile īntregii clase muncitoare, sa coboare nivelul de viata al familiilor muncitoare.” [17] Acesta este mesajul lunii martie 1926 – “luna de propaganda īn folosul muncitoarei.” Īn 1929–1930, pe fondul grevelor determinate de criza economica, profilul femeii educate luptatoare devine strident prin concretetea actiunilor pentru care este cu atīt mai mult aplaudat: “Īn luptele greviste de la Lupeni (...) femeile au

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 122

blocat īnaintarea fortelor represive si au atacat cu pietre pe jandarmi [18] (s.n.)

8 martie 1931 – goarna suna o noua aliniere prin manifestul CC al PCR catre muncitoare, tarance, functionare, intelectuale sarace, sotii de muncitori, se lanseaza un nou stimulent, Uniunea Sovietica. Manifestul prezenta comparativ “pe de o parte, situatia femeilor din tarile capitaliste care prin greve si manifestatii luptau pentru cerintele lor speciale si, pe de alta, dezrobirea economica si politica a femeii īn Rusia Sovietica, ceea ce dovedea ca numai prin victoria revolutiei proletare sīnt recunoscute drepturile femeii [19] (s.n.)

Īn interpretarea socialista, singura cauza a statutului inferior al femeii relatiile de productie capitaliste. Īn fond, teoria socialista se refera numai la femeile proletare, feminismul ei se opreste aici. Īn timp ce pe terenul luptei feministe autentice o mare dezbatere se poarta pe tema relatiei dintre structura patriarhala si cea capitalista, socialismul feminist masculin le asimileaza īntr-o relatie de sinonimie perfecta, integrata īn logica naturalului. De altfel, īntr-o perspectiva analitica feminista, marxismul este criticat ca “gender-blind”, deci opac īn ceea ce priveste diferentele de gen. Sensibilitatea sa se manifesta numai fatã de discriminarea proletarilor.

Corpul feminin este acum anexat revolutiei. De multe ori, īn imaginarul proletcultist, revolutia apare metamorfozata īn femeie si transformata īn simbol, ca īntr-o poezie a Veronicai Porumbacu: “Ea – Revolutia poate fi numai femeie...” Feminitatea capata astfel genele fortei, agresiunii si revendicarii. Femeia participa la Putere, devine Putere si instituie Puterea (fara a eluda, desigur, Puterea-Partid, ci numai fiind īn ea, cu ea si prin ea).

Chiar si feministele radicale care lupta pentru deconstruirea distributiei arhetipale duale a trasaturilor de caracter (prin care femeia este perceputa ca īntruchiparea senzitivitatii, rabdarii, intuitiei, tolerantei, umilintei, blīndetii) n-au propus drept contramodel o feminitate agresiva si perpetuu contestatara. Asa cum nici solutia reabilitarii conditiei feminine n-au vazut-o īn desenarea profilului feminin īn tusele contractate ale unui efort continuu (lupta sau munca), ci mai degraba īntr-o reechilibrare a structurilor sociale, deconstructie a patternurilor culturale produse īn conformitate cu “privirea masculina” sau / si o reeducare a orientarii duale a psihicului.

Daca mai era nevoie de vreo dovada īn sensul suspectarii feminismului socialist, este de mentionat ca aceleasi feministe radicale si feminismul existentialist (reprezentat prin Simone de Beauvoir) acuza controlul masculin asupra reproducerii si activitatii sexuale drept una din cauzele principale ale oprimarii femeii. Nefiind ocupati cu rolul de mama, barbatii au

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 123

timp sa dea forma lumii, spune Simone de Beauvoir. Or, dupa cum am vazut, Bebel era nemultumit de educatia insuficienta pe care o primesc femeile īn raport cu rolul lor de mama si de constitutia fizica insuficient de viguroasa atīt pentru īndeplinirea īndatoririlor materne, cīt si a celor conjugale. Viziunea socialista nu contesta si nu provoaca natura intima a destinului femeii care este considerat un dat natural. Tocmai īmpotriva acestui “dat natural” se ridica feministele autentice. Tocmai aici se da lupta lor. Socialismul nu face decīt sa introduca īn chip de libera alegere bratele feminine īn obsesia viziunii sale constructoare.

Canonizarea marxismului a facut din gruparea femeilor un avanpost al luptei barbatilor proletari. Iar pretinsa miscare feminista devine o simpla (dar ingenioasa) camuflare cu ajutorul unei perspective gender. Ca rezultat secundar, se poate mentiona si o ambiguitate de gen care face posibil si imaginarul femeii deghizate devenit radacina profunda a poeziei erotice proletcultiste.

Īn 1936 ia fiinta “Frontul feminin” care, o data cu certificatul de nastere, lanseaza si un apel care suna, de altfel, mai mult decīt a deja vś: “Dreptul femeilor la munca, dobīndit prin lupte grele si īndelungate, este contestat... Dreptul de a se bucura de rodul muncii lor, care le cere cel putin aceeasi pregatire īn toate domeniile ca si barbatului, le este mereu īngradit. De-a lungul īntregii ierarhii sociale femeia este desconsiderata.” [20] Semnat: Sofia Nadejde, Lucia Sturdza-Bulandra, Claudia Milian, Vanda Mihail etc.

Dar nu ne putem opri aici pentru ca vine momentul august 1944 care deschide drum emanciparii femeii. Iata cum comenteaza Paraschiva Cancea situatia: “Partidul Comunist Roman, care devenea, prin vointa maselor populare, forta politica princi­pala īn conducerea tarii, a aplicat principiile marxist-leniniste īn problema emanciparii femeii, integrīnd-o īn ampla actiune de democratizare a vietii social-politice. Dupa decenii de īncercari nerealizate, actiunea de emancipare a femeii era īndrumata de partid pe singura cale care īi asigura reusita, aceea de īmpletire cu lupta proletariatului pentru libertate, democratie si progres. Sub conducerea partidului se desfasura procesul de rezolvare revolutionara a aspiratiilor si obiectivelor sociale ale femeilor [21] (s.n.) Lupta femeilor de-abia acum īncepe, ghidata cu grija parinteasca de catre Partid. Īn octombrie 1944 CC al PCR precizeaza natura speciala a revendicarilor feminine si directiile pe care trebuie axata activitatea organizatiilor feminine, “munca de mobilizare a femeilor, īntr-o actiune larga pentru cīstigarea drepturilor lor politice, pentru dreptul la orice profesiune si functie, salarii egale cu ale barbatilor la munca egala, protectia femeii īn munca, protectia mamei si a

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 124

copilului.” [22] (s.n.) Īn realitate, Partidul doreste sa faca din populatia feminina un partizan neclintit al ordinii pe cale sa se instaureze. Sensul secret al noului feminism este tendinta Puterii de unificare a perspectivelor, de anihilare a vocilor diferentei.  

Femeia-luptator seamana tot mai mult cu barbatul, cu proletarul a carui cauza o īmpartaseste, si īmpreuna o īmpartasesc cu Partidul. Aceasta, desigur, la nivel de dis­curs. Aici se produce, de fapt, sugestia unei relatii tot mai detensionate īntre Putere si individ. Īn masura īn care individul este convins ca Puterea īi reprezinta interesele, el este impulsionat sa se simta ca facīnd parte din mecanismul Puterii. Adeziunea totala, si mai ales libera (pentru ca urmeaza interiorizarii cauzei), da sentimentul hipnotic al unor relatii non-opresive cu Puterea. Sau chiar o cvasi-identificare.

Īn directia acestei unitati merge crearea unui numar mare de organizatii si uniuni ale femeilor. Īn aprilie 1945 ia fiinta UFAR (Uniunea Femeilor Antifasciste din Romania) cu urmatoarele sectii: culturala, de presa, sanitara, financiara, juridica, provincie. Cu ocazia Congresului mondial feminin de la Paris, se pun bazele FDIF (Federatia Democrata Internationala a Femeilor); la congres participa doua reprezentante ale Romaniei: Ana Pauker si dr. Medeea Niculescu. UFDR (Uniunea Femeilor Democrate din Romania) are un program solid: participare la lupta pentru pace si pentru īntarirea regimului democratic, consolidarea drepturilor cīstigate de femei, ridicarea nivelului politic al femeii, califi­carea femeii muncitoare, ocrotirea mamei si a copilului.

Semnificativ este, īnsa, comentariul autoarei, care, cu seninatate, realizeaza “dublarea” perfecta a mesajului organizatiei: “Crearea unei asemenea noi organizatii se īnscrie pe linia politicii partidului comunist de realizare a deplinei unitati ideolo­gice, politice si organizatorice a clasei muncitoare, pentru īndeplinirea sarcinilor noii etape revolutionare, aceea a construirii societatii socialiste.” [23] (s.n.) Orice comentariu referitor la  independenta femeilor īn interiorul propriei miscari de emancipare este de prisos.

Stabilirea legislativa a drepturilor femeii īncepe īn 1948 si continua pe parcursul anilor 1952, 1954, 1965, momente īn care se introduce regimul comunitatii de bunuri, se realizeaza suprimarea autoritatii mari­tale, ajungīndu-se la “deplina emancipare economica a femeii” si “garantarea dreptului la munca īn toate profesiile”, ceea ce a facut ca forta de munca feminina sa creasca mai rapid decīt forta de munca pe ansamblul economiei nationale si, mai ales, īn domeniul industrial, unde procentul este fascinant: 126%. Autoarea sustine ca astfel s-a īnregistrat un numar mare de meserii

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 125

considerate īn trecut masculine care a sedus numeroase femei.

Īn ianuarie 1953 s-a hotarīt īnlocuirea UFDR cu o miscare de masa a femeilor si constituirea sectiilor de femei īn cadrul CC si al Comitetelor regionale, raionale si orasenesti ale PCR. Dupa patru ani (iulie 1957), controlul s-a exercitat mai strict, miscarea feminina (devenita institutie) trecīnd sub conducerea directa a partidului īn timp ce comitetele si comisiile de femei vor fi alese pe plan teritorial, iar Consiliul National al femeilor pe plan central.

Si cu aceasta, una dintre etapele initierii feminine se īncheie. Femeile sīnt acum luptatoare brevetate si īnflacarate. Sīnt noile femei alcatuind din mii de portrete asemenea femeia comunista. Discursul tovarasului Nicolae Ceausescu cu prilejul Conferintei Nationale a Femeilor din 23 iunie 1966 este atīt o recompensa, cīt si o recunoastere a lungului drum de emancipare presarat cu eforturi proletcultiste (etapa īncheiata doar cu doi-trei ani īnainte): “Din rīndul femeilor s-au afirmat figuri luminoase de luptatoare neīnfricate pentru cauza progresului, proeminente personalitati culturale, militante animate de patriotism īnflacarat, care si-au consacrat energia, puterea de munca propasirii Romaniei. Īn marile batalii revolutionare purtate de clasa muncitoare, condusa de partidul nostru comunist, īn lupta maselor pentru rasturnarea vechii orīnduiri si instaurarea puterii populare, pentru construirea socialismului, femeile au dat numeroase exemple de devotament, de eroism si spirit de abnegatie...” [24]

Nimic n-a mai ramas īn arabescul grandoman al discursului despre “cerintele speciale” ale femeilor, ba dimpotriva, trecute de stadiul embrionar al miscarii, femeile sīnt laudate pentru spiritul lor de sacrificiu, pentru confundarea totala cu marea cauza proletara. Camuflarea de gen a reusit, iar trasaturile ei se īnaspresc pīna la consecinte grave perpetuate pīna la sfīrsitul dictaturii ceausiste.

Pentru contrastul dintre nivelul discursiv si cel al imaginarului si “dublarea” lui īn realitate, eseul lui Zoe Petre, Sexul si Moartea [25] , este mai mult decīt semnificativ. Eliberarea femeii a īnsemnat administrarea īn universul ei interior a principiilor comuniste si a favorizat controlul direct al Statului asupra vietii private. “Ca īn orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale, controlul asupra educatiei noilor generatii, eradicarea individualitatii īn favoarea colectivitatii presupuneau evacuarea de sens a vietii private, īn genere, si a familiei īn special; emanciparea femeii a fost principalul instrument al acestei destructurari.” [26]

Autoarei nu-i scapa nici efectul acestei camuflari asupra erosului, vorbind despre o “mutatie, evidenta mai ales la nivelul comportamentelor erotice, care traduc nu numai o libertate fatisa si modelata pe un tipar

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 126

masculin a relatiilor cu sexul opus, ci si o subordonare la fel de masculina a universului erotic fata de cel politic.” [27] Modelul feminin este recunoscut īn Ana Pauker, cel masculin fiind celibatul fictiv al lui Stalin. Femeia-comisar a teatrului sovietic sau femeia-savant din Citadela sfarīmata a lui Horia Lovinescu guverneaza acum imaginarul.

Si iata, aruncīnd doar o privire fugara, cum se continua īn postpro­letcultism miscarea īnceputa acum: din 1966, conducerea ceausista pare sa revina la promovarea valorilor individuale / familiale, de asta data īnsa īn exces, deoarece interzicerea avorturilor īn 1966 echivaleaza, īn termenii autoarei, cu un “viol colectiv”. Interdictia avorturilor, unica īn īntregul bloc socialist, este pusa īn legatura cu etapa national-comunismului. Femeia este acum promovata īn ipostaza unei maternitati “posesive si īmbatrīnite”. Īn fine, rezultatul extrem al camuflarii de gen este prezentat fara menajamente: “«Mamaia» mieroasa si rea, intoleranta fata de sex si eros, pune stapīnire pe imaginarul acestor ani, impunīnd pretutindeni meschina ei pudibonderie, interzicīnd cu aceeasi energie nudul īn arta si decolteul la televiziune, otravind o atmosfera si asa apasatoare cu fariseismul ei. Ca īntr-o excizie simbolica, singura mecanica procreatoare a sexului, controlabila īn vidul ei de libertate, de bucurie si de Eros, ramīnea accesibila... Maternitatea statuta pe care «promovarea» femeii o impune ca model nu e mai putin destructuranta decīt masculinizarea pe care o cultivase etapa emanciparii.” [28]

Analiza de fata va ramīne, īnsa, īn cadrul lumii proiectate īn discursul poetic, īn acel univers social senin al afirmarii si libertatii īn care erosul este (aparent) valorizat. Implicit, īnsa, este nevoie de deghizari lucrate uneori īn acord cu celelalte discursuri din retea (cum este cazul camuflarii de gen) alteori īn interiorul logicii teoretice a societatii discursive.

Referindu-ne īn amanunt la politica partidului comunist vizavi de chestiunea emanciparii femeilor, duplicitatea sa si rezultatele ei īn imaginarul colectiv , se pune si o alta īntrebare legitima: cum anume au fost convise personalitati feminine sa participe la acest tip de politica? Este vorba nu despre masele muncitoarelor ci despre elita feminist-socialista a regimurilor comuniste. Ce rol au jucat si cata constienta a jocului politic li se poate atribui unor femei ca Ana Pauker, Elena Filipovici, sau, extrapoland, Clarei Zetkin, Aleksandrei Kollontai etc? Sunt ele feministe si daca da, ce formula a feminismului adopta?

Desigur ca exista variatii de la un sistem la altul  īnsa din considerente teoretice se poate considera sistemul sovietic un model generative si īn interiorul lui politica si activitatea

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 127

Aleksandrei Kollontai apare ca simptomatica din anumite puncte de vedere. [29]

O situare īn contextul de dinaintea si de dupa revolutie se impune.Este vorba despre un context politic eterogen si ambiguu īn care chestiunea feminina este filtrata prin diferite agende aflate īn tensiune unele cu altele. Exista pe de o parte reforma bolsevica īnsotita de un discurs utopic care se refera si la emanciparea femeilor, alaturi de un grup al feministelor burgheze si unul al noilor feministe bolsevice. Acestea din urma  nu pot pactiza cu feministele burgheze deoarece, īn viziunea lor politica, diferentele de clasa sunt mai puternice decat unitatea de gen. De fapt, punctul fierbinte al tensiunii dintre cele doua grupuri este chestiunea necesitatii unei miscari feministe autonome. Feminstele bolsevice au un comportament radical cu baze utopiste, ele crezand cu putere īntr-o lume complet reformata prin forta proletara īn  care  si rolurile sexelor vor fi regandite din temelii. Īn contrast, feministele burgheze, mai atente la natura reala a diferentelor de gen, sunt totusi dispuse la compromisuri strategice ca īn chestiunea votului. O alta diferenta semnificativa este faptul ca feministele burgheze s-au constituit ca o miscare elitista iar feministele socialiste s-au concentrat mai ales pe educarea muncitoarelor, trezirea constiintei femeilor din strtaturile de jos ale societatii. Pe de alta parte, este evident ca aceste grupuri feminine defavorizate reprezinta si ele o constructie a discursului si aspiratiilor elitei femine bolsevice. Atat la nivel macropolitic, cat si micropolitic, exista o alta tensiune: feministele bolsevice sunt destul de greu acceptate de liderii comunisti iar femeile muncitoare sunt de asemenea cu greu tolerate ca egale īn randurile proletarilor.Īn aceasta directie se orienteaza si remarca lui Richard Stites: “Feminismul bolsevic, cum l-au etichetat unii membrii ai partidului, pare sa fi fost īnconjurat de tot atata ostilitate si indiferenta ca si rivalul sau mai conventional, feminismul propriu-zis. Muncitorii continua sa respinga competitia femeilor si vor face asta si mult dupa revolutie. Liderii diferitelor factiuni marxiste au avut prea putin interes īn organizarea femeilor. Unii chiar s-au opus considerand-o o pierdere de timp, energie si fonduri”. [30]

Semnificativ, dupa revolutie grupul feminist bolsevic a devenit tot mai putin vizibil īn randurile partidului communist, statisticile aratand ca raportul dintre numarul femeilor si cel al barbatilor īn Comitetul Central a fost de 1:50, scazand apoi la 1:63, 1:70 . A existat, desigur, gruparea femeilor denumita Zhenotdel care īnsa si-a pierdut īntreaga autonomie si a avut, din cauza lipsei de resurse financiare un efect  limitat. La congresul din 1923 gruparea feminina a fost acuzata de tendinte separatiste si, odata cu preluarea totala a propagandei media

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 128

de catre partid, dizolvata. Devine astfel evident ca gruparea femeilor a avut doar un rol instrumental īn strategia propagandistica a partidului. Ironic, pana īn 1930 chestiunea feminina a fost considerata rezolvata.

Cazul Aleksandra Kollontai este cu deosebire important pentru ca analiza lui permite o vedere īn sectiune asupra circumstantelor care au putut determina aderarea femeilor la feminismul bolsevic.Acest caz explica felul īn care liderele socialiste au vazut īn bolsevism o sansa adevarata a feminismului si, mai ales, unica. Kollontai a fost perceputa diferit ca prezenta īn epoca – R. Stites o vede mai mult ca pe o socialista iar Barbara Clements [31] ca pe o feminista dedicata.

Marxismul este cuvantul cheie īn analizarea comportamentului lui Kollontai iar prima īntalnire cu acesta s-a produs la Berlin īn 1892 cand a citit Manifestul comunist  si lucrari ale lui Engels. La acestea a adaugat literatura Revolutiei  franceze si socialistii utopisti astfel īncat anul 1905 o gaseste vorbind cu pasiune īmpotriva feminismului  dincolo de ratiuni de clasa la īntalnirea Uniunii Pentru Egalitatea Femeilor. Dupa o conferinta īn Germania si salutara īntilnire cu Zetkin se dedica organizarii si trezirii constiintei muncitoarelor vazute ca baza a formarii  unei lumi cu premise complet noi.

Īn 1909 scrie cea mai importanta lucrare a miscarii muncitoarelor sau a feminismului bolsevic – Bazele sociale ale chestiunii feminine – continand patru sectiuni – lupta pentru independenta economica a femeilor, instituitia casatoriei si a familiei, programele de protectie sociala a femeilor īnsarcinate si lupta pentru drepturile politice ale femeilor.

Aspectul esential al atitudinii lui Kollontai este tocmai convingerea adanca legata de tearia marxista a bazei si suprastructurii. Kollontai a crezut ca sursa inegalitatilor o reprezinta structura economica ce determina la randul ei organizarea vietii si rolurilor sociale. Probabil ca īn acest punct se gaseste justificarea feminismului socialist si participarea ardenta a femeilor la aceasta miscare. De asemenea, se ridica o chestiune a moralitatii: numai structura morala nepervertita a muncitoarelor poate sa faca Revolutia. Pentru aceste motive colaborarea cu feministele burgheze devine imposibila. “Ar trebui oare ca muncitoarele sa raspunda chemarii feministelor si sa joace un rol activ, direct īn lupta pentru egalitate a femeilor sau, ramanand fidele traditiilor clasei lor, ar trebui sa-si urmeze drumul si sa lupte cu toate mijloacele pentru eliberarea nu numai a femeilor, dar a īntregii umanitati din sclavia modelelor contemporane de existenta sociala?” se īntreaba Kollontai retoric. [32]   

Semnificativ este faptul ca orientarea prea īngust-economica  a bolsevistelor devine reductionista deoarece conchide ca numai muncitoarele au nevoie de emancipare (ele

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 129

aflandu-se si īn cea mai evident precara condtie economica) trecīndu-se astfel cu  vederea natura problemelor femeilor din alte categorii sociale.

Optiunile Aleksandrei Kollontai  (incluzand modul ei de interpretare a chestiunii feminine) sunt strans legate de o interpretare utopica a lui Marx, lectura care prevede o societate condusa de fortele creatoare ale proletariatului ducand catre notiunea de comunalizare.In acest concept s-ar dizolva atat diferentele economice cat si cele de gen.Kollontai nu este probabil singura lidera feminist-socialista sedusa de aceasta lectura a marxismului. Realitatea apartine īnsa regimului dictatorial comunist caracterizat de o tot mai mare tendinta de birocratizare si centralizare, regimului cu lideri tot mai īnsetati de putere si tot mai amenintati de orice tendinta separatista.

In orice caz, Kollontai pare sa fie īn primul rand o marxista si abia dupa aceea o feminista īn litera marxismului. Acest lucru este dovedit si de circumstantele care au dus la exilul ei:īn ianuarie 1921 ea s-a alaturat miscarii opozitioniste a muncitorilor care cereau un control mai mare asupra structurii economice, conform contractului utopic socialist de la īnceputul miscarii. Devine  acum clar īn ce masura adeziunea lui Kollontai la ideile marxiste i-a influentat si viziunea asupra feminismului.

Considerand ca īn Romania nu a existat o miscare feminista burgheza capabila de o opozitie ferma care sa puna īn oglinda perspective diferite asupra chestiunii feminine, e cu atat mai usor de īnteles cum utopia (dar si eroarea) marxismului ambalata ca discurs propagandistic a putut sa para atat de promitatoare femeilor. Cu atat mai mult, modelul Kollontai sau modelul sovietic al adeziunii la feminismul socialist reprezinta si pentru analiza circumstantelor romanesti mai mult decat o ipoteza.  

Note:

[1] August Bebel, Femeia si socialismul, Ed. Politica, Bucuresti, 1961, p. 130.

[2] Friedrich Engels, īn Marx, Engels, Lenin, op.cit., p. 156.

[3] August Bebel, op. cit., p. 132.

[4] Idem, p. 139.

[5] Idem, p. 139.

[6] Idem, p. 159.

[7] Idem, p. 181.

[8] Idem, p. 183.

[9] Idem, p. 185.

[10] Idem, p. 501.

[11] Paraschiva Cancea, Miscarea pentru emanciparea femeii īn Romania, Ed. Politica, Bucuresti, 1976, p. 78

[12] Idem, p.103.

[13] Idem, p. 104.

[14] Idem, p. 104.

[15] Idem, p. 105.

[16] Idem, p. 107.

[17] Idem, p. 107.

[18] Idem, p. 108.

[19] Idem, p. 108.

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 130

[20] Idem, p. 116.

[21] Idem, p. 144.

[22] Idem, p. 146.

[23] Idem, p. 152.

[24] Cuvīntare la Conferinta Nationala a Femeilor, īn Documente ale Partidului Comunist, Ed. Politica, Bucuresti, 1973, p. 11

[25] Zoe Petre, Sexul si Moartea, īn Lucian Boia (coord.), Miturile comunismului romanesc, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998.

[26] Idem, p. 259.

[27] Idem, p. 260.

[28] Idem, p. 270.

[29] Situatii particulare ale feminismului socialist romanesc asumat vor face subiectul unei alte cercetari

[30] Stites, Richard, The Women’s Liberation Movement in Russia, Feminism, Nihilism and Bolshevism,1860-1930, New Jersey:Princeton University Press, 1978,p.257 (traducere mea)

[31] vezi Clements, Barbara Evans, Bolshevik Feminist, The life of Aleksandra Kollontai, Bloomington:Indiana University,1979 

[32] Kollontai, īn Stites, Ibid., p.424 (traducerea mea)

Bibliografie:

Bebel, August, Femeia si socialismul, Bucuresti, Ed. Politica, 1961

Boia, Lucian, Miturile comunismului romanesc, Bucuresti, Ed. Nemira, 1998

Cīncea, Paraschiva, Miscarea pentru emanciparea femeii īn Romania, Bucuresti, Ed. Politica, 1976

Clements, Barbara Evans, Bolshevik Feminist, The life of Aleksandra Kollontai, Bloomington:Indiana University,1979 

Documente ale Partidului Comunist Roman, Bucuresti, Ed. Politica, 1973

Marx, Engels, Lenin, Despre literatura si arta, Bucuresti, Ed. Minerva, 1974

Stites, Richard, The Women’s Liberation Movement in Russia, Feminism, Nihilism, Bolshevism, 1860-1930, New Jersey: Princeton University Press, 1978

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 131

JSRI • No. 6/Winter 2003

previous