Sorin Sipos

Key words: image of the other,
history, Romania,
Captain Aubert, report

Associate Professor, Ph.D., Faculty of History
Oradea University, Romania
Autor of the books: Antoine François le Clerc,
Memoriu topografic si statistic asupra Basarabiei,
Valahiei si Moldovei provincii
ale Turciei Europene (co-author)(2004)
De la Paris la Bucuresti. Studii si documente
franceze despre satiul romanesc (2005)
Silviu Dragomiristoric (2002)
E-mail: ssipos@uoradea.ro

Imaginea celuilalt: un document francez privind spatiul romanesc de la începutul secolului al XIX-lea
The Image of the Other : A French Document about the Romanian Space in the beginning of the XIXth Century
previous

Abstract: The article comments upon the report written by the French captain Aubert about the Romanian space during the XIXth century. It analyses the richness of documentation data contained by the report, through the lenses of the historical anthropological categories of "the other's image". The author concludes that the report was elaborated in a period when French interests for the Romanian space was rising.

Spatiul romanesc a reintrat în atentia lumii occidentale odata cu Reconquista austriaca începuta la 1683, dupa o perioada în care Imperiul Otoman parea sa domine statornic întinse regiuni ale Europei Centrale si de Sud-Est. Pe de o parte, aparitia în raporturile dintre marile puteri ale Europei a Chestiunii Orientale, legate de mostenirea Imperiului Otoman, a mentinut treaza atentia factorilor politici asupra realitatilor de la Dunarea de Jos1. Pe de alta parte, înlocuirea de catre puterea

JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 41

suzerana a domnitorilor pamanteni cu principi greci din Fanar, la începutul secolului al XVIII-lea, a sporit influenta Portii, si a creat impresia falsa ca frontiera Imperiului Otoman a trecut linia Dunarii, ca turcii s-au înstapanit efectiv asupra Principatelor Romane. Totusi, sensibilizarea anumitor cercuri occidentale asupra spatiului din partea rasariteana a continentului se produsese deja, iar interesul a sporit progresiv, odata cu trecerea timpului. Trecerea de la „Mica" la „Marea Europa" era pe cale de a se face, iar Secolul Luminilor, cu apetitul sau pentru realitati exotice, cu ideea de „cetatean al universului", cu discursul cosmopolit, va oferi un cadru potrivit în acest sens.

Conflictele militare ruso-austro-turce au readus, treptat, lumea romaneasca în atentia marilor puteri. Boierii moldoveni au aratat cu prilejul tratativelor de pace ca Tarile Romane au beneficiat de-a lungul evului mediu de relatii privilegiate cu Poarta, fiindu-le recunoscute autonomia si institutiile2. Într-un asemenea context, Occidentul este informat din relatarile celor care au calatorit si au scris despre spatiul romanesc în secolele anterioare, ca la nordul Dunarii exista un popor de origine romanica, care în trecut s-a bucurat din partea Imperiului otoman de autonomie deplina3. Razboaiele napoleoniene sporesc interesul Frantei pentru spatiul Europei de Sud-Est, pe fondul declansarii ostilitatilor cu Rusia4.

Raportul Notes statistiques sur la Pologne Russe la Moldavie et la Valachie analizat de noi a fost redactat de Aubert, capitan adjunct la Statul Major General al Marii Armate, contine 10 pagini dintre care 7 sunt consacrate spatiului romanesc. La finalul textului avem cateva date de identificare, respectiv locul si data unde a fost conceput, Paris, 26 octombrie 1807, dupa care urmeaza semnatura lui Aubert, capitan adjunct la Statul Major General al Marii Armate5. Din pacate, eforturile noastre de-a obtine informatii despre capitanul Aubert, pentru a lumina ratiunile calatoriei facute de acesta în spatiul romanesc, n-au condus decat la rezultate partiale. Ce cunoastem pana în momentul de fata? În primul rand ca Aubert n-a facut calatoria de unul singur în Tarile Romane. El a facut parte dintr-o delegatie alcatuita, potrivit informatiilor consemnate de catre unul dintre membrii ei, anume Armand Charles Guilleminot avand functia de adjutand de comandant, din comandantul de escadron Simmer, un ofiter rus si din Aubert6. Deci trei ofiteri francezi si un ofiter rus. Din informatiile provenite din aceeasi sursa, dar si din faptul ca avea gradul cel mai mare între ofiterii francezi din delegatie, se pare ca Armand Charles Guilleminot a fost conducatorul misiunii franceze. În al doilea rand, delegatia franceza a parasit cartierul general imperial din Tilsit la 11 iulie 1807, pentru a se întalni cu generalul Michelson, comandantul fortelor rusesti aflate în principate si Marele Vizir, Celebi-Mustafa Pasa, comandantul trupelor otomane de la Dunarea de Jos7.

Aubert îsi începe relatarea de la Tilsit, de unde îsi începe calatoria, urmand drumul spre Grodno, Kovel, Luck si Camenita. Ajungand în Camenita, Aubert tine sa faca unele consideratii de ordin istoric si cateva scurte descrieri despre situatia actuala a orasului. Îl lasam pe Aubert sa-si prezinte impresiile despre Camenita, punct strategic al Regatului Poloniei la frontierele sale sudice, dar care a avut un rol însemnat si în destinul Tarii Moldovei. „Odinioara acest oras era citat ca principala cetate a Poloniei. Pozitia sa este destul de frumoasa, dar totusi nu are nimic extraordinar. În apropierea Camenitei, cobori o vale adanca pe care curge un rau peste care este un pod mobil. Acest pod este aparat de vechi ziduri, uneori circulare. Ici, colo, se vad ruinele unui zid de aparare. Orasul este asezat pe un deal a carei baza din roca calcaroasa este abrupta. În partea dreapta se vede o veche fortareata foarte neregulata, care acum este în reparatie"8. Pentru ofiterul francez, spatiul

JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 42

strabatut avusese o istorie impresionanta aflata în opozitie cu realitatile prezentului. Cetatea Camenitei, stia el, fusese considerata ca una dintre cele mai puternice fortificatii, din care se mai pastreaza doar „vechi ziduri de aparare" sau „ruinele unui zid de aparare". Opozitia dintre trecutul glorios si decaderea din prezent este mai accentuata ca niciodata atunci cand este descrisa modalitatea în care se refacea sistemul de fortificatie: „În partea dreapta a orasului se vede o veche fortificatie foarte neregulata care acum este în reparatie. Lucrarile noi care vor fi adaugate celor vechi sunt lipsite de stralucire si nu sunt deloc rezistente. Captuseala se fisureaza în fiecare clipa pentru ca lipseste echilibrul cu denivelarile de pamant"9.

Parasim Cameninta, si implicit Polonia, alaturi de calatorul nostru, evident mental, nu înainte de a-l lasa sa-si expuna în cuvinte putine impresiile despre vechea Polonie: „În general, drumurile sunt bune si tara foarte productiva. Se observa foarte putina industrie în aceasta parte a vechii Polonii; comertul modest care se face se afla în exclusivitate în mainile evreilor"10. Capitanul Aubert, scrupulos, meticulos si concis în descrierile facute, cel putin asa ni se dezvaluie din primele pagini ale raportului, ne avertizeaza ca „de la Camenita se coboara pe o singura panta pana la Nistru. […] De la Camenita pana la Hotin, trebuie sa treci Nistrul care separa Polonia ruseasca de Moldova si are în latime 60-80 de stanjeni. Îl treci cu un bac cu rame în zece minute. Înaltimile de-a lungul albiei pot avea pe malul stang între 40-50 de stanjeni. Malul drept este foarte jos. Distanta este de 6 leghe"11. Iata, avem de-a face cu un veritabil ghid de calatorie care contine informatii despre traseul, despre calitatea drumului, date privind trecerile peste cursurile de apa, latimea Nistrului, modalitatea si timpul necesar traversarii, înaltimea malurilor etc. Putem sa punem claritatea si concizia discursului pe seama formatiei capitanului Aubert, de profesie militar, dar, în egala masura, si pe seama unei misiuni cu care a fost însarcinat în spatiul romanesc.

Ajuns în Moldova, Aubert se lanseaza pe o pagina întreaga în consideratii de ordin geografic, demografic si politic asupra provinciei. Dar, în capitolul despre Valahia, Aubert îsi prezinta consideratiile generale asupra tarii dupa ce a încheiat prezentarea calatoriei. Acestea, precum si alte elemente din cuprinsul raportului, ne conduc spre ideea ca ofiterul francez în momentul calatoriei si-a facut scurte însemnari, pe care, mai apoi, în Franta le-a ordonat dupa cum a crezut de cuviinta în raport.

Care sunt impresiile ofiterului francez despre Moldova? Acesta se dovedeste generos în aprecieri în legatura cu potentialul natural al tarii, însa critic în privinta sistemului politic, în general corupt si ineficient pentru locuitorii tarii, si a modalitatilor în care sunt puse în valoare resursele solului si ale subsolului. Dar sa-l lasam pe autorul raportului de calatorie sa-si expuna observatiile. În mod cu totul surprinzator pentru noi, Aubert crede ca „Moldova ar fi capabila sa devina una din cele mai frumoase provincii ale Europei, daca populatia ar putea fi sporita, iar tara administrata"12. Pentru a-si sustine afirmatia privind potentialul economic al Tarii Moldovei, ofiterul francez insista asupra principalelor resurse. „Solul, în general necultivat, ofera pretutindeni", conchide observatorul, „un pamant vegetal care nu ar trebui decat sa fie exploatat pentru a trage cel mai mare profit […]. Turme impresionante de animale de toate rasele alcatuiesc bogatia acestui popor în întregime de pastori […]. Pe vaile raurilor Nistru, Prut, Siret creste o vegetatie extrem de abundenta, nutret de buna calitate pentru animale, iar pe dealuri sunt produse cateva culturi dupa nevoile tarii: grau turcesc, orz si ovaz foarte frumos. Varietatea podisurilor si expunerea lor diferita le-ar face potrivite pentru orice fel de cultura. Se gasesc paduri de stejari si de lemn alb

JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 43

si cranguri care sunt distruse de animalele lasate sa pasca în voie. În Moldova se gasesc, de asemenea, numeroase zacaminte de minereu si munti de sare".13 În concluzie, Aubert considera Moldova o tara bogata, iar problemele existente aici se datorau unei rele administrari.

Pentru Aubert vinovat pentru proasta conducere a tarii este, fara nici o îndoiala, Imperiul Otoman. Si parca pentru a înlatura orice dubiu, el conchide ca „Guvernul turc va fi întotdeauna un obstacol în calea îndreptarii acestei tari. El se alege de pe urma acesteia cu mai multe milioane pe an neglijand resursele"14. În fapt, raul din imperiu, îndeosebi despotismul sultanilor, precum si coruptia contaminasera si provinciile dependente, iar fanariotii reprezentau instrumentele prin care Poarta actiona în statele romanesti. Ei erau, alaturi de sultan, promotorii politicii otomane în statele romanesti, beneficiarii acestui sistem nefast, dar uneori si victimele lui. În cateva fraze, observatorul francez surprinde functionarea mecanismului politic din Moldova. „Moldova este guvernata" scrie Aubert „de obicei, de un domn crestin grec, care primeste investitura de mare domn. Intrigile si aurul sunt cele mai sigure mijloace de obtinere a unui principat. Acela care bucurandu-se de trecere pe langa Poarta si avand mari bogatii a ajuns sa fie numit domn, nu are nimic mai bun de facut decat sa-si exploateze poporul; el trebuie sa se acopere de datorii imense pe care a fost obligat sa le faca. De altfel, nu are nici o garantie. Uneltirile de astazi i-au servit ca sa obtina suveranitatea, maine îl pot rasturna."15 Consideratiile autorului sunt zguduitoare prin simplitatea si claritatea cu care surprinde functionarea regimului fanariot. Nu este primul care o face. Marea majoritate a calatorilor straini au ajuns la concluzii similare. Putini sunt aceia care în fraze putine au reusit sa spuna atat de multe lucruri.

Cu alte cuvinte, tronul Moldovei se obtine prin intrigi si aur. Domnii, dupa ce au obtinut investitura sultanului, platesc sume mari de bani pentru a ramane în gratiile acestuia si a înaltilor functionari otomani, pentru a-si pastra tronul o perioada cat mai mare de timp. Dar scopul acestor suverani nu era de-a administra eficient tara ci de-a se îmbogati pe ei si familiile lor. A aduna bani din taxele platite de locuitorii tarii pentru folosinta personala era considerat ca fiind un lucru normal. La fel ca si mentalitatea prezenta în epoca ca domnitorii dupa ce au pierdut scaunul tarii sa ramana cu averi însemnate obtinute din munca supusilor. Iar o domnie mai lunga însemna putere si bani mai multi. Asa se explica grija celor aflati în scaunul tarii pentru a-si pastra pozitia o perioada cat mai îndelungata, cheltuind în acest sens sume mari de bani, pentru eliminarea pretendentilor. Observatorul remarca, indirect, criza de autoritate a institutiei centrale devenita o simpla functie ocupata de cei dispusi sa ofere sume mari bani. Cu alte cuvinte, domnia nu se afla în slujba tarii, nu-i apara interesele, ci, dimpotriva, le eluda. În acest context, era mai putin important daca viitorul domn avea calitati de conducator si era bun administrator. Pentru sultan era relevant ca pretendentul care oferea suma cea mai mare pentru ocuparea scaunului tarii, sa reuseasca achitarea ei. Dar plata facuta pentru ocuparea tronului era urmata de alte obligatii, Poarta avand grija sa încurajeze eventualii contracandidati, pentru a-i atrage atentia celui aflat în fruntea tarii sa-si onoreze îndatoririle. „Asa s-a întamplat", conchidea observatorul francez, „cu printul Canghieri (Hangherli16 n.n.), nou numit domn al principatului Moldovei care tocmai a fost dat jos de pe tron si înlocuit cu printul Canimaki (Calimachi17 n.n.).18" Ca sistemul instaurat de Poarta era adevarata cauza pentru situatia economica si politica grava din tarile romane o demonstreaza, potrivit autorului francez, si

JSRI • No.12 /Winter 2005 p .43

usurinta cu care domnii sunt schimbati, uneori dupa capriciul sultanilor sau a înaltilor functionari otomani. Deci, conchide Aubert „Rezulta ca acela care putea întreprinde ceva pentru aceasta tara, presupunand ca ar fi avut aceasta intentie, se afla în imposibilitatea de a o face"19. Dar, raul, coruptia, arbitrariul Portii Otomane în relatie cu domnitorii fanarioti reprezenta un veritabil model urmat, de voie, de nevoie, de elita politica a tarii. „Dupa exemplul domnitorilor", scrie Aubert, „principalii boieri sunt obligati sa-i exploateze pe altii si nu exista pentru nimeni nici siguranta, nici proprietate."20 Absenta unei minime garantii pentru siguranta persoanei si a proprietatii reprezinta, iata, o alta mare problema în tarile romane. Ea aduce cu sine arbitrariul celor puternici si lipsa de încredere în sistemul politic actual, generand în randul celor multi suspiciune, frica si neîncredere.

Observatorul îsi continua descrierea Moldovei insistand asupra dispunerii satelor si a cailor de comunicatie: „Satele, asezate în mijlocul campiilor Moldovei, sunt construite din chirpici. Alte locuinte sunt sapate chiar în pamant si nu au la suprafata decat doua sau trei încaperi. Terenul din jurul lor nu este mai cultivat decat alte suprafete si nu exista nici macar o gradina. Totul este acoperit de iarba si nu se vede nici un drum […]. Releele de posta sunt asezate într-o baraca, adesea la bivuacul cailor. Aflati în numar mare, caii pasc în campie si raman sub cerul liber peste noapte. Adesea trebuie sa mergi sa-i cauti la o departare de una sau doua leghe ceea ce-i întarzie pe calatori, altfel ei merg destul de repede"21. Descrierea se poate constitui într-o veritabila imagine de album pentru semanatoristii si traditionalistii nostri de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Daca privesti la suprafata si superficial imaginea este interesanta, daca, dimpotriva, patrunzi în adancul ei viata personajelor este marcata de sistemul politic existent. Este o societate traditionala, fara elemente de modernitate si în care, cu minime investitii, s-ar putea schimba multe lucruri în bine. Cazul statiilor sau releelor de posta este poate cel mai relevant. Sunt prost amenajate si organizate. Caii însa, recunoaste autorul, merg destul de repede. Însa trebuie ce-l mai adesea sa-i caute pe camp, uneori la mari distante, tocmai cand calatorul are mai mare nevoie de ei.

Revenim la Hotin, locul unde l-am abandonat pe Aubert dupa intrarea în Moldova. Ne-am fi asteptat din partea observatorului francez, cunoscand importanta acestui însemnat punct strategic pentru Moldova, la o descriere mai ampla. Hotinul este potrivit autorului „un orasel, asezat în campie; este înconjurat de o fortificatie fara stralucire si fara împrejmuiri; este aparat din flanc de cateva turnuri, dar fara nici o lucrare exterioara. Acest loc este considerat o fortareata de catre turci"22. Însa, autorul nu se entuziasmeaza în fata Hotinului; ba chiar strecoara o ironie subtila, cum ca doar turcii considera Hotinul o cetate. Nu putem însa sa-l suspectam pe observatorul francez de lipsa de interes pentru realizarile romanilor. Cetatea Hotinului a reprezentat pentru secolele XV-XVI o fortificatie capabila sa faca fata asediilor. Dar, pe masura ce tehnica asediilor s-a perfectionat planul cetatii a ramas acelasi si fortificatia a devenit tot mai vulnerabila.

De la Hotin, Aubert a luat drumul Radautilor, prin Balcauti. „Înainte sa ajungi la Radauti, treci Prutul pe un bac tras cu funia, lat de 60 de stanjeni"23. Urmatorul oras important este Iasul, capitala Moldovei, unde Aubert ajunge traversand cateva localitati consemnate în raport într-o forma mai mult sau mai putin corecta: Chireni, Stefanesti. „Înainte de-a ajunge la Iasi urci o panta foarte abrupta împadurita si parcurgi un teren tare denivelat"24. Capitala Moldovei este singurul oras care se aproapie de exigentele si gusturile capitanului Aubert. Consideratiile facute sunt concise: „Orasul Iasi este destul de bine construit. Poti vedea cladiri în gustul european, trasuri

JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 45

de lux si palate. Strazile sunt garnisite de blane care înlocuiesc pavajul. Populatia se ridica la 50-60 de mii de suflete. Religia dominanta este crestinismul grec"25.

Drumul calatorului francez se continua spre Vaslui prin Scanteia si Uncesti. Calatoria i se pare lui Aubert mai grea decat în segmentele sale anterioare. Un bun prilej de-a face cateva descrieri si consideratii asupra itinerarului parcurs. „De la Iasi traversezi un tinut muntos si împadurit. Drumul este prost si greu […]. În apropierea oraselului Vaslui descoperi o pozitie strategica de unde, daca ar fi fortificata, ar putea fi aparate iesirile la loc deschis ale mai multor vai"26. Interesant este faptul ca ofiterul Aubert a sesizat pozitia strategica a acestor locuri, în care cu mai bine de trei secole înainte Stefan i-a învins pe turci. De la Vaslui, Aubert îsi continua drumul spre Focsani, prin Socolina, Barlad, Berheci, Tecuci. Dincolo de faptul ca drumul este dificil, trebuie sa „strabati o vale brazdata de paraie si de canale pe care le treci pe tot atatea poduri de lemn", sau „drumul este foarte sinuos, iar pe ploaie este rau"27, totusi, ca un fapt pozitiv, aceasta parte strabatuta din drumul prin Moldova i se parte calatorului „putin mai cultivata. Poti vedea culturi de grau turcesc si orz"28. Deci, în Moldova se cultiva si cereale. Dorinta observatorului de a-i face pe toti locuitorii Moldovei pastori poate avea cateva posibile explicatii. Cresterea animalelor era în Moldova o ramura mult mai dezvoltata decat agricultura. Or, din spatiile de unde vine calatorul agricultura reprezenta ocupatia de baza. În plus, terenurile Moldovei propice agriculturii, erau folosite în mare parte ca locuri pentru pasunat.

Urmeaza Galatiul, unde ajunge trecand prin Martinesti si Maxineni. „De la Maxineni la Galati sunt cateva podisuri foarte aride. Orasul Galati se afla pe malul Dunarii. Populatia este putin numeroasa"29. De la Galati la Braila, unde poti sa ajungi pe Dunare a carei curs nu este prea iute. Si iata-ne ajunsi în Tara Romaneasca, aproape de frontiera Imperiului Otoman. Acest lucru este imediat sesizabil prin prezenta într-un numar mare a locurilor fortificate, a garnizoanelor militare si a unor constructii de tip oriental. „Braila", i se pare lui Aubert, „un orasel fortificat dupa metodele turcilor. Situatia sa este destul de vitrega. Se afla sub comanda lui Nazir Ahmed cu o garnizoana de patru mii de oameni. Lucrarile de constructie care servesc la apararea lui nu au nici o rezistenta si sunt destul de prost întretinute."30 Din Braila, capitanul francez urca pe cursul Dunarii spre Silistra si Rusciuc, dupa care i-a drumul Bucurestiului. Pe acest segment de drum observatorul si-a concentrat atentia asupra sistemului defensiv otoman. Efectivele militare, tipurile si calitatea fortificatiilor, mijloacele de comunicare sunt elemente fundamentale din consemnarile sale. Înainte de-a ajunge la Silistra, Aubert remarca faptul ca „Armata turca este campata pe cele doua maluri ale acestui fluviu, fara vreun alt mijloc de comunicare în afara bacurilor. Cartierul general al marelui vizir se afla pe malul stang într-o insula din apropierea Calarasului"31. O mentiune speciala despre orasul Giurgiu, unde autorul constata ca aparentele pot fi adesea înselatoare, remarca care se potriveste mai mult ca niciodata Imperiului Otoman. Fortareata Giurgiu, conchide autorul, „este considerata de turci ca fiind în stare de cea mai mare rezistenta"32.

Aubert utilizeaza foarte adesea în descrierile sale metoda comparatiei. Da glas punctului de vedere al autoritatilor într-o problema, dupa care si-l exprima pe al sau. Pentru el, „orasul se afla în campie este înconjurat de un zid vechi de aparare care pare sa fi fost reparat de curand"33. Observatia este valabila si pentru Rusciuc. „Orasul este bine asezat; malul drept al Dunarii, foarte înalt în aceasta parte, domina orasul si ofera o priveliste încantatoare, dar în interior nu este altceva decat un sat. Strazi stramte si întortochiate de-a lungul carora se întind ziduri de pamant în care vezi cateva porti înalte cu

JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 46

doua canaturi"34. Despre Slobozia, ofiterul francez stie ca în aceasta localitate s-a semnat armistitiul ruso-turc a carui clauza principala prevedea retragerea trupelor rusesti din principate. „Ea a fost aleasa de ambasadorii turci si rusi pentru gazduirea conferintei referitor la armistitiul încheiat între cele doua puteri în data de 24 august trecut"35. Din Rusciuc, Aubert se îndreapta spre Bucuresti, capitala Valahiei, oras care i se pare „mare si destul de bine construit. Se aseamana destul de mult cu orasul Iasi în privinta constructiilor si a obiceiurilor"36. Similitudini gaseste autorul si între cele doua tari. Despre Valahia, calatorul francez marturiseste ca „seamana mult cu Moldova si are aproape aceleasi bogatii. Se afla sub guvernarea Portii otomane si sufera aceleasi inconveniente"37.

Încheiem periplul prin Moldova si Tara Romaneaca cu observatiile lui Aubert din finalul raportului. „Asa sunt provinciile Moldova si Valahia carora nu le lipseste decat o buna administrare pentru a deveni extrem de înfloritoare. Dar ignoranta turcilor, ideile lor religioase care condamna orice fel de inovatie, ba mai mult, ura lor pentru crestinii de oriunde ar fi ei, toate acestea vor fi întotdeauna un obstacol în cale emanciparii acestor frumoase tari. Si nu va fi cu adevarat fertila decat atunci cand un guvern puternic si drept o va lua în grija sa si o va proteja"38. Observatii de mare profunzime privind statutul si evolutia tarilor romane, care si-au pastrat actualitatea si pentru vremurile noastre.

Cine este totusi Aubert? Sa încercam pe baza informatiilor din raport sa-i conturam profilul. În primul rand este un fin observator al realitatilor romanesti. Capitan adjunct de stat major general în armata franceza, dupa cum îi arata si semnatura din raport, era, probabil, ofiter de geniu daca tinem cont de interesul aratat fata de fortificatiile întalnite, de cursurile de apa, de caile de comunicatie de pe uscat. Formatia sa îi permite sa formuleze consideratii pertinente asupra sistemului de aparare existent, ba, chiar, propune în apropiere de Vaslui, loc înalt, aflat la confluenta mai multor rauri si drumuri, construirea unei cetati. De asemenea, el cunoaste aspecte din istoria recenta a celor doua tari romane. Schimbarile de domni din scaunul tarii, conferinta de la Slobozia, atitudinea lui Constantin Ipsilanti din toamna anului 1806 sunt toate cuprinse în raport. Apoi, consideratiile despre sistemul politic instaurat de Poarta în tarile romane credem ca sunt opera unei persoane care cunoaste relativ bine realitatile din acest spatiu înca înainte de efectuarea calatoriei.

De asemenea, Aubert se dovedeste o persoana deschisa si directa în relatiile cu ceilalti, cu strainii. Îsi manifesta deschis antipatia fata de turci datorita ostilitatii manifestate fata de crestini, dar si pentru reticenta lor pentru ideile novatoare. Putem sa-l banuim si de sentimente antievreiesti. Oricum nu are o parere buna despre ei. Evreii sunt cei care controleaza comertul din Polonia. De asemenea, nu are deloc încredere în fortificatiile construite dupa planurile inginerilor evrei, care sunt în opinia sa prost concepute. În schimb, pentru tarilor romane arata o oarecare compasiune datorita statutului lor în relatie cu Poarta Otomana. Dominatia si abuzurile turcilor i se par nedrepte si le condamna.

În privinta scopului calatoriei, Aubert nu face nici o precizare. Guilleminot, celalat ofiter francez, în raportul redactat la finalul misiunii dezvaluie ca a avut ca si tel convingerea factorilor politici otomani sa încheie un armistitiu cu Rusia39. Misiunea era una de maxima importanta pentru Franta, în consecinta putem presupune ca si delegatii trimisi la Poarta erau persoane pregatite si în care se avea încredere. Calatoria din Tilsit a început în 11 iulie, unde doar cu cateva zile înainte s-a semnat tratatul secret dintre Franta si Rusia, care prevedea printre altele ca Franta sa-i ofere Turciei medierea pentru restabilirea pacii cu Rusia. Calatoria a

JSRI • No.12 /Winter 2005 p . 47

început în 11 iulie, deci cu o zi înainte de-a fi ratificat tratatul de la Tilsit. Armistitiul dintre Turcia si Rusia a fost semnat la Slobozia, în urma unor discutii purtate între reprezentantii celor doua puteri, între 12 si 24 august, si unde delegatii francezi au jucat un rol important40. Interesant este ca Aubert n-a lasat nici o informatie în materialul de fata din care sa reiasa ca a participat personal la discutiile dintre cele doua delegatii.

Indiferent de ratiunile calatoriei capitanului francez, raportul redactat este o sursa documentara importanta despre spatiul romanesc din primii ani ai secolului al XIX-lea. El a fost conceput într-un moment în care interesele Frantei pentru spatiul romanesc sporesc de la o zi la alta41.

Notes:

1 Andrei Otetea, Scrieri istorice alese. Prefata de acad. David Prodan. Editie si studiu introductiv de Florin Constantiniu si Serban Papacostea, Cluj-Napoca, 1980, p. 69-176.

2 Vlad Georgescu, Mémoires et projets de réforme dans les Principautés roumaines, 17691830, Bucuresti, 1970.

3 Serban Papacostea, Geneza statului în Evul Mediu romanesc. Studii critice. Editie adaugita, Bucuresti, 1999, p. 240.

4 Pompiliu Eliade, Influenta franceza asupra spiritului public în Romania. Originile. Studiu asupra starii societatii romanesti în vremea domniilor fanariote. Editia a II-a integrala si revazuta, Bucuresti, 2000, p. 176-198; Jean Nouzille, La diplomatie française et les Principautés au début du XIXe siècle, în Revue Roumaine D'Histoire, tome XXXVIII, Nos 1-4, Janvier-Décembre, Bucuresti,1999, p. 3-36.

5 Aubert, Notes statistiques sur la Pologne Russe la Moldavie et la Valachie, Service historique de l'armée de Terre, Chateau de Vincennes, Fond Turquie et Peninsule Illyrienne, 1 M 1629/4.

6 Mémoire de l'adjudant-commandant Guilleminot, sur les observations qu'il a faite et les reseignement qu'il a reccuillir pendent son voyage en Turquie, Service historique de l'armée de
Terre, Chateau de Vincennes
, Fond Turquie et Peninsule Illyrienne, cota 1 M 1628/29, p. 1.

7 Ibidem.

8 Aubert, Notes statistiques sur la Pologne Russe la Moldavie et la Valachie, Service historique de l'armée de Terre, Chateau de Vincennes, Fond Turquie et Peninsule Illyrienne, p. 4.

9 Ibidem.

10 Ibidem.

11 Ibidem, p. 4.

12 Ibidem, p. 5.

13 Ibidem, p. 5.

14 Ibidem.

15 Ibidem.

16 Alexandru Hangerli, domn al Moldovei între 7 martie si 24 iulie 1807.

17 Scarlat Calimachi, domn al Moldovei între 24 iulie 1807-1 iunie 1810.

18 Aubert, Notes statistiques. p. 6.

19 Ibidem.

20 Ibidem.

21 Ibidem, p. 5-6

22 Ibidem, p. 6.

23 Aubert, Notes statistiques. p. 6.

24 Ibidem, p. 6-7.

25 Ibidem, p. 7.

26 Ibidem.

27 Ibidem.

28 Ibidem.

29 Ibidem, p. 8.

30 Ibidem.

31 Ibidem.

32 Ibidem.

33 Ibidem.

34 Ibidem, p. 9.

35 Ibidem.

36 Ibidem.

37 Ibidem.

38 Ibidem.

39 Mémoire de l'adjudant-commandant Guilleminot, sur les observations qu'il a faite et les reseignement qu'il a reccuillir pendent son voyage en Turquie, p. 24.

40 Ibidem, p. 24.

41 Andrei Otetea, op. cit., p. 195-196.

JSRI • No.12 /Winter 2005 p .48

JSRI • No. 12/Winter 2005

previous