Raluca Ciurcanu
Key words: Judaism, |
Graduate of Faculty of History and Philosophy Babes-Bolyai University, Cluj, Romania |
Jacob Neusner
Iudaismul în timpurile moderne
Hasefer, Bucuresti, 2004
| previous |
În contextul studiului religiei, „epoca moderna" este înteleasa prin prisma situatiei în care religia, în speta crestinismul, de pe pozitia de formator dominant si recunoscut al civilizatiei, si-a pierdut statutul de adevar de la sine înteles. Aceste conditii au influentat si iudaismul. Odata cu secolul 18 conceptia despre lume si modul de viata religios, biblic a intrat în rivalitate cu modul de gândire secular, iar crestinismul s-a confruntat cu alte moduri de gândire si cercetare, situatie ce a determinat iudaismul sa se exteriorizeze si sa se adreseze lumii dincolo de propriile sale limite comunitare. „Iudaismul în timpurile moderne" ofera o cheie de lectura a raspunsurilor generate de doua întrebari ale lumii iudaice: „Cum sa traim printre ne-evrei?" si „Este posibil sa traim printre ne-evrei?". „Timpurile moderne" reprezinta în contextul cartii secolele 19 si 20, când evreii din Europa si Statele Unite au cautat sa raspunda unor întrebari la care, timp de o mie cinci sute de ani nu au avut motiv sa se gândeasca, în conditiile în care religia pe care o primisera de la înaintasi le oferea o explicatie a identitatii lor din perspectiva eternitatii. Totodata, acest sistem de întelegere le spunea mult mai putine despre cine sunt ceilalti, cei din afara comunitatii, si cum sa evalueze valoarea celor care sunt deosebiti de ei; prin urmare au trebuit sa afle singuri cum sa traiasca nu printre, ci împreuna cu strainii. Lucrarea este structurata în doua parti: fiecare secol analizat este reprezentat prin câte o parte si tratat în acelasi mod: o introducere, ce ofera date generale despre sistemele iudaice aparute în respectiva perioada de timp, apoi o prezentare detaliata a sistemelor studiate. Prezentarea este urmata de fragmente din texte de referinta ce se constituie într-o perspectiva diferita asupra aceluiasi subiect. O diferenta notabila în ce priveste modul de întelegere al celor doua secole discutate aici si a miscarilor intelectuale îndreptate spre intelegerea diferentei si cautarea integrarii si nu a segregarii în raportul cu ceilalti, este data de perceptia si reactia la evenimentele ce au caracterizat acest interval temporal: în secolul 19 celalalt era privit ca o fiinta benigna, în timp ce în secolul 20 cel din afara a devenit malign; astfel, pe lânga întrebarea cum trebuie sa traiesti cu lumea, societatea evreiasca s-a confruntat cu o alta întrebare, anume cum sa supravietuiesti într-o lume care neaga dreptul la viata si doreste sa îl distruga. Astfel, „modernitatea" epocii este data de caracterul fara precedent al problematicii: cum sa interactionezi si sa relationezi cu cel care înainte fusese ignorat si cum sa gasesti o solutie finala la problema urii manifestate de celalalt, o ura tratata înainte ca un lucru fara însemnatate, dat fiind faptul ca anterior acestei epoci, în care evreii au început sa se compare cu cei din afara comunitatii lor, ei îl considerau pe celalalt ca fiind strain, iar pe ei însisi ca fiind autonomi. JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 141 O data cu elaborarea Constitutiei Statelor Unite, a Cartei Drepturilor Omului si a Declaratiei Drepturilor omului, comunitatea evreiasca a ridicat întrebarea: cum putem fi si „ Israel" si altceva, acest altceva fiind definit ca cetateni nu doar ai unei comunitati supranaturale a credintei ci si ai unei natiuni apartinând lumii acesteia. În aceasta ordine de idei, lucrarea de fata se ocupa de doua grupuri de evrei: în primul rând, de evreii care au continuat sa practice religia iudaica, care gasesc în traditie raspunsuri la întrebari ridicate de propria lor situatie; în al doilea rând, de evreii care constituie sisteme iudaice ("iudaismele") deosebiti de cei care se calauzeau dupa traditia mostenita. Prima categorie de evrei se întreba cum puteau fi si "Israel", si altceva, traind nu numai printre ci si împreuna cu ne-evreii. Prima categorie se adresa situatiei secolului 19, cu sperante si promisiuni pentru întreaga omenire, iar a doua, secolului 20, epoca razboiului, experienta Holocaustului. Iudaismele secolului 19 vroiau sa stie cum sa traiasca, evrei fiind, în lumea ne-evreilor; cele din secolul 20 se întrebau cum este posibil sa traiasca în aceeasi lume. Prima categorie si-a constituit sistemele în secolul 19, având o pondere considerabila în Statele Unite ale secolului 20. Aceste sisteme sunt ale iudaismului reformat, primul dintre iudaisme care a raspuns întrebarii privind integrarea, cel al iudaismului ortodox, o reactie la iudaismul reformat, care considera integrarea si segregarea ca fiind cele doua extreme asupra carora trebuia meditat si cel al iudaismului conservator, cu o pozitie de mediere între cele doua mentionate mai sus. A doua categorie si-a conceput sistemele într-un cadru etnic si politic, nu religios. Primul raspuns a fost dat de sionism, ce îi considera pe evrei o entitate politica ce trebuia sa se constituie în „statul lui Israel". Sionismul raspundea negativ întrebarii daca se poate trai printre ne-evrei. A început ca miscare organizata în 1897, atingându-si scopul în 1948, odata cu recunoasterea în plan mondial a dreptului poporului evreu de a întemeia statul Israel. Al doilea raspuns a venit din partea evreilor care doreau sa transforme întreaga omenire într-o singura comunitate, în numele unirii muncitorilor din întreaga lume, iar acest fapt a fost formulat de socialismul iudaic, organizat în Uniunea muncitorilor evrei „Bund", în 1897. Scopul sau era de a crea o lume în care evreii sa poata supravietui, în conditii egale cu ale tuturor celorlalti cetateni. Al treilea raspuns este cel al iudaismului Holocaustului si al Mântuirii, care face apel la propriul sau sistem de credinte pentru a exprima viata comunitatii evreilor. Aceste sase sisteme iudaice, trei din secolul 19 si trei din secolul 20 au capatat contur în contextul epocii moderne si fiecare este un raspuns la întrebarea esentiala a epocii respective. Continuând sistemul mostenit al Torei, aceste noi iudaisme s-au rupt în cele din urma de el deoarece au abordat o problema critica, aflata în afara sferei de preocupari a iudaismului mostenit. Astfel, preocuparea esentiala a fost, pe de o parte, definirea si justificarea schimbarii, iar pe de alta, gasirea acelor posibilitati de a nu mai duce o existenta distincta de a ne-evreilor, ci integrate acesteia. Timp de doua sute de ani, toate iudaismele noi au debutat prin a defini caracterul si sensul despartirii de vechiul iudaism mostenit. Problema pe care o înfrunta fiecare nou sistem iudaic era aceea a pozitiei si statutului secular al evreilor, luati ca indivizi si (cel putin în sens ideal), ca cetateni asemenea tuturor celorlalti. Aparitia statului-natiune, care nu recunostea comunitatile (celor credinciosi) ci doar indivizii, a dat nastere unei categorii pe care religia mostenita nu o cunostea: evreul individual. JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 142 În secolul 19, referindu-se la conditia de secularizare, prin care evreii sperau sa îsi poata gasi un loc în cadrul statului-natiune, cele trei iudaisme, ca si continuatoare ale Torei, au adoptat premisa conform careia secularul se diferentia net de religios si au stabilit clar ca iudaismul este si a fost întotdeauna o religie. Pe fondul evenimentelor secolului 20, ce au culminat cu experienta Holocaustului, o importanta majora au avut-o sionismul si socialismul evreiesc. În plan politic, sionismul oferea singurul raspuns valabil pentru cei religiosi si anume faptul ca evreii constituiau un singur popor si ca trebuiau sa puna bazele statului evreu. La problema economica, socialismul evreiesc propunea solutia formarii unei uniuni a evreilor care sa treaca la actiune ca sector evreiesc al clasei muncitoare mondiale. Al treilea iudaism al secolului 20 este asa-numitul iudaism American, în fapt iudaismul Holocaustului si Mântuirii, a carui întrebare se refera la sensul existentei evreiesti dupa asasinarea sistematica a majoritatii evreilor din Europa, iar raspunsul sau este afirmatia conform careia mântuirea reprezentata de crearea statului Israel este de fapt cealalta jumatate a tuturor celor întâmplate. Conceptia sa este aceea ca evreii sunt asediati, nu au optiuni si nici aliante, sunt confruntati cu o lume permanent ostila, pe care, totusi, prin actiuni politice, o pot schimba. JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 143 JSRI • No. 12/Winter 2005 |
| previous |