Abstract: Starting as a scientific presentation of the phenomenon of cloning, in which etymology, the definitions and some already classical examples are emphasized, this paper actually focuses on a less discussed perspective in nowadays debates on cloning. Thus, the paper aims at showing which are (if any) the mythical-religious structures of cloning, certainly without ignoring the social consequences, the advantages and disadvantages and the juridical effects of cloning. Discussing Mircea Eliade’s novella Les trois graces, the purpose of explaining the subtle reactivation of ancient mythical-religious phantasms by the means of a contemporary scientific experiment such as cloning is reached.

1. Structurile mitico-religioase ale clonarii

Etimologic, cuvantul clonare provine din grecescul klon, tradus în limba romana prin “germen”, “vlastar” sau “ramurica”. Clonarea ar fi, asadar, operatiunea de creare a unui germene dintr-un material genetic preexistent. În termenii literaturii de specialitate, procesul de clonare ar fi unul ce se refera la un “grup de celule sau organisme identice, derivate dintr-o singura celula sau dintr-un singur individ, printr-o modalitate de reproducere asexuata”[1]. Accentul cade pe “celula”, înteleasa ca fiind “unitatea structurala, functionala si genetica a organismelor vii”[2].

A devenit astazi un truism clasificarea clonelor în naturale si artificiale. Primele, avand acelasi genotip, “au

JSRI • No.8 Summer 2004 p.109

predispozitii asemanatoare la boli si prezinta, în principiu, anomalii similare”[3]. Cele artificiale pun însa probleme mai complicate. Asupra lor nu voi insista aici, cu atat mai mult cu cat nu intentionez a aborda tema din perspectiva biologului si/sau geneticianului.

Punctul meu de vedere este unul al cercetatorului interesat de structurile mitico-religioase si de consecintele sociale ale clonarii în lumea contemporana. Tocmai de aceea cred ca o succinta referinta la momentul “Dolly” din scurta istorie a clonarii poate fi suficient de semnificativ.

În 27 februarie 1997, revista Nature publica un text realmente spectaculos: clonarea primului mamifer, oaia denumita Dolly. A fost “primul mamifer clona obtinut prin tehnica clonarii din celule adulte”[4]. Institutul Roslin din Scotia a fost locul istoricului eveniment, iar echipa de cercetatori a fost condusa de Jan Wilmut. Au fost necesare în prealabil mai multe încercari, însa reusita a fost urmata de clonarea a doua vaci si a cincizeci de soareci.

Acest exepriment ultramediatizat despre clonarea primului mamifer la sfarsit de secol XX contine cateva secvente procesuale apte a fi interpretate mitico-religios. Despre ce este vorba? Modificarile structurale aduse organismului lui Dolly o aratau a fi mai în varsta decat era în realitate. E posibil ca materialul genetic sa fi “retinut” ca apartine unui exemplar ovin de 6 ani. Altfel spus, mieluta Dolly si-a facut intrarea festiva în lume “acumuland” deja de la nastere 6 ani. “Wilmut a elaborat o metoda prin care «memoria» materialului genetic trebuia stearsa”[5]. Se pare ca partial a reusit, din moment ce toate celulele ovine “au uitat ca sunt celule adulte, diferentiate si nucleul lor, ajuns în ovocitul anucleat, s-a comportat ca nucleul oricarui zigot”[6]. În concluzie, embrionul s-a dezvoltat normal. Totusi, acest procedeu celular, echivalent spalarii creierului, n-a reusit în totalitate din moment ce “Dolly, mieluseaua nou-nouta, poarta mutatiile vechi ale donatoarei sale de material genetic”[7].

Ei bine, problema stergerii de memorie a celulei si a reprogramarii nucleului de a lua viata de la început se mentin si în cazul clonarii umane. Se stie cu certitudine ca ovulul acumuleaza proteine pe care embrionul le foloseste pana în momentul cand devine el însusi capabil, prin genele sale, sa-si sintetizeze proteine. De exemplu, embrionul de oaie foloseste proteinele acumulate pana la a patra diviziune de la fecundatie, adica pana la nivelul de 16 celule. Prin clonare, noi introducem nucleul unei celule adulte în ovocitul anucleat. Din acest nucleu deriva altele care trebuie în mod obligatoriu ca într-un timp util sa fie capabile a sintetiza proteinele necesare embrionului.

Or, realmente straniu îmi pare a fi faptul ca aceste nuclee îsi “uita” functia! Desi mature, ele nu sintezizeaza imediat proteine. Parca cineva (sau ceva) le-a blocat, obligandu-le sa reia totul de la capat. La oaie exista însa avantajul ca intervalul de diviziune pana la nivelul celor 16 celule (cand embrionul foloseste proteinele acumulate în ovul) este suficient de mare pentru a permite materialului genetic sa se adapteze si nucleelor sa sintetizeze proteinele necesare supravietuirii.

JSRI • No.8 Summer 2004 p.110

În cazul omului, rezervele de proteine din ovul necesare embrionului sunt epuizate deja la cea de-a treia diviziune. Timpul e prea scurt pentru ca nucleul sa mai poata fi reprogramat pentru sinteza. Întrebarea este: se poate stimula nucleul pentru a fi reprogramat în timp util? Deocamdata, raspunsul oamenilor de stiinta nu este unul ferm.

Toate aceste procese genetice, cu toate dificultatile pe care le comporta, mie nu mi se par a fi deloc întamplatoare. O posibila cheie a misterului amneziei poate fi cea prezentata de Mircea Eliade în nuvela sa Les trois graces. Istoricul religiilor observa un fapt elementar din lumea viului: bacteriile se înmultesc la nesfarsit, de peste trei miliarde de ani, fara sa-si fi schimbat în mod esential fondul genetic. Or, în cazul omului, fondul genetic este schimbat pentru ca, prin diviziunea celulelor, moleculele de ADN din nucleu sufera importante erori de copiere. Dupa 50-80 de diviziuni celulare, efectul acestor erori de copiere devine atat de puternic încat celula moare.

Întrebarea ar fi urmatoarea: de ce, în cazul omului, exista o limita (50-80 de diviziuni celulare) sub care efectele erorilor de copiere sunt suportabile? Absolut semnificativ, scrie Eliade, este faptul ca exista in nuce, în potenta, o anume capacitate a ADN-ului de a-si conserva structura! Aceasta tendinta ascunsa, mascata, este deosebit de importanta  caci ea permite organismului uman sa-si asigure imunitatea si informatiei genetice sa-si conserve o anume “puritate”. Tendinta mentinerii neschimbate a materialului genetic uman elimina si orice alt corp strain cu o alta structura de ADN.

Se pare, observa Mircea Eliade, ca un efect al pierderii controlului asupra materialului genetic dupa mai mult de 50-80 de diviziuni celulare ar fi îmbatranirea. Cu cat ADN-ul nu-si mai conserva structura, cu atat organismul îmbatraneste. Or, teza realmente spectaculoasa a lui Eliade este aceea ca genele controlului sunt urme tarzii, ramasite stravechi, a capacitatii fantastice a primelor celule umane de a se regenera si de a ramane vesnic tinere. În mod normal diviziunea celulelor ar trebui sa duca la regenerarea si chiar întinerirea organismului uman. Or, acum, acest firesc proces al regenerarii este anulat – dincolo de o anume limita – chiar de ritmul demential, suspect de accelerat, anarhic, haotic, în care celulele corpului uman prolifereaza. E ca si cum am avea de-a face cu un subtil proces de creatie devenit brusc amnezic, amputat în intentionalitate, ateleologic.

Interpretarea pe care hermeneutul Eliade o ofera acestui mister – într-o scriere literara saturata de un “realism magic” – este ca, de fapt, aceasta amnezie a celulelor umane ar fi tocmai pedeapsa data de Dumnezeu primilor oameni în urma pacatului originar. Celulele au fost pedepsite sa “uite” ca se mai pot regenera permanent si ca ca omul a avut, de la Dumnezeu, viata vesnica. O expresie a pedepsei administrate protoparintilor ar fi îmbatranirea si moartea.

O axioma pe care si-o asuma dintotdeauna teologul este aceea ca Dumnezeu, în ipostaza sa de demiurg, nu-si distruge propria creatie. Altfel spus, omul contemporan ar avea aceeasi înzestrare biologica cu Adam si Eva, doar ca ea a trecut, prin anumite mecanisme ale ei, pe un plan secund. Eliade merge cu

JSRI • No.8 Summer 2004 p.111

interpretarea sa la limita: el sustine ca taina vietii vesnice se afla în continuare înscrisa în codul nostru genetic, numai ca acum, gratie pedepsei divine, ea se manifesta ca tendinta în cel mai izbitor contrariu al ei: în boala grava, chiar incurabila. Nu întamplator, cancerul este provocat de “o proliferare excesiva si anarhica a celulelor unui tesut sau organ”[8]. Procesul de diviziune si de regenerare a corpului exista, numai ca este dat peste cap de ritmul accelerat  în care diviziunea celulara are loc.

Solutia ar fi aceea de a gasi cheia reglarii normale, adica originare, a ritmului diviziunii celulare. Dereglajul este mult mai evident în cazul bolilor grave (cum ar fi cancerul) si tocmai de acolo ar trebui începuta cercetarea. În joc este o provocatoare teologie a bolii pe care un personaj din nuvela lui Eliade o expune cu maxima dezinvoltura. Ea începe cu o întrebare capitala: “de ce, foarte curand, toti bolnavii de cancer vor fi nu numai vindecati, ci regenerati si reîntineriti, în timp ce vor trece foarte multi ani pana cand biologia medicala va reusi sa identifice procesul de regenerare periodica si întinerire  aplicabil oamenilor sanatosi?”[9] Pentru ca numai cel amenintat de marea primejdie are si formidabila sansa de a redobandi ceva din conditia paradisiaca a omului. (În cadrul nuvelei lui Eliade era vorba de tinerete fara batranete – nu si de viata fara de moarte.) Dusa spre o limita a ei, aceasta teologie a bolii ar reactualiza ganduri eretice de genul celor formulate de Luther care ne îndemna sa pacatuim “caci numai astfel vom fi mantuiti...”[10].

Voi încerca sa realizez o paralela între clonare si amnezia celulelor umane din procesul bolilor grave cu scopul de a ma opri asupra unor date care mi se par realmente semnificative.În primul rand, ar fi vorba de inactualitatea acestei fascinante teologii a bolii, expusa sintetic de Eliade în nuvela amintita. Pana acum, cel putin, suferinzii de cancer – cu notabile exceptii – stau cu totii sub semnul implacabil al mortii si nicidecum al regenerarii si reîntineririi. sansa revigorarii biologice o au mai curand cei ce au acces la noile tehnologii si banii necesari unui tratament foarte special. Cat priveste calea salvarii prin pacat, chiar daca ar fi propovaduita acum într-un mediu romanesc preponderent neprotestant, ea ar avea sanse foarte mici de a fi bine înteleasa...

În al doilea rand sunt convins ca exista o clara apropiere între amnezia procesului de creatie al celulelor si amnezia nucleelor transplantate în cazul clonarii umane. Concluzia ar fi ca ambele pot fi citite în cheie religioasa: turDumnezeu interzice omului, propriei sale creaturi, sa devina la randul sau creator. Niciodata faptura umana nu a creat ceva perfect, desavarsit, asemenea lui Dumnezeu. Atunci cand a reusit totusi sa creeze ceva durabil, omul a facut-o prin “consum de energie si substanta”, cum ar spune Nae Ionescu. A facut-o prin sacrificiu, fapt exemplar argumentat de Eliade în Comentarii la legenda Mesterului Manole.

În al treilea rand, cele expuse pana acum cu privire la fenomenul clonarii reactiveaza anumite fantasme mitologice stravechi. Cred ca ar fi vorba de mitul eternei reîntoarceri la o stare de excelenta a trupului, o stare care îi declanseaza omului modern nostalgia dupa o conditie paradisiaca. Daca luam în calcul si motivul crearii unei mutatii spectaculoase a speciei umane prin tehnica

JSRI • No.8 Summer 2004 p.112

clonarii, combinata cu altele, atunci avem suficiente motive sa interpretam clonarea ca o încercare de învingere a timpului si istoriei si de recuperare a cat mai mult posibil din conditia originara a omului.

O alta fantasma mitico-religioasa pusa în joc de experimentele clonarii este cea de ordin soteriologic. Învingandu-si servitutile trupului si conditia sa decazuta, omul ar putea atinge prin clonare eliberarea, chiar mantuirea. Cand am în atentie mantuirea ma gandesc la provocatorul fenomen al clonarii lui Iisus si a realizarii parousiei cu ajutorul superperformantei tehnici omenesti. Asupra acestor provocatoare chestiuni voi reveni însa altadata.

2. Avantajele clonarii

Dincolo de acesta interpretare mitico-religioasa, clonarea – indiferent de formele ei – a provocat discutii si controverse etice. Ele au fost deja anuntate într-o serie de carti si filme[11] care abordau tema într-un scenariu (pe atunci) stiintifico-fantastic. Astazi, cand realitatea bate fictiunea, polemica în jurul clonarii este centrata, din punctul meu de vedere, pe avantaje si dezavantaje, dar si pe iminenta disolutie a unor valori morale si religioase clasice.

Voi pune fata în fata avantajele si dezavantajele clonarii, apoi voi avea în atentie argumentele fiecarei parti. O sinteza asupra avantajelor clonarii ar putea arata astfel:

a)Prin clonare, cuplurile sterile ar putea avea copii. Imposibilul ar deveni posibil, gratie manipularii zestrei genetice a cel putin unuia dintre parinti. În acest caz, “zigotul ar rezulta din fuziunea unei celule a sotului cu un ovocit preluat de la sotia sa sterila”[12].

b)Femeile singure ar putea avea, la randul lor, copii. Mai mult, ar putea renunta la inseminarea cu sperma dintr-o banca si s-ar putea multiplica sub chipul unei clone. Femeia s-ar naste pe ea însasi, asemenea zeilor de altadata. (Iata cum se reactiveaza prin clonare un alt motiv mitologic: cel al nasterii omului din sine însusi!).

c)Barbatul celibatar va putea deveni si el tata.

d)Eliminarea avortului genetic, asa ar putea fi formulat un alt mare avantaj al clonarii umane. Sotul unei femei sterile va putea avea un copil nu doar în afara familiei, prin inseminare artificiala cu o femeie fertila. Prin tehnica clonarii, el va obtine copilul inclusiv cu aportul direct al sotiei sterile, care va oferi gene extranucleare transmise prin ovocit. Iata cum mitul veterotestamentar al nasterii prin colaborarea barbatului fertil (Iacov) cu sotia sterila (Rahela) si slujnica fertila (Bilha) este reactualizat, gratie clonarii, într-o versiune postmoderna si desacralizata.

e)Lesbienele si homosexualii vor cunoaste si ei, minoritarii, multumirea de a fi parinti. Cuplul de lezbiene s-ar putea clona în familie, în schimb homosexualii ar fi pasibili de “infidelitate genetica”: copilul lor ar primi gene extranucleare de la femeia donatoare a ovocitului.

f)Un alt avantaj al clonarii ar avea în atentie noile sperante pe care ni le-am pune în faptul ca majoritatea

JSRI • No.8 Summer 2004 p.113

clonelor s-ar putea întelege mai bine cu “parintii” lor. Astfel, conflictul dintre generatii s-ar diminua si chiar stinge.

g)Evitarea nasterii copiilor cu boli ereditare, asa suna un alt avantaj al clonarii. Astazi se stie bine ca genele responsabile de aparitia unor boli ereditare se manifesta preferential la unul dintre sexe În cartea sa Ce este clonarea?, Oana Grancea aminteste doua asemenea situatii. Prima este cea referitoare la hemofilie si are efecte devastatoare la baieti, iar cea de-a doua (distrofia musculara Duchenne) se produce la 1 din 2.600-3.000 de nou-nascuti tot de sex masculin. Or, clonandu-se partenerul sanatos s-ar putea elimina ghinionul nasterii de copii bolnavi! Mai mult decat atat, daca cuplul purtator al unei boli ereditare ar avea, totusi, un copil sanatos, l-ar putea clona pe acesta pentru a putea evita nasterea altuia bolnav. (O alta cale ar fi avortul în serie, atunci cand se depisteaza la timp sarcina cu un copil bolnav.)

h)Clonarea pentru tesuturi si organe. Iata un posibil scenariu pana mai ieri atribuit, pe buna dreptate, unui macabru film SF: “se creeaza o clona a celui care are nevoie de un organ pentru transplant. La varsta de sase saptamani, embrionului i se extirpa telencefalul, adica partea din care se dezvolta creierul. Deci  clona nu va fi umana, din cauza lipsei creierului. Embrionul îsi va continua dezvoltarea în uterul unei mame-surogat, de unde va fi extras prin cezariana. Dupa nastere, clona mentinuta în viata prin hranire intravenoasa si sustinerea artificiala a functiilor vitale, va fi crescuta cu ajutorul unor injectii cu hormoni. Organele sale ar fi perfect compatibile pentru transplantarea la «original»”[13].

i)În timp, prin clonare somatica ar putea fi abandonata reproducerea sexuata. În acest fel, parintele ar fi în masura sa-si transmita genele în proportie de 100%.

j)Clonarea ar face cu putinta mutatia genetica multasteptata, cea care ar duce la creearea unui om nou, cu date psihofiziologice si spirituale iesite din comun. În joc este o noua varianta a mitului eroului salvator care, gratie stiintei de ultima ora, va putea provoca mutatia superioara a întregii rase umane.

k)Prin clonare s-ar putea rezolva nefericitele cazuri în care un copil suferind (de infectie renala, de exemplu) nu si-ar putea salva viata prin transplant. Atunci, cu ajutorul clonelor donatoare de nuclei, i se va produce un “frate” de la care i se va extirpa apoi rinichiul.

l)Operatiunea de clonare ar putea “învinge” moartea. Iata un posibil exemplu: în urma unui accident, sotul moare, copilul intra în coma, iar sotia în imposibilitatea de a mai deveni mama. Or, sansa este ca acel copil sa mai poata trai doar prin clona sa.

m)Tot pe lista avantajelor clonarii sunt mentionate si acele situatii în care parintii bolnavi mai pot “supravietui” mortii doar prin clonele lor.

Toate acestea sunt doar o parte dintre avantajele în care cred partizanii clonarii. Pentru a si le sustine, ei recurg la o serie de argumente. Unul dintre ele are în atentie disolutia unor tabu-uri sociale: daca se permite avortul, atunci de ce nu s-ar putea permite si clonarea? Un altul se refera la faptul ca Dumnezeu însusi ar permite clonarea, din moment ce nu se opune “unui zigot sa se împarta în doua jumatati pentru a lua nastere doi gemeni identici”[14]. Urmatorul argument proclonare

JSRI • No.8 Summer 2004 p.114

ofera o alta versiune vorbei populare “pofta vine mancand”. Pe masura ce rezultatele pozitive ale clonarii vor fi mai bine cunoscute, atunci si receptivitatea sociala fata de aceasta controversata tehnica va creste. Asa s-a întamplat si cu fecundarea “in vitro”, care acum 20 de ani era interzisa în SUA, dar si cu transplantul de cord, considerat “inadmisibil” în mentalul social occidental al anilor ’60 din secolul trecut.

3. Dezavantajele clonarii

Imediat dupa 1997, cand au fost intens mediatizate avantajele tehnicilor de clonare si argumentele adiacente, au aparut si reactiile adverse. Adversarii clonarii si-au formulat si mediatizat convingerile, încercand astfel sa argumenteze urmatoarele dezavantaje:

a)Din punct de vedere mental, locuitorii planetei nu sunt suficient de bine pregatiti pentru a accepta provocarile si noutatile pe care le-ar aduce noile tehnici de clonare.

b)Exista o substantiala adversitate si chiar repulsie fata de orice noutate cae provoaca vietuirea stereotipa si canoanele simtului comun. Or, clonarea este o asemenea noutate.

c)Fabricarea omului anencefal pentru “piese de schimb” ar putea soca opinia publica. Faptul ar putea fi interpretat si ca o limita a desacralizarii trupului uman, creatie unica a lui Dumnezeu. S-ar putea ajunge la strategii tehnice de eliminare din viata unui embrion a partilor “inutile”, pastrandu-se doar acea secventa care ar produce organul dorit. La limita, s-ar obtine “inimi fara corp, ficati fara corp, rinichi fara corp etc.”[15].

d)Exista un imens procent al ratarilor. Aproape 98% dintre embrioni nu ajung sa fie implantati mamelor surogat. Ei mor în timpul evolutiei sarcinii, sau imediat dupa nastere.

e)Clonele supravietuitoare mostenesc sau dobandesc anomalii de functionare. Jan Wilmut, “tatal” lui Dolly, era aproape sigur de faptul ca multi copii clonati se pot naste cu maladii congenitale, asa cum s-a întamplat si în cazul experimentelor de clonare animala.

f)Pe moment, clonarea umana ar fi o operatie costisitoare, aproape imposibil de concretizat[16].

g)Cultiva o fixatie genotipica, o vinovata identitate a oamenilor, fapt ce ar anula individualitatea si specificul persoanei umane.

h)Omul, expert al clonarii, se substituie lui Dumnezeu, anuland misterul si sacralitatea iubirii.

i)Clonelor li se poate determina destinele. Împotriva vointei lor, ele pot deveni ceea ce creatorul lor doreste. Clona ar fi, asadar, o ipostaza (post)moderna a servului desavarsit.

j)Conform interpretarii lui Hans Jonas, clonele ar fi o expresie frusta si reprobabila a stereotipiei, situandu-se în antiteza cu minunata diversitate a naturii[17].

k)Trupul uman ajunge o marfa vanduta pe bucati. Se încalca astfel un celebru principiu kantian: “Persoana umana devine mijloc, iar nu scop”[18].

l)Clonand pe cineva drag, dar demult trecut în lumea de dincolo, dai curs unei vinovate iresponsabilitati si unor psihanalizabile capricii omenesti.

JSRI • No.8 Summer 2004 p.115

m)Pot aparea si se pot induce neasteptat periculoase anomalii ale clonarii. Se pot induce si boli genetice din partea celui ce doneaza nucleul, dar si prin intermediul ADN-ului mitocondrial provenind din partea mamei.

n)O acuza importanta s-a adus cu privire la “fertilitatea si longevitatea organismelor clonate”[19]. Se stie ca, odata cu trecerea timpului, survine si o scurtare progresiva a secventelor de ADN situate la extremitatea cromozomilor si numite telomeri. Rezulta “banalul” proces de îmbatranire. Departe de a-l învinge, clonarea îl accelereaza, ratand, deocamdata, sansa de a împlini stravechiul mit al “tineretii fara batranete”.

o)Exemplarele animale clonate pot produce importante dezechilibre ale ecosistemelor.

Asadar  putem observa existenta unei diversitati a dezavantajelor clonarii, fapt ce mentine caracterul problematic al temei. În momentul de fata, polemica continua. Ea are ca obiect si unele consecinte juridice si sociale pe care le-ar putea provoca generalizarea într-un viitor apropiat a tuturor practicilor de clonare umana.

4. Posibile urmari juridice si sociale ale clonarii umane

O consecinta semnificativa din punct de vedere social ar putea fi anticipata pornindu-se de la experimentul newyorkez al anului 1998. Trei medici universitari – Jamie Girfo, John Zhang si Hui Liu – au pus la cale un experiment stiintific[20] care a dus la inedita formula sociala a unui copil cu trei parinti biologici: doua mame si un tata. (Alteori, situatia se poate inversa, însa problema ramane.) Întrebarea este urmatoarea; cum se va raporta copilul la cele doua mame? Una dintre ele – cea care i-a dat mai putin (genele extranucleare) – l-a purtat în burta si are toate sansele de a-i crea iluzia unei mame depline. Oricum, componenta clasica a familiei este, în aceasta situatie, anulata.

O alta posibila urmare juridica a clonarii umane ar avea în atentie strania relatie dintre parinti si clone. Sunt parintii clonelor adevarati parinti? Sunt clonele veritabili copii? Din alt punct de vedere, parintele nu are în “persoana” clonei un fiu sau o fiica, ci un alter-ego! Întrebarea este: Ce drepturi sociale si juridice va avea clona în acest caz? O complicata situatie familiala poate fi si aceea în care parintele are un copil natural si o clona. Dilema apare atunci cand se pune problema mostenirii.

Adeptii clonarii umane si-au motivat optiunea invocand si imensa binefacere pe care o va avea umanitatea în conditiile în care va fi populata de copii ale lui Einstein, Beethoven, Newton, sau de o multime de genii precum Leonardo da Vinci. Numai ca o asemenea argumentatie este (cel putin acum) absurda. Se stie bine ca o clona copiaza zestrea genetica a celuilalt, dar absolut nimic din personalitatea sa. Poti lesne obtine un Einstein banal, sau chiar idiot, ceea ce ar fi o curata “blasfemie”. Din punct de vedere moral, se pune însa întrebarea: cine justifica nefericita conditie de cobai a unui “geniu” clonat?

JSRI • No.8 Summer 2004 p.116

Provocatoare prin ineditul ei este si situatia în care o femeie va da nastere propriei clone. În mod firesc, ne putem întreba – fara a avea, deocamdata, certitudinea corectitudinii unui raspuns: ce va fi clona: fiica, sora sau un alter-ego al femeii? Ce statut social si juridic va avea? În ce relatie va fi cu “fratii” ei naturali? Absolut spectaculoasa poate fi însa ipostaza în care clona poate semana perfect cu tanara mama si, prin urmare, tatal se poate (din nou) îndragosti de ea!

Indiferent de ipostazele pe care suntem dispusi sa le concedem clonei- de fiu/fiica, “frate” al tatalui sau “sora” a mamei – relatiile clasice de tip familial sunt bulversate. În joc este modelul unei (posibile) noi familii pe care o vom întalni (frecvent?) în mileniul trei. Pentru a ajunge aici va trebui sa ne asumam avantajele si dezavantajele clonarii, efectele ei juridice si sociale, respectiv subtila reactivare printr-un experiment stiintific a unor stravechi fantasme mitico-religioase. Acesta este, în fond, mesajul principal al conferintei de fata.

Note:

[1] Oana Grancea, Ce este clonarea, Editura Teora, Bucuresti, 1999, p. 15.

[2] Ibidem, p. 7.

[3] Ibidem, p. 20.

[4] Ibidem, p. 40.

[5] Ibidem, p. 41.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Mircea Eliade, Les trois graces, editie îngrijita de Eugen Simion, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1992, p. 130.

[9] Ibidem, p. 148.

[10] Ibidem, p. 149.

[11] Am putea exemplifica cu David Ropic/Rorvic, The Cloning of a Man, 1978, film ce avea ca tema clonarea unui milionar; The Boys from Brasil, un film despre un grup de clone ale lui Hitler; Blade Runner, productie cinematografica americana din anii ’80, despre o clona care-i ataca pe oameni, iar lista acestui gen de filme ar putea continua.

[12] Oana Grancea, op. cit., p. 53.

[13] Ibidem, p. 54.

[14] Ibidem, p. 69.

[15] Ibidem, p. 55.

[16] “Daca s-ar proceda acum la clonarea umana, ar trebui recoltate 400 de ovocite de la femei tratate hormonal pentru poliovulatie, astfel încat de la fiecare femeie sa se recolteze, în medie, cate 10 ovocite. Se presupune ca dupa transferul nucleilor în ovocitele enucleate, ar ramane la sfarsitul perioadei de dezvoltare in vitro 50 de bastoclisti viabili.Acestia vor fi transplantati în uterele a 50 de mame surogat, dar numai 10 dintre ele vor încheia sarcina la termen. Un singur produs va fi, însa, viabil” (Marius V. Carlan, Clonarea animalelor si consecintele clonarii, Editura Junimea, Iasi, 2001, pp. 70-71).

[17] Pentru detalii vezi parintele Juvenalie, Teroristii uterului. Terorism, stiinta si etica începuturilor vietii. Eseu de bioetica a gestatiei, Editura Anastasia, Bucuresti, 2002, p. 226.

[18] Ibidem, p. 229.

[19] Ibidem, p. 231.

[20] Pentru detalii vezi Oana Grancea, op. cit., p. 49.

JSRI • No.8 Summer 2004 p.117