Key words:
Jesus, Israel Knohl,
Mesia, Menahem, Paraclet,
mesianic identity, Qumran,
The Last Supper, the
suffering servant

Din pacate, lucrarea lui Israel Knohl nu a trezit prea multe animozitati pe scena culturala romaneasca la vremea aparitiei sale. Cartea lui Israel Knohl încearca sa dea raspuns la cateva întrebari foarte sensibile.

Exista oare o presiune din partea Vaticanului în întarzierea publicarii anumitor parti ale manuscriselor de la Marea Moarta? Raspunsul se lasa înca asteptat, dar nutrim speranta ca nu va trece atat de mult pana se vor publica, deoarece lumea academica de pretutindeni doreste sa vada ceea ce pana acum a stat doar sub ochii cercetatorilor de la Ierusalim.

De ce a interzis Iisus sa i se faca cunoscuta identitatea mesianica, de ce nu reiese din Evangheliile Sinoptice ca el însusi s-ar fi vazut ca un mantuitor divin? Autorul evidentiaza faptul ca Iisus "s-a socotit Mesia si s-a asteptat ca Mesia sa fie abandonat, ucis si apoi sa reînvie dupa trei zile, deoarece tocmai aceste lucruri se crede ca s-ar fi întamplat unui conducator mesianic care a trait cu o generatie înainte de Iisus"(p.14).

Este acesta momentul aparitiei în istoria iudaismului a conceptului de "mesianism catastrofic", ce îngloba umilirea, abandonarea si moartea lui Mesia ca parte a procesului de mantuire? Imaginea propusa Knohl razbate prin prisma acestui "slujitor patimitor" din manuscrisele de la Marea Moarta care a fost ucis în perioada în care Iisus se nastea. Ceea ce prezinta ca reconstituire imaginara este cladit pe scrierile perioadei respective, descoperirile arheologice de la Qumran, Massada si Ierusalim.

Manuscrisul Recunostintei contine psalmi în care se exprima recunostinta fata de Dumnezeu pentru iertarea de pacate, dar si pentru ca S-a facut cunoscut lui, iar autorul lor se prezinta ca si conducator si fondator al comunitatii. Knohl considera ca doua imnuri, cuprinse în acest manuscris, ar fi putut provoca disensiuni între membrii sectei: primul imn care este scris la persoana I, unde cel prezentat se percepe ca posedand calitati divine, dar si ca "slujitor patimitor", imnul fiind numit de catre cercetatori "Imnul preamaririi de sine"; cel de-al doilea imn, îndeamna comunitatea sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru milostenia Sa. Aceste doua imnuri sunt considerate parti ale aceleiasi creatii. Se pare ca populatia din Qumran îl astepta pe Mesia sa-i scape de pacate, dupa cum din manuscrisul Legamantul din Damasc aflam ca legile pe care le cuprinde sunt valabile doar pana la venirea lui Mesia, deci o speranta plasata în viitor.

Prin prisma analizelor sale, Knohl considera ca imnurile mesianice de la Qumran contrazic concluziile lui Bultmann prin care acesta încerca sa nege faptul ca Iisus s-a vazut ca o figura mesianica. Iar "Oracolul lui Istaspe" care a înfatisat evenimentele tragice pentru Marc Antoniu si Cleopatra, nu are identitatea persana care i se atribuie, ci mai degraba aceasta lucrare apocaliptica a

Knohl crede ca figura lui Mesia din Qumran si ideologia mesianica ce se refera la el au exercitat o influenta profunda asupra lui Iisus si a dezvoltarii mesianismului crestin. Ceea ce autorul doreste sa demonstreze este ca viziunea mesianica a lui Iisus a fost constituita din întalnirea cu cei care perpetuau mostenirea lui Mesia din Qumran. Se pare ca mediul în care a trait, din copilarie si anii care au urmat, a lasat urme ale unei influente religioase care i-a livrat doctrina mesianica. Cercetarea lui Knohl arata ca desi principala orientare a studiilor Noului Testament neaga autenticitatea afirmarii de catre Iisus a calitatii de Mesia, acest lucru nu este adevarat. Chiar daca suferinta, moartea si învierea nu fac parte din credinta iudaica a primului secol e.n. în general, nu este cazul ucenicilor lui Mesia de la Qumran. Deoarece reactia celor din Qumran la trauma provocata de anul 4 î.e.n este considerata de Knohl ca fiind aceea de a crea un model catastrofic al mesianismului fundamentat pe versete din Biblie. Membrii sectei erau de parere ca suferintele, moartea si reînvierea lui Mesia reprezentau o conditie necesara pentru dobandirea mantuirii.

Autorul propune o identitate istorica a lui Mesia care l-a precedat pe Iisus cu Menahem Esenianul, iar lucrul acesta este bazat pe faptul ca majoritatea cercetatorilor sunt de acord cu identificarea populatiei din Qumran cu esenienii. Supozitia lui Knohl este urmatoarea: îmbinarea dintre caracterul divin si suferinta ce se regaseste fara echivoc în imnul mesianic a influentat emergenta crestinismului.

Menahem a fost o figura mesianica care pretindea ca detine atributul de cvasi-divinitate, iar acest lucru îl deosebea de celelalte fiinte umane si constituia fundamentul pretentiilor sale mesianice. "Celalalt Paraclet", sau "duhul adevarului", este un concept care în manuscrisele de la Qumran este unul central pentru teologia sectei, deoarece reprezenta polul pozitiv din viziunea dualista de la Qumran, cu referire la lumina si întuneric, adevar si minciuna. De aici, unii cercetatori au presupus ca figura Paracletului din Ioan avea legatura cu filosofia manuscriselor de la Marea Moarta. Traducerea cuvantului "paraclet" ar reda termenul "menahem", iar pentru Knohl aceasta înseamna ca în Evanghelia lui Ioan avem o traducere a numelui Mesia Esenianul, Menahem.

Knohl afirma ca vorbele lui Iisus la Cina cea de Taina demonstreaza relatia stransa care a existat între el si Menahem. Iisus s-a considerat Mesia, si-a anticipat patimile si moartea, iar viziunea sa despre abandonarea si reînvierea sa s-a bazat pe viata si moartea predecesorului sau. Knohl considera astfel ca Iisus a fost cu adevarat "celalalt Paraclet", cel de-al doilea Menahem.