Liviu   Zăpârtan

Key words: globalization, ideology,
political movements, international relations

Prof., Ph.D., Faculty of Law,
Babes-Bolyai University, Cluj, Romania

Este globalizarea ideologizabilă?
(Sarmalele cu mămăligută si globalizarea)
Can globalization become an ideology?

previous

Abstract: The conference aims at explaining the term “globalization” from various perspectives. It is a problematic concept due to the fact that it allows a powerful spreading of information, economic values, services, yet it is easier to be analyzed from the ideological point of view. This may be seen at the political movements today because of its particular influence it has on these.

Pentru a mă situa în buna traditie a scolii filosofice clujene, unde astfel de asocieri de idei năstrusnice sunt rare si pentru, cum spune Cicero, "captatio benevolentiae", o să vă spun cum s-a întâmplat de am ajuns la această asociere de idei: eram la Timisoara, la Sesiunea Natională a Scolilor de Stiinte Politice, împărtiti în mai multe sectiuni de lucru si am avut o interventie acolo despre problematica aceasta a globalizării

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 178

pe care am intitulat-o atunci "Sarmalele cu mămăligută si globalizarea"; ideea i-a plăcut colegului Sandu Frunză si mi-a spus că dacă as putea-o relua un pic mai serios la Cluj, să-i schimb si titlul, pentru că lucrările sesiunii se vor întâmpla în sala Blaga si atunci mi-am spus :"Bine, înapoi la Blaga". Nu stiu dacă am să reusesc să vă conving că "înapoi la Blaga" este o întreprindere extrem de grea în clipa de fată; asa am păstrat si titlul insolit si cel serios, academic.

Pentru a discuta, haideti să ne precizăm termenii; de ce termenul de globalizare si în raport cu ce alti termeni ar putea fi el pus în relatie pentru a putea fi precizat în continuturile sale mai bine. Unii spun că termenul de globalizare este al englezilor si că mult mai expresiv este cel de internationalizare pentru spiritul european - internationalizarea si toate relatiile care transcend frontierele nationale, trec dincolo indiferent ce formă ar îmbrăca, ar fi mai bine de nominat prin termenul de internationalizare. Altii spun că ar fi mai expresiv termenul de mondializare pentru că este mai aproape de spiritul latinitătii, pentru că se referă la întreaga lume si se face trimitere la vorba lui Paul Valery, care spunea că după primul război mondial, o dată cu venirea în arena internatională a Statelor Unite, "le monde se mondialise"("lumea se mondializează"), în sensul că se multiplică relatiile bazate pe niste principii fundamentale si de aici ideea că mondializarea este chiar acest proces de răspândire a unui set de idei mai mult sau mai putin legate de activitatea economică, de productie a bunurilor materiale. Exegetii problematicii globalizării fac distinctia între acesti trei termeni, retinându-se pentru internationalizare ideea că ea este tot ce trece peste granitele nationale, participă la acest proces fată de care mondializarea înseamnă răspândirea la scară planetară a unor procese, tendinte, fluxuri, păstrând termenul de globalizare pentru a desemna si aceste fluxuri, aceste miscări de capitaluri, de idei, de bunuri, de oameni, dar si consecintele acestora - si probabil dată fiind această încărcătură de continut, termenul de globalizare să fie cel mai frecvent uzitat pentru a desemna aceste procese.

Se pune mai întâi următoarea întrebare: la ce se referă această globalizare si unde să-i căutăm sursele, ca proces real, pentru a vedea apoi dacă este interpretabil din perspectivă ideologică; să răspundem la titlul acestei întâlniri. Sunt în primul rând procesele economice care în forma actuală îsi au extensia în ultimul pătrar de veac XX. După cei treizeci de ani gloriosi ai dezvoltării societătii occidentale, ca societate de consum, s-a pus în evidentă nevoia extinderii schimburilor economice, s-a pus problema sustinerii cresterii economice prin extensie la o scară cât mai mare a pietelor în primul rând, a pietelor de mărfuri si a celor bancare si financiare. Într-adevăr, au

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 179

apărut companiile transnationale, s-au dezvoltat; ele apăruseră, mai demult cunosc o extensie deosebită acum, ceea ce face ca de pildă din 150 de actori economici semnificativi ai lumii de astăzi, jumătate să fie aceste companii transnationale. Unele dintre ele (se stie asta, deja este element de propagandă des frecventat) realizează o cifră de afaceri care echivalează cu produsul intern brut al unui mare număr de tări dezvoltate. Ceea ce înseamnă că sunt agenti economici ai scenei internationale de o deosebită greutate si într-adevăr, deseori suntem martori la scene diplomatice în care presedinti de astfel de companii sunt primiti cu onorurile sefilor de stat (este suficient să ne gândim la Bill Gates). Răspândirea activitătilor acestor companii atrage după sine fluxurile financiare, bancare, ceea ce face ca astăzi, de pildă, în clipa când se închide Bursa de la Frankfurt, să fie în plină functiune cea de la New York si să se închidă sau deschidă cea de la Tokyo. Globul este prins în această sferă de relatii economice si astăzi greu cineva mai poate face avere în stilul lui Soros, să speculeze la bursă disfunctionalitătile în aceste relatii; de asta el este considerat de pildă în Asia inamicul public nr.1, fiindcă speculatiile sale bursiere care l-au făcut câstigător a un miliard de lire sterline în câteva zile, a dus la prăbusirea unor întregi piete financiare din Asia. Astăzi procesul acesta este greu de imaginat, pentru că aceste schimburi economice si financiare au o tendintă foarte clară, au tendinta de a fi reglementate. Aici este marea problemă: cum să se reglementeze la scară globală, la scară planetară aceste schimburi. Oamenii politici au intuit acest proces si încă în anii '60, presedintele Statelor Unite, Kennedy a lansat cunoscuta rundă Kennedy de negocieri care a dus la constituirea primei organizatii care a încercat o reglementare a schimburilor. Ce fel de reglementare - pentru că fiecare tară, în virtutea suveranitătii si independentei sale, îsi reglementează prezenta în schimburile internationale si este chiar un atribut de bază al suveranitătii statelor (cantitatea de monedă, controlul acestei monede, participarea cu rata de schimb pe care o hotărăste banca în numele interesului national). Această reglementare nu putea fi decât o liberalizare a schimburilor, liberalizare care să dea voie circulatiei de mărfuri si de bani. Si aici se pune următoarea întrebare: e bine sau nu e bine că se întâmplă lucrurile asa? Răspunsul e pozitiv: e bine, globalizarea aduce prosperitate. Schimburile economice de pildă la scară planetară din '90 în '99 s-au triplat. Înseamnă că oamenii, în număr din ce în ce mai mare, au acces la o cantitate din ce în ce mai mare de bunuri. Iar dacă procesul se întâmplă la scară planetară, atunci este clar că prin globalizare se ridică zone rămase în urmă, sunt puse  în valoare zăcămintele lor, resursele de materii prime, energie si, de ce nu,

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 180

resursele umane. Apare chiar un proces foarte interesant: datorită punerii în lucru a pretului fortei de muncă, apare procesul de delocalizare pe care îl cunosc tările dezvoltate din punct de vedere economic. Reteaua fiind globală, aceste mari întreprinderi economice, companii transnationale, îsi plasează capacitătile de productie oriunde, unde este randamentul mai mare, iar acesta este mai mare unde este pretul fortei de muncă mai mic, pentru că factorul tehnologic se instalează oriunde găseste conditii favorabile de valorificare. Asta este o lege a capitalismului si mi se pare firesc să se întâmple asa, numai că în felul acesta devin interesante zone cu diverse zăcăminte, resurse de materii prime, încât problema iese din sfera economică si intră în cea a militarului si politicului, respectiv cea diplomatică, ceea ce înseamnă geopolitică, geostrategie si de la Lutwak încoace geoeconomie si în ultimul timp, mai ales de la 11 septembrie, geocultură. În termenii acestia, potrivit lecturii lui Immanuel Wallerstein, orice zonă a globului este potential o zonă de creatie, poate deveni o zonă de creatie. Sigur, spune el, până acum modernitatea a adus acest nucleu dur al Europei Occidentale ca zonă de creatie si care plasează restul lumii la periferie, dar nimic nu împiedică să gândim acest proces de emergentă a procesului de creatie în alt punct al globului. Usor de zis si teza lui Walerstein în substanta ei e pozitivă, nimic nu ne împiedică să spunem că secolul XXII-XXIII va fi al Asiei, al Australiei, al Africii, al Americii de Sud. Numai că în termenii realismului, inclusiv ai realismului în tratarea relatiilor internationale lucrurile nu stau asa si într-o perspectivă care priveste cel putin generatiile noastre nu cred că se vor schimba. Nu se vor schimba pentru că globalizarea si mondializarea au loc în conditiile în care scena internatională este o scenă a raporturilor de fortă. Statele nu intră în relatiile internationale cu potentiale egale. Potentialele lor sunt extrem de diferite, suntem extrem de diferiti de exemplu sub unghiul demografic; una este o populatie ca a Luxemburg-ului de 450.000 de locuitori, într-un fel se poate autogestiona această populatie si altele sunt problemele Chinei, cu azi-mâine un miliard si jumătate de oameni. Eu spun mereu ce înseamnă să schimbi la uniforma chinezească moda cu numai un nasture; înseamnă din start un miliard si jumătate de nasturi, nemaivorbind de alte necesităti pe care le are o astfel de populatie. Suntem apoi foarte diferiti ca plasare geografică, respectiv suprafată, ca pozitie geografică, climatică, nu lipsită de semnificatie pentru factorul militar de pildă, pentru că elementul meteo îsi pune amprenta asupra strategiilor politice militare. Suntem foarte diferiti sub unghiul a ceea ce ne identifică în calitatea noastră de fiinte sociale. Problemele omenirii sunt aceleasi dintotdeauna si vor fi întotdeauna

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 181

aceleasi - hrană, locuintă, îmbrăcăminte, acces la cultură, la darurile stiintei, la viată spirituală. Diferentierile însă provin din felul în care răspundem în calitatea noastră de comunităti de identificare la aceste mari probleme. Unii răspund performant, altii nu, altii rămân în urmă. Or acest proces de identificare colectivă se substantializează în primul rând în limbă, în asezarea pe un teritoriu, într-o anumită structurare a conduitelor noastre; se exprimă însă mai ales de la modern încoace în formula statului. Procesele acestea de mod în care răspundem la marile probleme ale omului dintotdeauna introduc componenta ideologică, parti pris-ul, modul nostru de a vedea lumea si de a răspunde la sfidările acestei lumi. Până la moderni din punct de vedere politic - si acesta este punctul de vedere pe care îl pun la baza interventiei mele, în alte domenii îmi declin competentele - epoca modernă este cea care, prin Păcile Westfalice de la 1848 a introdus această relatie între trecutul si prezentul unei comunităti, pentru că atunci suveranii Europei s-au recunoscut egali în capacitatea lor de reprezentare a populatiei lor pe care o conduceau si care, în consecintă, a trecut de la stadiul de populus, la cel de natio, de natiune. S-a substantializat istoria, s-a stabilit că această comunitate de identificare se leagă prin origine, limbă, adică prin elementul national si acest element national este substantializat de suveran, adică de puterea politică. De aici, o serie întreagă de consecinte pentru structurarea nu numai a mentalitătilor, ci si a modului de a realiza viata practică în spatiul european. Nu fac apel aici la o literatură destul de bogată care evidentiază centralitatea pe fiinta umană, Immanuel Todd spune că această inventie a Europei trece prin descoperirea individului care încă din Biblie este singur si acesta ne îndeamnă să ne aducem aminte de invocatia lui Iisus:"Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?" si spune el iată, încă de la rădăcina crestină a spiritului european, omul este fiinta singulară, care trebuie să-si aleagă drumul pe care merge si pe care cred, din câte stiu, Sf. Ioan Gură de Aur să fi dat expresia cea mai plină de substantă, această idee a libertătii fiintei umane care îsi alege drumul. Dar spune Immanuel Todd, în acelasi timp, acest individualism este corijat de ideea de iubire, de solidarizare cu semenul si pe aceasta se construieste si o morală a solidaritătii si responsabilitătii. Ce face spiritul modern cu această rădăcină? Îl consolidează în sfera economică, fiindcă preia de la antici, de la romani, ideea că un lucru are un singur stăpân si atunci consolidează structurile spirituale această idee că individul este stăpânul întâi al propriului său corp, al propriului său destin si apoi este stăpânul a ceea ce reuseste să producă, să agonisească. Este o etică nouă, spune în acest sens Max Weber, este o etică a spiritului angajat,

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 182

a dinamismului, a dorintei de afirmare a individului în societate. Cred, în filiatie de idei cu Pierre Menant că substanta spiritului modern o dă Jean-Jacques Rousseau. Ideea aceasta a contractului social, idee care exprimă faptul că această fiintă individuală îsi cedează o parte a atributelor sale prin contractul pe care îl face cu semenii, către corpul social si acest corp social, impersonal, devine el suveranul si în virtutea acestui fapt capătă o autonomie. Acest Leviathan, care se declară reprezentantul vointei colectivitătii, identitătii nationale în ultimă instantă, în virtutea acestei idei de reprezentativitate hotărăste asupra destinului oamenilor din societate. Si demonstratia lui Menant mi se pare cu totul remarcabilă, pentru că Rousseau deschide de o parte posibilitatea construirii sistemului politic liberal modern care vine până în zilele noastre si care înseamnă individul detinător al unor drepturi si libertăti cetătenesti care se miscă în societate, îsi câstigă viata, îsi poate alege conducătorii si care poate merge până la anarhism (sunt anarhisti care se revendică din Jean-Jacques Rousseau) si de cealaltă parte formula încrederii în societate, formula acordului pe care acest individ o dă statului si structurilor sale de reprezentare si care pot duce la totalitarisme în ultimă si consecventă analiză, pentru că totalitarismul este această idee că prevalează interesul colectiv si cei ce îl personalizează, îl exprimă fac foarte bine ceea ce fac. Rădăcina aceasta a politicii moderne vine până în zilele noastre si creează problemele pe care le creează, pentru că pe de o parte globalizarea înseamnă exacerbarea liberalismului, pentru că înseamnă libertate de initiativă, înseamnă a nu îngrădi schimburile în nici un fel, dar în acelasi timp înseamnă aceeasi constatare că aceste schimburi multiplicate la scară planetară si angajând actori din ce în ce mai diversi impun o reglementare. Două tendinte contradictorii si de aici posibilitatea reală de a interpreta globalizarea si mondializarea din perspectivă ideologică. Ar fi simplu ca această constructie ideologică să respingă sau să sustină această globalizare sau mondializare. În fapt lucrurile sunt mai complexe si asupra acestei complexităti a stării politicii în lumea de astăzi as vrea să vă retin în continuare atentia.

Procesul acesta de difuzie a informatiei, a valorilor economice, bunuri, servicii, de răspândire a cunostintelor stiintifice nu face altceva decât să ducă peste tot în lume modelul european de gândire si de raportare practică la natură a omului si societătilor. Poate aici este primul ingredient ideologic al proceselor de globalizare si mondializare pe care îl resimt diversele miscări politice ale zilelor noastre. Dincolo de absurdul situatiei, nu este paradox mai teribil decât să-i vezi pe acesti talibani, în tinută traditională, respectând tot ritualul

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 183

traditional, lucrând cu laptop-ul cu dezinvoltură. Si când mai vezi si biografiile lor si constati că sunt absolventi de Oxford sau de Cambridge sau de alte universităti americane sau europene, nu poti să nu îti pui această întrebare: de unde această fractură teribilă, acest apel la valorile traditionale pentru a contesta alte valori. Contestarea nu îsi poate avea sursa decât în această spaimă, a pierderii identitătilor colective.

E adevărat, aceste procese de globalizare stârnesc reactii si în tările care sustin aceste procese. La Seattle, de pildă, la forum-ul mondial de acum cinci ani, două zile ministrii nu s-au putut reuni la conferintă deoarece străzile au fost blocate de contestatari si a trebuit să intervină politia. Iarăsi un paradox: se întâlnesc mai marii lumii să discute despre aranjarea lucrurilor, despre normele pe care să le propună societătii zilelor noastre si sunt împiedicati la modul acesta violent, aceeasi reactie are Praga în legătură cu NATO, aceeasi reactie are Moldova în clipa în care s-au întâlnit reprezentantii Fondului Monetar. În mare, globalizarea, chiar dacă aduce prosperitate o aduce cu pretul pierderii unei anumite scheme axiologice, a unor puncte de repere ale colectivitătilor umane. De aceea, Kofi Anan a lansat un program de eticizare, de moralizare a acestor procese de globalizare. El a cerut o regândire de către marii actori economici ai scenei internationale a modalitătilor de a se implanta, de a intra în relatie cu societăti nepregătite pentru asimilarea acestor câstiguri ale globalizării si mondializării.

Globalizarea îsi pune amprenta si asupra modului în care se realizează viata politică a zilelor noastre. Modelul european este modelul politicii democratice, modelul în care oamenii liberi si egali în fata legii îsi aleg scenariul dezvoltării societătii lor, liniile mari de conduită ale societătii lor si îsi aleg conducătorii si atunci procesul acesta politic stă sub semnul suprematiei legi; au state de drept care însotesc invariabil afirmarea drepturilor si libertătilor cetăteanului. De aici, ideea unui anumit consens asupra regulilor jocului politic, ideea că societatea trebuie să aibă o anumită stabilitate a evolutiei sale economice. Dacă priviti criteriile pe care le-a impus Uniunea Europeană la Copenhaga în 1993 de primire a noi membri în Uniune, îmi veti da dreptate că prin aceste criterii de fapt se sustine, se promovează un model economic caracterizat prin stabilitate, prin ideea că aici pietele au rolul reglator, că pârghiile de care dispune statul sunt din ce în ce mai reduse. Ideea statului social, care a făcut din Germania, din Europa Occidentală ceea ce a făcut, este astăzi căzută în desuetudine si probabil primul puseu al globalismului trebuie să-l fi dat Reagan, doctrina Reagan din anii '80, acel neoliberalism viguros si care a fost preluat apoi - paradoxal, să vedem ce înseamnă univocitatea unui sistem de valori - de către

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 184

democrati si dus mai departe sub presedintia lui Bill Clinton, cu succesul pe care îl stim: economia americană este în clipa de fată cea pe care o stim, cu indicii de performantă care o clasează în fruntea puterilor economice ale lumii. În ultimă instantă acesta este criteriul de judecare a viabilitătii istorice a unui sistem economic, social si politic.

Anecdotic, este un scriitor care spune că în America trebuie să îndeplinesti două conditii: să fii sănătos si bun de lucru, pentru că într-o astfel de societate a liberalismului mai mult sau putin deplin, aspecte de protectie socială, de interventia statului, de ceea ce Europa a considerat întotdeauna că este bunul său, ideea de solidaritate, acest model nu mai este împărtăsit. S-a născut această idee că actorii statali îsi diminuează rolul, fluxurile acestea transnationale îl ocolesc sau îl eludează pur si simplu. Ce mai poate reglementa statul în conditiile în care General Motors sau altă întreprindere se instalează sau delocalizează? Daewoo, spre exemplu, în Franta a produs o adevărată catastrofă în zona Lorenei pentru că a delocalizat, piata de muncă în Franta este scumpă, chiar dacă Lorena este una din cele mai sărace al Frantei si atunci Daewoo si-a luat fabrica si a dus-o în Irlanda unde forta de muncă era mai ieftină. De aici ideea aceasta că armonizăm nu numai aspectele de politică economică, de schimburi financiare, ci armonizăm inclusiv modelele de viată socială - si de aici al doilea element de rezistentă la procesele de globalizare după cele care tin de identitatea colectivă. Schimburile acestea sunt greu de conceput fără un limbaj, fără un mijloc de comunicare universal. Aceasta face ca limbile care substantializează specificul cultural al unui popor să cedeze fată de o singură limbă, care este limba engleză în clipa de fată. Poti împărtăsi ideea lui Romano Prodi, care spune "ce frumoasă va fi această Europă a noastră când fiecare dintre noi va sti că apartine unei minorităti", atunci nu va mai fi nici o sursă a învrăjbirilor, căci nu va mai fi ideea inegalitătii dintre natiuni. E clar că Europa evoluează în acest sens al considerării fiecăreia dintre colectivitătile, comunitătile de identificare ca o minoritate. Această gestiune globală e o gestiune din perspectiva întregului, a acestor mari colectivităti umane. Experienta europeană însă mai învederează un lucru: acela că statul în ipostaza sa de personalizare a identitătii colective, pierzându-si datorită mondializării si globalizării o parte a atributelor sale, va trebui înlocuit cu un alt mecanism si întrebarea e care va fi acest mecanism. Deja observăm cu totii că aquis-ul comunitar ne pune mari probleme; el este, în fond, ansamblul reglementărilor valabile la scara Uniunii Europene.  Si toată lumea stie - si vom învăta si noi lucrul acesta - dreptul comunitar are preeminentă fată de dreptul

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 185

national . Mai mult decât atât, prin preluarea acestui drept comunitar în dreptul national, nici nu mai e nevoie de o instantă care să îl aplice: judecătorul national devine, în acelasi timp, judecător european. Distante de putere nu, capacitate de a da legi, nu, totul devine expresia unui joc al pietii. Nici un reglator să nu existe aici? Ba da, pentru că economia de piată are legile ei foarte aspre care sunt legile contractului. Marea problemă va fi aceasta: să introducem ideea de contract în tot acest ansamblu de relatii, de fluxuri care exprimă globalizarea. Conceptul care desemnează această nouă formulă de structurare a relatiilor între feluritii agenti care participă la globalizare este acela de guvernantă. Guvernanta sintetizează această conceptie că pe un anumit spatiu se pun anumite probleme. Acolo sunt implicati câtiva actori; acei actori să fie chemati să contracteze gestionarea activitătilor în zona respectivă. E o descentralizare, o coborâre a întregului proces de structurare a identificărilor colective la nivel de problemă. Dacă o companie transnatională vrea să dezvolte Transilvania sau Oltenia sau Moldova, dispune de capacitatea de a fi un pol de crestere, de sustinere a dezvoltării economice în acea zonă, ea atrage administratii publice, organizatii cetătenesti, grupuri de initiativă, pe toti cei interesati în dezvoltarea acelui pol de crestere. Odată realizată această interactiune a factorilor interesati, acest contract, centrul de atentie se deplasează spre altă zonă, în nici un caz autorităti centrale sau supranationale nu mai au de ce să intervină. Chiar si la nivelul Europei este deja, datorită principiului subsidiaritătii, această tendintă ca Bruxelles-ul să nu mai rezolve problemele nu stiu cărei tări sau zone, în virtutea principiului subsidiaritătii autorităti de rang înalt intervin în domenii particulare numai dacă acolo o regiune, un stat nu poate rezolva singur problema. De aceea, de pildă, cantitatea acquis-ului comunitar a scăzut în ultimii ani după Tratatul de la Amsterdam din '97 când s-a spus foarte clar: Comisia Europeană să înceteze cu aceste directive în care de la priză până la compozitia soselei, totul era reglementat. Lăsăm fiecare agent să-si manifeste initiativa în a converge spre o Europă caracterizată de anumiti parametri calitativi si mai putin de ordin cantitativ. Aceasta înseamnă pierderea unor atribute ale statului, atributelor de suveranitate si acesta este cel mai masiv atac la modernitate. După cum spuneam, conceptul de suveranitate substantializează gândirea politică pe care o aduce modernitatea. Ce instante pot interveni în acest caz? Lectura postmodernă, oricât ar fi de hulită, de criticată, spune mult despre această evolutie viitoare a lucrurilor, această autonomie încredintată părtii mici a întregului, după faimoasa formulă "Small is beautiful" ("Micul este minunat") ne îndeamnă la fragmentare, la parcelare, la destructurare în ultimă instantă. Va

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 186

fi o lume - spun unii autori - a adhocratiei, se vor naste structuri de putere în functie de ceea ce Putnam numeste capital social: de cât ne vom da seama noi că avem o problemă si trebuie să o solutionăm împreună, se va structura un centru de putere, care va gestiona rezolvarea problemei respective, după care aceste relatii se vor desface si vor intra în alte compozitii. Una dintre ideile care este foarte dezvoltată în clipa de fată de către o întreagă scoală engleză cu Othweiler, cu Martin Shaw ( cărtile lor de altfel apărute în ultimii doi ani se bucură de un mare success) pentru că, spun ei, în felul acesta, prin renuntarea la structurile centralizatoare, la ceea ce ne-a învătat modernitatea că înseamnă solidaritate, va ceda locul la ceea ce Martin Shaw numeste societate civilă globală. Oamenii se vor lega de cine vor dori ei, cum vor dori si pe ce amplitudine a relatiei vor dori, o resubiectivizare a individului în buna traditie a antichitătii, o lepădare de tot ce înseamnă piedici în calea realizării personalitătii lui ca persoană, ca identitate de sine stătătoare. În acest caz, această etică a responsabilitătii de care vorbea Jonas va face ca fiecare om să se lege de semenul său sub semnul acestei responsabilităti, dorinte de a solutiona împreună problemele concrete pe care le au. Ce înseamnă de fapt aceasta din punctul de vedere al ideologiei? Ideologia ca partis pris a însemnat promovarea interesului grupului mare si s-a vrut întotdeauna un factor de universalizare a conditiei noastre si de fapt probabil ca si religiile, si ea a fost antrenată în acest proces de globalizare, probabil primele forme de globalizare ele să le fi reprezentat. În acest caz nici ideologiile mari nu îsi mai găsesc suporturile si revenim la elementul de legătură universală pe care în plan moral ni l-a dat religia, iar în plan politic, ni-l va da această nouă religie, cum spune Adrian Năstase, a drepturilor omului, religia secolului XXI, cu precepte fundamentale, generale, decalog, care să ghideze toate conduitele noastre. As spune că este în spiritul lui Kant, este o constructie teoretică extrem de ambitioasă, extrem de generoasă, dar cred prea putin suportată de realitate. Trebuie să fim totusi constienti că în această lume e mult necaz, e multă mizerie si că ideea aceasta de solidaritate născută dintr-un om care si-a rezolvat toate problemele vietii si acum se consacră fericirii si binelui colectiv nu este suportată de realitate. Revin la lectura realistă si a relatiilor internationale, dar si a celor sociale în general, relatiile acestea sunt guvernate de ceea ce pot fi principiile raporturilor de forte si de aceea cred că accesele acestea de globalizare si mondializare se cer supuse ratiunii, analizate, prinse într-un mecanism rational, stăpânite într-un anume fel, pentru că altfel riscăm ca acest produs al modernitătii care este stiinta, tehnologia să devină ucenicul vrăjitor pe care nu îl mai putem stăpâni. Este însă adevărat că din aceeasi

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 187 

perspectivă realistă trebuie să constatăm un alt proces. Probabil Martin Shaw are dreptate atunci când vorbeste de societate civilă globală si probabil că ne vom simti din ce în ce mai mult legati la scară planetară unii de altii - probabil internetul, satelitii, televiziunea să contribuie la această apropiere. Însă deocamdată eu constat altceva, că marile colectivităti, marile comunităti de identificare, popoarele si natiunile tind să-si păstreze această identitate în spatiul cultural. Economic desigur că ne dorim cu totii, prin binefacerile acestei revolutii stiintifice si tehnice aflate chiar pe la a cincea generatie, cultural însă procesele de identificare nu vor fi dislocate atât de repede. Mă gândesc la faptul că o cultură este totusi un întreg si că factorii acestia de identificare culturală vor fi mai puternici si vor asimila, vor da un vesmânt propriu acestor exigente ale globalizării si mondializării. Sigur, vom lucra toti cu computere, dar am această senzatie că limbajul utilizat în exploatarea lui va fi nu numai englezesc, va fi si românesc; de altfel nemtii, francezii, tări cu anumită fortă a identitătii colective si care au născut nationalismele în Europa nu folosesc limba engleză. Mă gândesc că procesele acestea ne vor obliga si pe noi să participăm la aceste schimburi cu ceea ce economia de piată ne va face competitivi, cerintele economiei de piată ne vor face competitivi.

Este un autor la care eu tin foarte mult, ne si leagă relatii personale de apreciere, este Pierre Hasner de la Paris; el a condus multă vreme Institutul de Stiinte Politice din Paris si cam douăzeci de generatii de politologi din Franta s-au format sub forta gândirii lui, este de origine română, a plecat din tară când avea 14 ani. El are această teorie: în fata proceselor de globalizare si mondializare va conta foarte mult vitalitatea natiunii, capacitatea ei de a-si afirma identitatea, de a oferi în acest schimb liber de valori ceea ce au ele mai bun. Si asa s-a născut această idee hazlie într-un fel - că dacă noi vom fi caracterizati de sarmalele cu mămăligută si aceasta va fi sursa noastră de competitivitate sau forta iesirii noastre competitive în lume, atunci 22 de milioane de români vor face sarmale cu mămăligută, dar să avem grijă că va trebui să le facem la niste performante calitative deosebite. Aici se întâmplă paradoxul, paranoia, ceea ce se leagă de globalizare. Într-una din reuniunile pe care le-am avut, un coleg de-al meu a venit cu o pastă de dinti Colgate, firmă americană, pasta făcută în Brazilia, hârtia în România, învelisul în China - asta este globalizarea, toti participă cu ceva, ce stiu să facă mai bine. Am aici o listă, un studiu pe care îl face Serviciul de Informatii al SUA, sunt niste global trends, analizează perspectivele dezvoltării pe 10-15 ani. Au făcut o astfel de prognoză pentru anul 2010 si au corectat-o si în această corectie spune cam ce dă

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 188 

fiecare dintre tări în aceste schimburi mai mult decât altii. Va trebui să ne gândim la această vitalitate, să o căutăm în noi însine, să vedem la ce suntem buni ca popor, ca natiune, o vitalitate care se manifestă o dată pe secol sună foarte frumos. Multi dintre dvs stiti cât de mult am tinut la Blaga, ce mult am fost de legat de reuniunile care l-au cinstit la Sebes ani de zile, însă boicotul istoriei de care vorbeste el, faptul că ne-am retras, ne-am cântat doina, ne-am cultivat grâul si mălaiul si oaia în spatiul mioritic ne scoate din cursă, acum nu mai este loc de întors, hora ne-a prins pe toti la scară planetară si trebuie să jucăm în această horă pe melodia la care poate punem si noi, pe struna la care poate ne aducem si noi contributia. Trebuie să ne descoperim aceste resurse de creativitate, printr-un efort de consensualitate mai serios, nici această iesire o dată la o sută de ani, dar nici această pierdere în măruntisuri cotidiene, pentru că globalizarea este aidoma unui val de sapte metri, dacă îl vezi de la distantă, îi previzionezi forta, te poti adapta. Dacă închizi ochii, te striveste, acesta este mesajul pe care l-am putea găsi în Blaga, ideea că trebuie să fim noi însine ca popor, ca natiune.

Discutii:

Întrebare: Ce atitudine ne impune globalizarea? Este vorba de adaptare, învătare si o socializare la o nouă formă si la noi structuri?         

Liviu Zăpârtan: Globalizarea impune un nou tip de socializare, socializarea în dublu sens, de prindere a insului în niste structuri ale societătii si în acelasi timp de intrare a societătii în sufletul omului. Sigur că da, este clar că globalizarea si mondializarea, dacă ne schimbă modul de a fi, trebuie să ne schimbe si modul de a gândi, de a ne forma. 

De exemplu, în economie, în virtutea legilor economice, vrând-nevrând, trebuie să te adaptezi mecanismului concurential, devii sau piată de desfacere sau furnizor de mărfuri, servicii. Sunt numai două posibilităti în economia de piată si asta sigur că te obligă să adaptezi cadrul legislativ, etc. Si aici, în procesul acesta de restructurare în zona centrală, est-europeană, unii s-au miscat mai repede, au avut inteligenta aceasta colectivă să priceapă care este sensul, încotro merge această Europă. Noi am avut alte probleme, a trebuit să ne căutăm dosarele, părintii, mosii, strămosii, reziduuri comuniste, cine-i mama, cine-i tata; în America nu te întreabă nimeni cine-i mama, cine-i tata, te întreabă ce stii să faci. Noi n-am întrebat asta si nici nu ne-am chinuit să facem ca noua generatie să fie structural pregătită pentru acest lucru.

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 189

Convingerea mea este că suntem un popor cu resurse de creativitate uriasă, trebuie să ne coagulăm resursele în acest sens, chiar dacă asta naste nationalism.

Onufrie Vinteler: Când am aflat titlul acestei conferinte, m-a interesat pentru că în calitate de lingvist are loc o internationalizare a lexicului nu numai la noi, ci în general. Probabil că unii au participat la lansarea unui dictionar de acum câteva luni, unde se discuta foarte mult tocmai această problemă a internationalizării lexicului si eu vreau să vă pun o întrebare. Ati folosit aici "globalizare", "internationalizare", "mondializare" - le considerati sinonime perfecte, este aici o sinonimie totală sau numai o sinonimie partială, pe de o parte, pe de altă parte ati folosit "planetar", dar "planetarizare" nu ati folosit. Intră si acest termen în seria sinonimică sau nu? La acesti componenti ai acestei serii sinonimice am putea adăuga si altii locali sau nationali?

Liviu Zăpârtan: Chiar când am început povestea, am început-o cu această distinctie între termeni. Nu sunt sinonimi si chiar spuneam că în ciuda faptului că "globalizarea" o folosesc mai mult englezii, literatura anglo-saxonă, "mondializare", literatura francofonă, distingând-o de "international" care înseamnă tot ceea ce iese peste o anumită granită, astăzi a mondializa este o optiune pe care am constatat-o. Limbajul este o conventie, sigur, consolidată de istorie, dar având în vedere că e si problema nouă si termenii sunt introdusi pentru a desemna niste procese noi, eu am propus această distinctie: "mondializare" pentru procese care cuprind întreaga lume, "globalizarea" însemnând si consecintele acestor procese. Într-adevăr, nu am zis "planetarizare" pentru că aveam nevoie de termenul "planetar" pentru suportul a ceea ce se întâmplă.

Întrebare: As dori să îl rog pe dl profesor dacă poate argumenta în ce măsură sunt implicate religiile în această mondializare si dacă este vreo temere a vreunei religii că va pierde terenul. Si doi, l-as ruga să comenteze o afirmatie a Coreei de Nord din seara trecută sau acum două seri de pe postul de televiziune :"Vom lupta până vom vedea toată America în flăcări".

Liviu Zăpârtan: Nu sunt un priceput în problematica religiilor; câteva lucruri stiu; stiu că "catolicus" înseamnă universal si că prin natură această biserică tinde la a se universaliza si a si făcut-o. Este de altfel o lucrare foarte atrăgătoare referitoare la procesele de mondializare pentru că afirmă că aceste procese au început în 1492, când, prin navele lui Columb, s-a dus pe teritoriul Americii religia catolică. Dacă religiile au rol în procesul de mondializare, ati putut remarca faptul că în explicarea pe care am dat-o eu lucrurilor, accentul cade pe procesele economice si sociale, pe consecintele lor politice cu impregnul cultural, cu interventia factorului

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 190

cultural. Religia, fără îndoială, componentă de bază a oricărei culturi - toată lumea stie ce rol au avut religiile în procesul de identificare colectivă, si în spatiul românesc ortodoxia este considerată instanta care la un moment dat a păstrat fiinta noastră natională -mai degrabă cred deci că religiile, din ceea ce văd din lectura lui ? si alte lecturi pe relatiile internationale de astăzi, religiile sunt mai degrabă un factor de identificare colectivă, un factor care frânează această globalizare sau poate să-i fie indiferentă. Eu nu văd o relatie absolut necesară între globalizarea economică, politică si cea religioasă.

Cât priveste pozitia Coreei, aici putem discuta asupra faptului pe care l-am pomenit, economia unei interventii, sigur că ar trebui să trec peste această idee. Globalizarea si mondializarea vor solicita un concert politic, asa cum a fost concertul European în urma Congresului de la Viena din 1815, care a asigurat pacea Europei timp de 100 de ani si cred că va fi un astfel de concert, de astă dată al marilor puteri. Aici e o întreagă teorie - care este conditia optimă a lumii de astăzi în ce priveste numărul de superputeri care să se înteleagă asupra gospodăririi, gestionării scenei internationale a lumii de azi. Toată lumea spune o superputere, nu, StateleUnite, atunci când se ipostaziază în această calitate de unică putere, riscă să aibă de cealaltă parte restul lumii. Atunci ideea este că ar trebui stimulată o altă superputere si e clar că acest nou pol este Uniunea Europeană; din punct de vedere economic ea este o solidarizare pentru a face fată acestor procese de gestionare economică în fata a ceea ce se întâmplă. Ea însă are un mare deficit, nu are identitate politică, este Uniune Europeană; acum, dacă urmăriti actualitatea, Conventia îsi propune să vorbească despre statele unite ale Europei, în perspectiva unui nou tratat si se vorbeste chiar despre proiectul german de instituire a presedintiei, respectiv a unei presedintii bicefale, un presedinte al Comisiei Europene si un presedinte al Consiliului de Ministri care să asigure această gestiune politică, care înseamnă în primul rând politică externă si de securitate greu de realizat; experienta din Iugoslavia dovedeste că acest pol numit Uniunea Europeană nu functionează pe acestă coordonată. Sunt orgoliile celor mari din Uniune, a Germaniei, sunt tendintele dintotdeauna ale Angliei, nationalismul este de fapt consecinta ideii liberale că "sunt stăpânul corpului meu", idee de la 1215; ei au spus regelui lor "ne îngrijim noi corpul nostru si mai trebuie să punem în lucru si niste drepturi si libertăti de bază"-

"magna charta libertatum". Este deci în traditia acestui popor să ceară mereu o clauză, opting out; Anglia n-a venit la euro, dar va veni, pentru că toate schimburile ei sunt aici si apoi marea previziune a lui Churchill, să dizolvăm

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 191

Comunitatea Europeană în sfera noastră de interese asa cum se dizolvă o bucătică de zahăr într-o cească de ceai nu s-a împlinit si Europa se construieste asa cum se construieste, dar sunt convins că încet, încet, va fi al doilea pol de putere. Dar o lume bipolară este, asa cum zice H. Kissinger, o lume fără fantezie. Or lumea globalizării e o lume a fanteziilor, lumea productiilor inclusiv politice si atunci se stimulează un al treilea pol de putere. Observati vă rog cât de grijulii sunt marile puteri cu Rusia ( consolidarea democratiei), de la judecăti foarte aspre legate de faptul că Rusia e un stat mafiot, acum expresiile sunt din ce în ce mai blânde, au început investitiile către Rusia. Rusia are un ritm de crestere extraordinar, cel putin asa zic serviciile de informatii ale Statelor Unite – deci poate fi un al treilea pol. Se întâmplă însă un lucru - nimeni nu s-a asteptat la acea solutie mixtă a Chinei. China reproduce acum solutia germană din anii ' 50 a economiei sociale de piată. Sigur, o face experimental, dar functionează si deja China are ritmuri de crestere impresionante. Toate mărturiile despre ce se întâmplă acolo sunt în acest sens; vreau să vă spun că după vizita pe care a făcut-o primul ministru luxemburghez în acea zonă industrială, el care este unul dintre guvernatorii Fondului Monetar International si a Băncii Mondiale, a spus clar: în următorii 50 de ani yuanul va fi moneda de bază a lumii si nu euro sau dolarul. Dincolo de exuberanta cu care se priveste această experientă, există deja un concern de trei-patru puteri care vor gestiona aceste relatii. De altfel, după părerea mea în ziua de azi să mai faci război, să te mai joci cu armele e un lux pe care Rusia de exemplu nu si-l poate permite. A face război în conditiile globalizării, când totul se judecă prin performanta economică e un lux, europenii nu si-au putut permite în Iugoslavia, dincolo de orgolii politice, fiindcă si-au dat seama de tragedie; au trebuit să intervină Statele Unite, singura superputere care îsi mai poate permite luxul să facă război. Îl face în numele valorilor democratice si impresia mea este că pungile acestea de criză, Afghanistan, Nicaragua, Somalia, asa vor fi gestionate, aceste superputeri, astăzi Statele Unite, dar mâine Europa, China, nu îsi vor mai permite luxul acestor surse de criză locală si vor interveni masiv în rezolvarea lor pe orice căi. De aceea cred că ceea ce fac acum coreenii, ceea ce face si Irakul, pentru mine este clar că va fi interventie, sigur, nu s-a găsit încă formula ideologică, dar doctrina este, este doctrina dreptului de ingerintă umanitară, este doctrina interventiei licite; Europa are misiunile de tip Petersberg care înseamnă peace making, faci pacea si o păstrezi cu orice pret acolo, pui soldati, sigur, costă, dar lumea nu îsi va mai îngădui să păstreze aceste pungi conflictuale si va interveni în solutionarea lor.

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 192 

Întrebare: Plec de la remarca următoare: relatii între oameni si natie au existat din tot timpul, există si acum la fel, si atunci v-as întreba ce anume mai precis se globalizează. Si am înteles din câte ati spus dvs că prin fenomenul de globalizare se merge către o orientare a persoanei către sine. Totusi în final ne aduceati în vedere că fiecare natie, ca întreg, deci ca o colectivitate formată din mai multe individualităti va trebui să contribuie într-un fel sau altul la ceea ce va fi, în finalul globalizării, o structură, formată pe anumite valori. V-as întreba acum cum se va analiza contributia fiecărei natii si mai ales care sunt criteriile de analiză - ati dat de înteles că ar putea fi superputerile, dar în acest caz unde ar fi teoria contractuală de care spuneati sau drepturile omului?

Liviu Zăpârtan: Poate nu am pus eu un accent suficient de tare pe premisa acestei interventii. pentru mine globalizarea este un proces obiectiv, deci ea se întâmplă, multiplicarea fluxurilor la scară planetară se întâmplă, vrem sau nu vrem si vrem pentru că aduce bunăstare. Aduce si efecte perverse, fără îndoială. În Le monde, de pildă, era o caricatură nu de mult: un oarecare domn cu joben trece pe lângă un cersetor, iesea de la conferinta despre globalizare si îi spune cersetorului: "Linisteste-te, nu te agita, nu face scandal, globalizăm si sărăcia". Unul din efecte este acesta, cine nu rezistă, cine nu se încadrează în hora competitiei, dacă e sărac, devine si mai sărac, asta e premisa întregii interventii pe care am avut-o în fata dvs. Putem discuta asupra impregnului ideologic al acestui model de liberalism, care în fata lecturii postmoderne se corectează, dar eu am pus în discutie mai ales aspectele care tin de reactia la procesele de globalizare, ideologic fiind marcată de identitătile collective; fiecare răspundemla sfidările lumii de astăzi în felul nostru. Este clar că un mecanism unic, cu reguli unice, va determina si o apropiere a comportamentelor noastre. Dl profesor vorbea despre internationalizarea limbajului - nici nu m-am gândit la asta. Legea Pruteanu atunci s-ar justifica. Si vreau să vă spun că cu ani în urmă, francezii au adoptat si ei o asemenea lege petru că se săturaseră de anglicanisme, de pătrunderea termenilor englezesti. Nu este însă mai putin adevărat că cel ce a creat realitatea, crează si limbajul.

Ioan-Vasile Leb: Îi multumesc domnului profesor si dlui Sandu Frunză pentru tema abordată în seara aceasta fiindcă este foarte clar că ne priveste pe toti. Poate că ar trebui extinsă la discutia a doi termeni, globalizare-polarizare, fiindcă globalizarea ca atare aduce ceea ce spunea si dl profesor, polarizarea: cei bogati se îmbogătesc si mai tare, cei săraci se sărăcesc si mai mult. Este ceea ce face ca societătile foarte constiente să-si ridice vocea împotriva acestui

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 193

proces, fără a nega necesitatea globalizării. În acest context as aminti o conferintă la care am participat prin iunie tocmai la Roma, fiindcă se dă impresia uneori că globalizarea aceasta priveste doar sistemul puterii si sistemul economic. Or religiile ca atare sunt cele care trebuie să aibă grijă de coordonata spirituala. De aceea s-au tinut în lume foarte multe conferinte tocmai pe tema aceasta si însusi consiliul ecumenic al bisericilor a lansat o lozincă foarte puternică preluată si de Biserica Romano-Catolică, aceea să se dea un suflet Europei, omul să nu rămână la nivelul de unealtă, de individ, ci să i se descopere si redescopere personalitatea, identitatea, ceea ce înseamnă persoana ca atare, lucru care este accentuat foarte tare în Biserica Ortodoxă. As spune că termenul de catolic vine de la "cata olon"(?), este un cuvânt de origine grecească contopit, două cuvinte unul lângă celălalt si as mai spune că biserica Greciei se numeste pe sine actualmente "ii catoliki eclesiastis eladum", adică Biserica Ortodoxă este si ea Biserică Catolică în sensul de învătătura cea adevărată, dar asta este o altă discutie. Religiile ca atare pot constitui un pas pentru regăsirea adevăratului sens, sensului integral al lumii. Exemple pentru aceasta as avea destul de multe, pentru că s-au întrunit religiile în destul de multe locuri si timpuri tocmai pentru a dezbate acest element. Ar trebui ca cei care se ocupă de problemele acestea să aibă în vedere o integrare a elementului religios în discutia referitoare la globalizare. Sigur că economicul a premers, el este si matricea pe care s-a constituit Uniunea Europeană si s-a pornit apoi si globalizarea. Însă tocmai la un moment dat s-a uitat această dimensiune, iar religiilor le-a revenit si le revine sarcina de a readuce la valorile umane integrale.

O întrebare pentru dl profesor legată de joben si de o întâmplare pe care am tr-it-o eu prin anii'70 în Germania. Tot asa, la o discutie importantă un african a început să critice foarte puternic amestecul puterilor europene, americane, a civilizatiei europene în tările africane si celelalte, distrugând cultura si civilizatia proprie. La un moment dat, un german se înfurie si îi spune "lasă-mă, domnule, în pace, că dumneata ai coborât acum din copac". Si el îi răspunde "da, domnule, însă am coborât cu mercedes-ul". Este un exemplu extraordinar al impactului care a avut loc în perioada respectivă. Globalizarea este de fapt o reluare a discutiei dinainte si anume - ati spus dvs că se încearcă o restructurare si o pierdere a unui singur pol conducător, o descentralizare si totusi aceasta se poate realiza, dar nu ajungem că prin globalizare marii mastodonti industriali, câtiva îsi vor supune întreaga lume si atunci democratie si drepturile omului si valorile umane sunt cu totul si cu totul în altă parte.

Liviu Zăpârtan: Mă gândeam în numele prieteniei care mă leagă de Sfintia sa să glumesc

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 194

în legătură cu destinul religiilor si am avut un moment de teamă, fiindcă as fi vrut să întreb, e de conceput ca servitorii Majestătii Sale Regina Angliei să fie cetăteni ai Europei si să asculte de presedintele Frantei sau urmasii revolutionarilor francezi să cânte imnul marsului de la Buckingham. Politiceste, suntem iconoclasti - guvernul român a spus dacă intrăm în Uniunea Europeană si Conventia îsi pune în minte să schimbe Constitutia Europei si să schimbe regimul politic, noi suntem pentru federatie.

Ioan Chirilă: Atunci cînd vorbim de globalizare, nu avem dreptul să cantonăm discursul strict în limitele crestinismului, datorită faptului că acest concept priveste panoplia integrală de religii si atunci aici ar trebui să vorbim de un nivel teoretic al globalizării în planul vietii religioase, putem vorbi doar într-un segment al dialogului inter-religios care se mai poartă în unele locuri. Însă globalizarea trebuie sesizată în planul religios în toate directiile sintetice, holistice de manifestare religioasă. Si atunci aici apar teoretizările de nuantă  subiectivă care introduc conotatii sau abordări confesionale si se întinde prea mult discutia, pentru că termenul de globalizare rămâne ideologie, ca să răspundem efectiv la titlu,atâta vreme cât nu îsi realizează obiectiv dimensiunile planetare. Or câtă vreme este UE sau SUA sau altele nu putem vorbi de o globalizare decât ca deziderat, ca subiect sau ca tintă si atunci până  nu se trece de această polaritate - să zic numai de doi factori, UE si SUA - pot să zic deocamdată globalizarea este aptă unei ideologizări, este o idee, nu este un fapt.

Liviu Zăpârtan: Aici v-as contrazice putin, fiindcă din datele mele rezultă că aceste procese de globalizare sunt într-adevăr planetare în clipa de fată.

Ioan Chirilă: Pe unele segmente care nu implică calitatea relatiilor. Pentru că relatia nu se exprimă doar la nivelul timbrului economic, ca să fie definit integral conceptul de relatie.

Liviu Zăpârtan: Da,este adevărat, si nici regulile nu sunt de toată lumea acceptate, ca dovadă pozitia la Organizatia Mondială de Comert.

IC: Totul devine atît de politizat încît se poate pune întrebarea ce facem cu UE, ce se întâmplă cu partidele politice?

Liviu Zăpârtan: De fapt în Parlamentul european se stă pe partide, nu se stă pe natiuni, ci pe grupuri politice. Eu tin foarte mult la această idee: globalizarea se face obiectiv, ca proces si interpretarea, acceptarea-neacceptarea. Eu nu sunt partizanul acesteia, eu constat.

Întrebare: As vrea să fac o precizare din punctul meu de vedere în legătură cu posibilitatea religiilor de a contribui într-un anumit fel la procesul globalizării. Cred că da, si această contributie po văd în două planuri - într-unul care după părerea mea trebuie considerat

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 195

dezirabil, acela al sprijinirii miscării ecumenice, bineînteles păstrând ceea ce poate să fie numit specificul valorii sub aspect axiologic al fiecărei religii. În sensul acesta, religiile, fiecare în felul ei si în măsura în care este în stare, ar putea chiar să instituie prin dialogul lor un forum care să monitorizeze mai sever procesul globalizării, dată fiind si autoritatea, prestigiul de care se bucură tema providentei în fiecare dintre religiile si credintele despre care am putea discuta. Al doilea plan este unul indezirabil, pe care fiecare dintre religiile mai importante, îl pune în joc din surse fundamentaliste sau de exacerbare a dogmelor, a învătăturilor pe care le abordează si pe care le propovăduiesc. Asa încât o religie la ora actuală poate să joace unul din aceste roluri, de preferat ar fi să se gândească si să se oprească la primul.

O întrebare: putem răspunde cu da sau nu: globalizarea, fie că o numim globalizare, mondializare, dar prin care întelegem această structură care să se caracterizeze si prin completitudinea domeniilor pe care le cuprinde în noua structură mondială, va însemna sau nu un mare prejudiciu pentru asigurarea democratiei autentice la nivel de comunitate si individual? Dacă da, as vrea eventual câteva repere în care s-ar putea materializa acest prejudiciu.

Liviu Zăpârtan: Cred că da, pentru că decizia tehnică, decizia de eficientă economică nu se pune la vot.

Onufrie Vinteler: Eu cred că ni s-a prezentat aici un tort de probleme. Cred că în continuare va trebui să luăm fiecare blat, fiecare strat, s-au discutat prea multe probleme dar nu a fost aprofundată nici una. În al doilea rând, ati vorbit aici despre creativitate, trebuie să amintesc un citat din Blaga care în urmă cu sase sau sapte decenii spunea "Din orice colt al lumii poti să vorbesti omenirii", deci Blaga se gândea atunci la ceva foarte important.

JSRI • No.5 /Summer 2003 p. 196

JSRI • No. 5/Summer 2003

previous
home
next